Printre informațiile cheie ale raportului aflăm că volumele de imprimare din China s-au redus cu 80%, însă producția a revenit la valorile normale pe măsură ce numărul persoanelor infectate a scăzut. În prezent, volumele de producție din industria de imprimare chineză și-au revenit la nivelul pe care îl aveau anul trecut, atât pe segmentul comercial, cât și pe cele ale industriilor producătoare de ambalaje și etichete. Potrivit raportului, producția de ambalaje și etichete se numără printre cele mai stabile servicii în timpul pandemiei, iar acest lucru se datorează în principal cererii aflate în continuă creștere pe segmentul ambalajelor produselor alimentare și farmaceutice. Cu toate acestea, problemele locale de aprovizionare – în care se înscrie și producția discontinuă de hârtie în India – au un impact negativ asupra acestui segment în anumite țări. În același timp, raportul mai precizează și că producția de materiale imprimate a fost stabilă în toate țările până la mijlocul lunii martie 2020, chiar a fost peste nivelul anilor precedenți, însă izbucnirea pandemiei și instaurarea stărilor de urgență în majoritatea țărilor a condus la o reducere semnificativă a volumului produs, mai ales pe sectorul tiparului comercial. Dacă pentru România raportul Heidelberg nu conține informații, țări precum Polonia, Ungaria, Slovacia sau Cehia apar pe harta interactivă furnizată de specialiștii Heidelberg la categoriile care descriu impactul major, reducerea producției, oprirea completă a unor echipamente de imprimare în anumite tipografii și reducerea turelor de lucru. Țări precum Italia, Franța, India, Canada sau Australia sunt printre cele mai afectate, aici impactul este sever și se manifestă prin încetarea completă a producției în anumite tipografii sau centre de imprimare, în plus se preconizează scăderea sub 40% față de valorile normale ale anului. În ceea ce îi privește pe producătorii de ambalaje, harta interactivă arată un impact pozitiv la nivel global, excepții fiind Brazilia, India și anumite țări din Africa.
„Prin intermediul acestui raport putem lua pulsul clienților noștri, el a fost creat pentru a sprijini tipografiile mai ales în timpul epidemiei de coronavirus. Este important ca toți participanții din industria de imprimare să înțeleagă care sunt cele mai afectate țări și segmente de piață. Informațiile au fost furnizate prin baza de date asigurată de serviciul nostru cloud, la care aproape toate echipamentele recent livrate sunt conectate. Publicăm aceste informații fără restricții de acces pentru a oferi un exemplu industriei și suntem fericiți să facem schimb de informații cu asociațiile din print și cu parteneri din întreaga lume. Împreună vom învinge criza”, a declarat Rainer Hundsdörfer, CEO al Heidelberg.