Cloud Computing este viitorul sau deja prezentul?

În următorul deceniu tehnologia Cloud promite să schimbe modul în care abordăm industria poligrafică și echipamentele de imprimare. În curând acestea nu vor mai fi conectate la alte dispozitive și sisteme fizice, totul urmând să fie realizat cu mai puțini operatori prin infrastructura Cloud. Afacerile de printing se vor baza într-un număr tot mai mare pe platforme publice cloud pentru a-și continua transformarea digitală, chiar și în materie de imprimare de pe telefonul mobil – metodă care permite utilizatorilor să trimită comenzi direct către rețeaua oricărui furnizor de servicii de imprimare, fără configurări sau instalări de aplicații în telefoane. Tehnologia cloud dezvoltă tot mai mult și partea de analiză în întreprinderi, fiind capabilă să furnizeze date ce ajută la eficientizarea proceselor, dincolo de activitatea de imprimare. A te baza pe date și a-ți pregăti viitorul afacerii pentru tehnologia Cloud nu mai este doar un ideal, este o cerință în lumea modernă de business

O definiție simplă a tehnologiei Cloud ar putea fi următoarea: „Cloud Computing” permite stocarea, procesarea și utilizarea datelor cu ajutorul unor sisteme aflate la distanță care pot fi accesate prin conectarea la internet. Fie că sunt oameni de afaceri sau simpli utilizatori privați, clienții furnizorilor acestui tip de tehnologie pot dispune de resurse aproape nelimitate fără investiții de capital majore, doar pe baza unui serviciu de plată de tipul abonamentului. Astfel, utilizatorii își vor putea accesa datele de oriunde beneficiază de o conexiune la internet. Cloud Computing-ul reduce cheltuielile de IT, poate facilita dezvoltarea și accesul la nenumărate servicii noi, permițând afacerilor să se adreseze unor piețe mai mari. Tehnologia Cloud poate oferi soluții software și hardware, diverse aplicații și servicii, aplicații la cheie sau platforme middleware. Utilizatorii pot alege între 4 modele de Cloud diferite – în funcție de specific, acesta poate fi Cloud Privat, Public, Hibrid și Comunitar. Dacă organizațiile vor folosi cel mai adesea soluții de Cloud Privat sau Hibrid, furnizorii de servicii vor opta pentru modelele Public și Hibrid. Private Cloud asigură o infrastructură IT folosită de o singură organizație cu mai mulți utilizatori, optimizând resursele disponibile – printre organizațiile care profită deja de propriul sistem Cloud de acest tip se numără și IBM, Microsoft sau HP. Pe de altă parte, Public Cloud va asigura o infrastructură IT disponibilă fie unei părți a publicului pe baza unor criterii, fie întregului public prin intermediul unui furnizor de servicii care poate fi o organizație comercială, academică etc. Același furnizor de servicii va asigura și protecția datelor. În această categorie se încadrează și serviciul Gmail oferit de Google sau platforma Windows Azure a Microsoft. Hybrid Cloud înseamnă că respectiva infrastructură va fi realizată din componente specifice atât tipului privat cât și public de Cloud. Potrivit Revistei Române de Informatică şi Automatică, serviciul Community Cloud permite ca infrastructura IT să fie împărțită între mai multe organizaţii pentru a asigura servicii unei anumite comunităţi formate din membri cu aceleași cerinţe funcţionale.

Respectând aceste principii, soluțiile oferite de tehnologia Cloud sunt diverse și pot fi împărțite în trei categorii sau modele de servicii. Primul astfel de model este IaaS (Infrastructure as a Service – Infrastructură ca Serviciu) fiind și cel mai de bază. În cadrul acestuia, un furnizor de servicii poate închiria prin abonament infrastructură IT care o poate înlocui pe cea a companiilor – infrastructura poate consta în servere, facilități de stocare a informației, rețele și sisteme de operare. Facilitățile oferite de IaaS sunt asemănătoare cu utilizarea unui computer aflat în cloud, cu anumite diferențe: IaaS asigură utilizatorului accesul la o „mașină virtuală” (Virtual Machine) cu putere de procesare, memorie și putere de stocare permanentă, fără ca acestea să depindă de o locație geografică sau de hardware. O mașină virtuală este un sistem computerizat care folosește resursele fizice ale sistemului, cum ar fi procesorul, memoria RAM și stocarea pe disc, dar este izolat de alte programe de pe computer, putând fi creat, modificat sau distrus cu ușurință fără a afecta computerul gazdă. SaaS (Software as a Service – Software ca Serviciu) este o altă formă de Cloud mai comună publicului larg. Aceasta permite diverșilor furnizori să ofere aplicații „la cerere” utilizatorilor, pe bază de abonament, aplicațiile fiind găzduite și gestionate de furnizori. SaaS nu presupune instalarea de către utilizator a unor programe pe propriile echipamente de lucru. Un exemplu de SaaS este Google Docs, care oferă prin simpla logare accesul la facilități ce permit, spre exemplu, editarea documentelor în același timp de către utilizatori multipli. O variantă mai specială a SaaS este SECaaS (Security as a Service – Securitatea ca Serviciu) – un serviciu care operează pe dispozitive individuale fără a avea nevoie de instalare, furnizorul serviciului de SECaaS fiind responsabil pentru menținerea și actualizarea antivirușilor și a profilurilor de securitate. Al treilea model Cloud este PaaS (Platform as a Service – Platformă ca Serviciu) situat între IaaS și SaaS deoarece nu este un produs finit ce poate fi accesat în mod direct de utilizatori. PaaS include însă, în plus față de IaaS, cadre de dezvoltare a aplicațiilor și opțiuni de middleware (care oferă servicii aplicațiilor software dincolo de cele disponibile din sistemul de operare). PaaS înseamnă că un furnizor oferă unui dezvoltator Interfața de Programare a Aplicației (Application Programming Interface – API), permițându-i să poată crea orice tip de aplicație dorește, dar care va fi întotdeauna dependentă de platforma utilizată la crearea ei. Această metodă de dezvoltare a aplicațiilor poate fi foarte accesibilă din punct de vedere al costurilor sau chiar gratuită și permite folosirea infrastructurii și a instrumentelor unei companii mari de Cloud pentru construirea sau migrarea unei aplicații deja existente. Un exemplu de PaaS este chiar Facebook – dezvoltatorii pot crea aplicații specifice pe platformă cu ajutorul API a Facebook, pentru a le face apoi disponibile oricărui utilizator al acestei rețele de socializare.

Cloud Computing există pe piață de câțiva ani. Un studiu din 2011 realizat pentru Comisia Europeană la aproximativ un an după lansarea Microsoft Azure sublinia încă de atunci beneficiile pe care această tehnologie le poate aduce diferitelor organizații, întrucât 80% dintre acestea au constatat o reducere a costurilor cu 10-20%. În plus, tehnologia Cloud facilitează mobilitatea muncii, productivitatea, standardizarea și extinderea către noi piețe și oportunități de afaceri. Economia de timp și de resurse provine și din faptul că furnizorul de servicii este cel care gestionează sistemele Cloud, pe când utilizatorul doar interacționează cu acestea și își poate mări oricând capacitatea de stocare. În plus, utilizatorul va plăti doar în funcție de cât a consumat/utilizat, fără alte costuri de configurare sau exploatare a sistemelor informatice. Potențialul tehnologiei Cloud în mediul de afaceri ar consta deci și în garantarea unui avans în fața competitorilor – Cloud Computing facilitează accesarea celor mai noi aplicații, oricând și de oriunde, fără a irosi resurse importante pe instalări. Tehnologia Cloud garantează accelerarea punerii pe piață a unui produs, o capacitate de stocare nelimitată și permite mobilitatea și colaborarea de la distanță între angajați. În plus, în momentul în care un utilizator se decide să folosească tehnologie Cloud, poate avea un sistem complet funcțional în doar câteva minute, în funcție de tipurile de tehnologii folosite de afacerile propriu-zise. Însă tehnologia Cloud are și dezavantaje: atunci când se lucrează într-un mediu Cloud, aplicația rulează pe un server care asigură în mod simultan resursele pentru alte afaceri, acest lucru putând afecta uneori performanța resurselor comune. Înainte de adoptarea acestei tehnologii, decidenții trebuie să fie foarte conștienți de faptul că toate informațiile importante ale companiilor lor vor rula prin serviciul cloud al furnizorului, drept urmare vor exista mereu riscuri legate de securitate și atacuri ale hackerilor. În plus, energia electrică sau conectivitatea la internet pot fi oricând întrerupte. Tehnologia Cloud depinde de accesul la internet, iar informațiile nu pot fi recuperate fără acesta.

Una dintre cele mai cunoscute platforme profesionale de servicii Cloud este Microsoft Azure care oferă o colecție de servicii online integrate, printre care și computing, stocare, date, networking și aplicații, cu scopul eficientizării organizațiilor. Un sondaj Microsoft realizat de Edge Strategies arată că peste 50% dintre IMM-uri consideră că tehnologiile cloud vor deveni parte integrantă a operațiunilor, pe când 58% cred că utilizarea acestui tip de tehnologie le mărește competitivitatea pe piață. Microsoft Azure permite utilizarea oricărui sistem de operare, crearea și pornirea de rețele virtuale, fiind o componentă centrală ce include și aplicații de securitate, virtualizare, simplificare a managementului IT sau administrarea IoT, a rețelelor virtuale și a inteligenței artificiale. Utilizatorii pot rula orice serviciu în cloud sau îl pot combina cu oricare centru de date sau aplicații deja existente. Azure oferă în plus și soluții pentru toate industriile și elimină necesitatea existenței unor servere fizice la sediile companiilor. În timp ce Microsoft Azure este considerată cea mai bună platformă de servicii cloud, următoarele patru companii preferate pentru acest tip de servicii sunt Amazon Web Services, Google Cloud, IBM Cloud și Oracle Cloud.

Însă Microsoft pregătește ultima noutate în acest domeniu: Microsoft Cloud PC va fi lansat în primăvara anului 2021 și va consta într-o experiență virtualizată a Windows desktop. Cloud PC nu va înlocui Windows sau Office, în schimb va deveni o opțiune pentru afacerile care au calculatoare de performanță medie, ce vor funcționa pe baza resurselor stocate pe un server central, nu pe un hard drive, alături de software-ul asigurat prin Azure Cloud. Scopul Cloud PC va fi acela de a ajuta organizațiile să rămână la curent cu noile dezvoltări IT într-o manieră mai simplă și mai necostisitoare. Gigantul Microsoft oferă deja serviciul Windows Virtual Desktop prin Azure, însă acesta este taxat în funcție de utilizare, pe când noul Cloud PC va fi administrat de Windows și vândut pe bază de abonament, probabil cu mai multe opțiuni software. Microsoft nu a oferit multe informații oficiale despre noua sa inițiativă, însă potrivit specialiștilor, aceasta va permite fiecărui abonat să închirieze un PC virtual de la Microsoft, cu software-ul și toate aplicațiile necesare.

În industria de imprimare, fluxurile de lucru sunt simplificate prin procesele web-to-print rulate în cloud cu ajutorul unui portal web prin care clienții pot face comenzi sau chiar își pot personaliza produsul prin modelele oferite de platforma web. Comenzile pot fi trimise cu ajutorul instrumentelor software direct către echipamentele de imprimare. Acest tip de serviciu este un concept SaaS cu rezultate precum producție mai rapidă, creșterea satisfacției clienților și livrare rapidă, fiind doar un exemplu ce arată modul în care tehnologia cloud poate accelera procesele de automatizare și eficientizare în cadrul diferitelor industrii.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide