UPM Raflatac își accelerează demersurile ecologice

UPM Raflatac – unul dintre cei mai importanți furnizori de materiale pentru producția de etichete sustenabile – își accelerează demersurile ecologice cu scopul de a deveni prima companie producătoare de materiale pentru etichete care nu utilizează surse de combustibil fosil. În practică, acest lucru înseamnă creșterea utilizării fibrelor certificate din punct de vedere ecologic, creșterea trasabilității biomaterialelor, încurajarea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și dezvoltarea de produse și servicii inovatoare care să îi ajute pe proprietarii de branduri să ia măsuri pentru a-și depăși obiectivele ecologice.

UPM este una dintre companiile din industria forestieră care s-au angajat să întreprindă acțiuni concrete pentru a atenua schimbările climatice în cadrul alianței „UN Business Ambition for 1,5°C”. UPM s-a alăturat, de asemenea, pactului „The Climate Pledge”, prin care se angajează să atingă un nivel zero al emisiilor anuale de carbon până în 2040 – cu un deceniu mai devreme în comparație cu obiectivul Acordului de la Paris. Ca parte a UPM, UPM Raflatac își propune să reducă sau să înlocuiască sursele fosile virgine de carbon aplicând principiile de reciclare, reînnoire și reutilizare prin intermediul aprovizionării responsabile, operațiunilor și logisticii durabile, dar și prin produse și servicii inovatoare.

UPM Raflatac a făcut pași importanți către o producție mai sustenabilă: șase dintre cele zece fabrici ale sale sunt alimentate integral cu energie electrică provenită din surse regenerabile, iar compania și-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 47% începând din 2015. O mare parte din produsele UPM Raflatac utilizează materiale certificate, provenite din păduri cu funcția de absorbanți de carbon – reprezentanții companiei susțin că acest număr va continua să crească în viitor.

Robert Taylor, directorul de sustenabilitate al UPM Raflatac, a declarat: „Concepem, de asemenea, soluții de calitate superioară pentru industria ambalajelor prin utilizarea inteligentă a materialelor și prin îmbunătățirea capacității de reciclare și reutilizare. Forest Film, RAFNXT+, Linerless, RafCycle și Label Life sunt exemple de produse și servicii pe care le-am lansat deja pentru a-i ajuta pe clienții noștri să își reducă amprenta de carbon. Avem noi proiecte interesante în curs de desfășurare. Industria trebuie să ia măsuri îndrăznețe pentru a conduce inițiative eficiente în privința climei. Parteneriatele joacă un rol esențial în acest sens. Dorim să ne asumăm un rol activ în impulsionarea schimbării și să colaborăm cu partenerii din lanțul valoric pentru a obține cel mai mare impact pozitiv posibil asupra climei și a oamenilor”.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide