Masini de finisat ultraperformante de la Duplo, partener Nis Electronics

La Targul drupa tinut in Düsseldorf in perioada 28 mai-7 iunie, echipa Afaceri Poligrafice a realizat la standul companiei japoneze Duplo un interviu cu dl Gabriel Nagy, Manager Regional de Vanzari al companiei pentru Europa Centrala si inclusiv pentru Romania. Alaturi de dumnealui au participat si dl Gheorghe Gaspar Nistor, Administrator si dna Angela Pandrea, Director Executiv in cadrul companiei Nis Electronics din Cluj Napoca, partener Duplo de nu mai putin de 29 ani.  Dl Nagy a avut amabilitatea sa ne ofere cateva detalii despre echipamentele produse de compania japoneza pe care o reprezinta si despre relatia dumnealui cu firma clujeana

Duplo International, prezent pe piata de profil de nu mai putin de 40 de ani, este un producator de echipamente poligrafice industriale de finisat – masini de pliat (faltuit) offline si online, masini de brosat cu EVA sau PUR, de executat brosuri tip offset si digital (cu colatoare inteligente), masini de taiat, perforat si biguit de formate B3 si B2, echipamente de lacuit selectiv de format B3 si B2, masini de stantat rotative B3 si plane de format B2, mese de taiere/biguire pe contur PFI blade B3+ si PFI Blade B2+.

In Japonia, compania isi desfasoara activitatea in trei locatii si anume la sediul sau central din Tokyo precum si in unitatile de productie din Osaka si Wakayama. De asemenea, in apropiere de Londra, in Marea Britanie, compania detine un depozit de unde isi livreaza produsele in zona EMEA.

Echipamentele produse de Duplo si-au castigat deja un renume in sectorul de finisare, astfel incat se poate afirma ca aproape fiecare tipografie dispune de un echipament Duplo.

Dl Gheorghe Gaspar Nistor,
dna Angela Pandrea şi dl Gabriel Nagy

In ultimul timp, Duplo a inceput sa se orienteze spre clienti mari si foarte mari, conducerea firmei luand decizia sa exploreze si piata formatului B2, iar in perspectiva, cea a formatului B1.

Astfel, Duplo a trecut si la fabricarea de echipamente pentru acest format, mai exact masini de lacuire selectiva UV, masini de stantat si alimentatoare B2 pentru gama proprie de DocuCuttere.

In plus, compania comercializeaza si mese de taiere produse de compania chineza JWei (adaptate pentru piata europeana prin dezvoltarea unui software de operare propriu Duplo, special elaborat in Germania) cu care colaboreaza indeaproape si pentru care a vandut in ultimii trei ani peste cinci sute de utilaje.

Mai mult, pentru sectorul de ambalaje din carton format B2, spre care a inceput sa se orienteze, Duplo a produs recent doua utilaje pe care le-a expus si la drupa: un echipament de ornamentare cu lac selectiv (DuSense DDC 8000) pentru hartia de ambalaj, precum si o masina de stantat care a fost lansata acum doua luni, si anume modelul DSM-1000 B2.

Masina de stantat DSM-1000 este foarte compacta si are dimensiuni reduse, avand o amprenta la sol de doar aprox. 4 mp, cu greutatea de doar trei tone (poate fi instalat si la etaj) – in timp ce un utilaj traditional cantareste 15-25 tone. De asemenea, este cea mai mica masina de stantat din sectorul B2, fiind destinata tipografiilor offset si tipografiilor digitale care detin masini digitale pentru acest format si cauta o solutie de finisare. Schimbarea matritelor sau a placilor se realizeaza cu usurinta, iar daca doreste, clientul poate folosi pe aceasta masina si placile/matritele pe care le are deja in dotare. Este un echipament cu alimentare vacuumatica din coala controlat printr-un PC-controller integrat direct pe corpul masinii. In plus, poate realiza automat corectarea erorilor de pozitionare a colilor astfel incat sa nu fie necesara interventia umana si poate lucra cu hartie de pana la 600 g/mp.

Tot la standul de la drupa, Duplo a expus si masina de lacuire selectiva UV DuSense DDC-8000 de format B2 Raised Spot UV, precum si un alimentator B2 care ii ajuta pe clientii care lucreaza cu formate B2 sa isi realizeze finisarile chiar si pe masinile mici, astfel incat sa il poata conecta cu echipamentele proprii din gama DocuCutter. Nu in ultimul rand, Duplo a adus la targ si o masina de executat brosuri DUPLO iSaddle SENSHI – prima de acest gen, care poate produce pana la 6 000 de brosuri pe ora.

