Semnificația culorilor și impactul acestora în grafica publicitară

Culoarea are puterea de a transmite mesaje fără cuvinte. Aceasta joacă un rol esențial în comunicarea vizuală, deoarece stimulează instantaneu simțurile și provoacă un răspuns bazat pe emoții. Fiecare nuanță atrage reacții emoționale specifice din partea consumatorilor. În cele din urmă, alegerea unor culori potrivite poate influența deciziile de achiziție și modul în care consumatorul percepe mesajul unui brand.

Identitatea unui brand cuprinde o serie de componente vizuale precum forme, simboluri, numere și cuvinte. Însă cea mai importantă componentă vizuală pe care consumatorii o rețin cel mai adesea este culoarea. Mai mult decât atât, culoarea crește gradul de recunoaștere a unui brand cu până la 80%.

Atunci când vine vorba de branding, puterea pe care o dețin culorile se exercită atât la nivel emoțional cât și practic. Din punct de vedere emoțional, culoarea poate afecta modul în care consumatorii se simt atunci când se uită la produsul unei mărci comerciale, în timp ce la nivel practic poate ajuta un brand să iasă în evidență.

Studiile efectuate de-a lungul timpului privind relația dintre culoare și branding au relevat faptul că până la 90% din deciziile de achiziție se pot baza doar pe culoare, aceasta influențând modul în care consumatorii percep mesajul unui brand.

Pentru ca o compoziție de grafică publicitară să genereze o campanie de marketing cu adevărat eficientă, designerii trebuie să lucreze în strânsă colaborare cu decidenții companiilor pentru a putea alege culori care să inducă mesajul pe care produsul promovat dorește să îl transmită consumatorilor.

Roșul poate semnifica pasiune, energie, dar și pericol. Este o culoare îndrăzneață ce are abilitatea de a stârni dorința, fiind în același timp culoarea focului și a sângelui.
Deoarece roșul are semnificații atât de puternice, trebuie utilizat cu discreție. Pe de altă parte, roșul poate fi o modalitate excelentă pentru un brand să ” iasă din mulțime” și să se diferențieze de competitori.

Grafică pentru Redcat Motion, Bratus
Grafică pentru Redcat Motion, Bratus

 

Portocaliul transmite ideea de proaspăt, tânăr, creativ și aventuros. Îmbinând căldura emanată de roșu cu optimismul galbenului, portocaliul inspiră de fiecare dată energie.
Deoarece este asociată cu distracția, această culoare este potrivită pentru brandurile tinere și energice și în consecință trebuie evitată de mărcile tradiționale sau de lux.

Grafică pentru BOSS ORANGE, Peter Schmidt Group Hamburg
Grafică pentru BOSS ORANGE, Peter Schmidt Group Hamburg

 

Galbenul poate însemna optimism, veselie și fericire. Este cea mai vizibilă culoare de la distanță și tocmai de aceea se folosește la marcarea semnelor stradale sau a zonelor periculoase. Galbenul este, de asemenea, o culoare de avertizare întâlnită pe vestele de salvare și benzile pentru delimitare utilizate de poliție.

Unele nuanțe de galben pot părea ieftine, însă în combinație cu un design atent realizat se poate evita această senzație.

Grafică pentru Opus, Sheridan&Co
Grafică pentru Opus, Sheridan&Co

 

Verdele induce ideea de natural, vitalitate, prestigiu și bunăstare. Reprezintă viața și creșterea plantelor și, prin urmare, este o culoare folosită pentru a transmite mesaje legate de sustenabilitate. Verdele mai este considerat a fi și ” culoarea banilor”, fiind asociat cu bogăția și stabilitatea. În grafica publicitară, nuanțele mai deschise de verde pot indica vitalitate, creștere și reînnoire, în timp ce nuanțele mai închise pot reprezenta prestigiu, bogăție și abundență.

Grafică pentru The Wonky Food Company, Toast Food
Grafică pentru The Wonky Food Company, Toast Food

 

Albastrul este culoarea utilizată cel mai des datorită calităților sale foarte versatile. Este asociat cu marea și cerul, inducând armonie și o stare de calm. Este de asemenea folosit pentru a exprima tristețea sau depresia.

Albastrul reprezintă alegerea cea mai potrivită pentru companiile care doresc să transmită încredere, fiind totodată culoarea preferată de instituțiile pentru aplicarea legii.

Grafică petru Blue Pearl Dentistry, Planet Codex
Grafică petru Blue Pearl Dentistry, Planet Codex

 

Violetul este asociat în mod tradițional cu regalitatea, precum și cu misterul. Nuanțele mai închise reprezintă adesea lux sau opulență, în timp ce nuanțele mai deschise conferă o notă de feminitate și chiar de nostalgie. De aceea violetul este adesea folosit în campaniile de promovare a produselor destinate audienței feminine.

Grafică pentru Hidden Treasures Conference, Whitney Hall
Grafică pentru Hidden Treasures Conference, Whitney Hall

 

Rozul exprimă feminitate și romantism. În același timp indică tinerețe, energie și entuziasm. Mesajul transmis de această culoare variază în funcție de nuanțe. Este recomandat cel mai adesea pentru produsele destinate tinerelor fete.

Grafică pentru Cloture Couture, Alpis
Grafică pentru Cloture Couture, Alpis

 

Negrul reprezintă putere, lux, rafinament, dar și mister. Chiar dacă utilizarea unei culori are șanse mult mai mari de a crește gradul de recunoaștere a unui brand, nu există niciun motiv pentru care negrul – atunci când este utilizat în mod corespunzător – să nu poate fi la fel de memorabil.

Grafică pentru Galamb Tailoring, Kevin Harald Campean
Grafică pentru Galamb Tailoring, Kevin Harald Campean

 

Albul este culoarea purității și a perfecțiunii. Este imediat reperată de ochiul uman, care o percepe ca fiind o culoare strălucitoare. Albul este utilizat cu precădere de companiile care fabrică produse destinate îngrijirii personale și a copiilor.

Grafică pentru Ceramic Branding Bottles, CreativeBooster
Grafică pentru Ceramic Branding Bottles, CreativeBooster

 

Culoarea maro este de regulă asociată cu produsele ecologice și naturale. Este o culoare puternică și simplă, utilizată în special de companiile din domeniul industrial.

Grafică pentru LOCO Cafe, Oxyzen
Grafică pentru LOCO Cafe, Oxyzen

 

Culoarea este esențială într-o compoziție de grafică publicitară. Aceasta transmite emoție și creează o conexiune la nivel psihologic între un brand și un potențial consumator. De aceea cunoașterea semnificației culorilor este crucială atât pentru designeri cât și pentru directorii unei companii, astfel încât aceștia să poată lua decizii în cunoștință de cauză.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide