Noul produs dezvoltat de Agfa elimină necesitatea utilizării soluțiilor chimice pentru prelucrare, reducând astfel costurile și timpul aferent procedurilor pre-press. Totodată Eclipse menține echipamentul offset mai curat datorită faptului că grafica este transferată de pe placă direct pe coala de hârtie.
Această placă asigură un contrast ridicat al culorilor şi o claritate mare a textului. Eclipse își menține rezoluția chiar și după 24 de ore de la depozitarea sa într-un mediu de lucru iluminat – așa cum este biroul pre-press – ceea ce reprezintă o îmbunătățire considerabilă față de plăcile tradiționale de imprimare, care își pierd rezoluția după doar 2 ore.
Un alt avantaj al noii plăci de imprimare de la Agfa este rezistența ridicată la zgârieturi, ceea ce înseamnă că nu se va deteriora în timpul manevrării. Eclipse este în același timp un produs versatil, putând fi utilizat atât cu cerneluri offset cât și cu cerneluri H-UV / LED-UV.
„Acest produs inovator eclipsează toate celelalte plăci de imprimare asemănătoare, lucru confirmat de clienții care deja l-au testat”, a afirmat Iris Bogunovic, Manager de Produs, Departamentul „Plăci și sisteme CTP”, Agfa.
Eclipse face parte din programul ECO³ pentru inovație durabilă demarat de Agfa, care include produse hardware, software și consumabile menite să optimizeze procedurile pre-press și de imprimare, transformându-le în operații ecologice, rentabile și mai ușor de realizat.