Print realizat cu Duplo DuSense DDC-8000

Pe partea de software, colatoarele produse de compania japoneza sunt inteligente, fiind programabile, in sensul ca de la o singura statie pot fi preluate chiar si mai multe coli, nu doar una singura (combinand tiparul offset cu cel digital). In plus, Duplo colaboreaza cu EFI, o firma americana de tehnologii si solutii pentru imprimarea digitala si managementul culorilor si utilizeaza standardul tehnic JDF pentru fluxul de lucru automatizat. Iar cand vine vorba de impozitie, atunci cand proiectantii realizeaza lucrarea, o pot trimite direct la imprimanta si apoi la masinile de finisat produse de companie. Asadar, nu este necesara configurarea manuala a echipamentului de finisare Duplo, deoarece totul se realizeaza prin intermediul software-ului.

Dintre masinile produse de companie, mai bine vandute sunt cele din gama DocuCutter (DC-618, DC-648, DC-746), echipamente de taiere, biguire si inclusiv de perforare selectiva, ce realizeaza taierea pentru materialele imprimate (inclusiv carti de vizita) si care ii ajuta pe operatori sa evite problemele intampinate cu ghilotina (colile innobilate nu se mai pot taia cu ghilotina, deoarece aceasta, prin presare, distruge partile innobilate). Un exemplu de echipament foarte cautat din aceasta gama, desi masina de baza costa aproximativ 30.000 de EUR, este DC-618, care este un utilaj de taiat, biguit si perforat complet automatizat, astfel incat poate realiza intr-o singura trecere biguirea, taierea, perforarea, micro-perforarea si chiar perforarea partiala/selectiva.

Compania produce si o masina de pliat online DC-F100 ce poate fi atasata in linie; deci rezultatul ar putea fi cinci-sase echipamente combinate intr-unul singur.

Duplo face mari eforturi in directia sustenabilitatii. Astfel, echipamentele pe care le produce nu folosesc consumabile chimice, exceptie facand cele cu lacuire selectiva UV, pentru care compania produce propriul sau lac; iar datorita rezolutiei mari, este nevoie de mai putin lac pentru a crea o imagine mai buna. Pe langa diminuarea interferentei chimice, Duplo nu utilizeaza niciun produs de curatare in interiorul echipamentelor. De asemenea, masinile de brosat sunt configurate pentru un consum mai mic de energie electrica; astfel, 90% dintre utilaje functioneaza cu un curent de 220V clasic (putand fi asadar utilizate chiar si la domiciliu) si nu curent de 380V. Iar pe langa consumul de energie redus al masinilor, acestea pot fi configurate foarte rapid, ceea ce realizeaza o economie suplimentara de energie.

In Romania, de 13 ani dl Nagy are o colaborare foarte stransa si apreciata cu dl Gheorghe Gaspar Nistor, Director General la NIS Electronics (fondator al Grupului NIS impreuna cu Granjon si Digidon Plus).

Compania clujeana infiintata in 1990 pe baza decretului 54/1990 activeaza pe piata de profil inca din anul 1995, an in care a si inceput colaborarea cu Duplo. Mai mult, firma dlui Nistor cu sediul central in Cluj-Napoca si cu punct de lucru in Bucuresti, dispune de o echipa de service foarte eficienta care cunoaste in detaliu fiecare etapa de service pentru toate echipamentele incepand de la cele mai simple pana la cele mai sofisticate, dovedindu-se a fi un partener foarte apreciat pentru Duplo.

Mesajul dlui Nagy pentru cititori sau potentialii clienti este sa nu isi intarzie investitiile in echipamente Duplo, pentru ca utilajele si piata se afla intr-o schimbare rapida. Duplo detine in portofoliul sau o multime de echipamente eficiente, deci este cel mai bine ca printerii sa le achizitioneze si sa evite pe cat posibil masinile ieftine no name. Motivul este ca acestea din urma tin aproximativ 6-10 luni, in timp ce echipamentele Duplo sunt fiabile si productive chiar si dupa 10 ani de utilizare.

Contact in Romania:
SC NIS Electronics SRL
tel.: 0744 541 203
www.nis.ro

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide