Fedrigoni Paper se asociază cu un fotograf renumit

După succesul cărții sale „Embrace”, renumitul fotograf Rankin îi încântă pe iubitorii de artă cu o nouă lucrare. „An Exploding World” (O lume care explodează) evocă atât lupta personală a artistului, cât și provocările colective din timpul pandemiei printr-o serie de fotografii în care sunt înfățișate elemente din natură.

În cel de-al doilea parteneriat cu specialistul în hârtie de lux Fedrigoni și cu agenția de creație SEA, Rankin concretizează expresia sănătății mintale a unui artist prin explorarea unei amintiri a copilăriei sale – păpădia – care arde evocând transformarea în timp a artistului.

Simon Pilkington, director executiv al Fedrigoni UK a declarat: „Colaborarea noastră cu Rankin și SEA a fost o adevărată demonstrație a ecosistemului creativ care funcționează în armonie. Când a venit timpul să colaborăm din nou, am fost foarte mândri că materialele noastre ar putea contribui la un proiect atât de personal și introspectiv pentru Rankin. A vedea acele imagini puternice, dar și vulnerabile în același timp – o metaforă a sănătății mintale – aduse la viață în această carte este ceva din care ne simțim onorați să facem parte.”

Pentru această carte, Fedrigoni i-a consultat pe SEA și Rankin în vederea selectării de texturi și tonuri contrastante. Hârtia Symbol Tatami White a fost utilizată pentru calitatea redării imaginilor, în timp ce Sirio Color Rough Jasmine, cu textura sa robustă, a fost folosită ca interludiu între fotografii pentru a evidenția experiența lui Rankin din timpul etapei de producție, exprimată printr-o serie de citate.

O reprezentare impresionantă a impactului emoțional produs de Covid-19, „An Exploding World” este o publicație comercială care celebrează libertatea pe care creativitatea le-o oferă artiștilor.

Rankin
Rankin

 

Când focul izbucnește într-o pădure, vegetația uscată arde pentru a permite celei noi să crească. Prin arderea acestor păpădii am eliberat mental spațiul. Cred că majoritatea fotografilor vor imortaliza flori la un moment dat în cariera lor, iar eu mă simt împlinit să lucrez singur și să-mi perfecționez meșteșugul într-un mod pe care nu l-am mai făcut de ani de zile”, a declarat Rankin.

Bryan Edmondson, fondator și director de creație al SEA a adăugat: „Fiecare dintre cărțile pe care le producem împreună sunt diferite, atât ca aspect cât și ca format, însă au și ceva în comun – imaginile mari, simple și frumoase. Totul ține de imagini și de cum ne putem juca din punct de vedere al designului editorial utilizând gama variată de hârtii Fedrigoni. Fontul ales trebuie să se potrivească perfect cu imaginea, iar hârtia este cea care le pune în evidență pe ambele. Sprijinul creativ continuu din partea Fedrigoni este vital – aceștia văd valoarea lucrării și colaborează îndeaproape cu noi, din etapele incipiente de proiectare până la primele printuri de probă.”

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide