Pantone s-a inspirat din natură pentru culoarea anului 2023

Pantone şi-a descris selecţia făcută pentru culoarea anului 2023 drept o culoare remarcabilă, „înrădăcinată în primordial”. Culoarea aleasă este Pantone 18-1750 Viva Magenta, iar implementarea sa implică şi o serie de colaborări cu anumite branduri, precum şi o expoziţie imersivă supranumită „Magentavers-ul”.

Leatrice Eiseman, Director Executiv al Institutului Pantone a declarat că inspirația a venit „din natură şi din ceea ce este real”, într-un timp când lumile virtuale au devenit o parte mai proeminentă a vieţilor noastre zilnice. Viva Magenta a fost inspirată de roşul de coşenilă (o insectă exotică din Mexic, din care se extrage cârmâzul), „una dintre cele mai preţioase vopsele naturale, precum şi una dintre cele mai intense şi strălucitoare pe care le-a cunoscut lumea.” Eiseman a adăugat: „Înrădăcinată în primordial, Pantone 18-1750 Viva Magenta ne conectează cu materia originară. Invocând forţele naturii, ea ne galvanizează spiritul, ajutându-ne să ne consolidăm forţa interioară.”

Printre brandurile care au colaborat cu Pantone la implementarea noii culori se numără Spoonflower – magazin online de tapete, țesături și decorațiuni interioare – ce promovează design-uri aparținând unui număr de șase artiști independenți, care aduc în prim plan o paletă Vivid Magenta personalizată.

Motorola va produce o ediţie specială a smartphone-ului Edge Fusion 30 în nuanţa Viva Magenta, în timp ce Lenovo (compania mamă) a extins parteneriatul şi în domeniul PC-urilor şi tabletelor.

La rândul ei, Hydrow – o firmă de aparate de home fitness – va produce cinci noi combinaţii de culoare pentru aparatul lor Wave Rower care simulează mișcările de vâslire, culori printre care se va putea regăsi și Viva Magenta. „Pentru prima dată, utilizatorii pot opta pentru un aparat cu un exterior care corespunde exuberanţei şi forţei fizice pe care le resimt în interior în momentul când îşi încheie sesiunea de antrenament”, a declarat reprezentanta Pantone.

De asemenea, Pantone a făcut echipă cu creativii de la Huge, compania de instrumete I.A. Midjourney, precum şi cu specialistul în artă experimentală Artechouse pentru a crea o expoziţie imersivă şi „o explorare artistică a Magentavers-ului” la Basel în Miami Beach, S.U.A.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide