În primul rând, să ne gândim la situl arheologic Göbekli Tepe din sud-estul Anatoliei, Turcia, datând din epoca neoliticului. În jurul anului 9.600 î.Hr. cineva a ridicat un ansamblu de semne-monument, dintre care unul are 7 metri înălțime, 3 metri lățime și cântărește aproximativ 50 de tone.
În prezent Situl Göbekli Tepe este considerat cel mai vechi sit arheologic cunoscut de pe glob și tocmai aici descoperim un semn – deși e drept că lipsit de inscripţii, deoarece în acea vreme limbajul scris nu fusese încă inventat. Cu toate acestea, vei găsi pe sit pictograme înfăţişând ceea ce se crede că erau animale sau constelații.
Pictogramele, hieroglifele și gravurile au fost primele caractere grafice sau „fonturi” din istorie. Artiştii grafici din acel timp foloseau ca substrat piatra, iar pietrele erau plasate în diferite locuri pentru a marca zona. Pe vremea faraonilor, chipurile conducătorilor antici ai Egiptului erau presărate pe suprafaţa piramidelor, obeliscurilor și tăblițelor cu hieroglife; iar pe teritoriul celor două Americi, mayașii ca și incașii marcau locurile speciale cu semne. Nimeni nu ştia să citească în acele timpuri, însă oamenii știau ce înseamnă acele lucruri pentru că cineva gravase nişte mesaje în piatră.
Cu timpul a fost inventat cuvântul scris și atunci a fost şi momentul când a apărut primul font propriuzis. În acea perioadă, fonturile erau tot ceea ce decidea artistul grafic că arată mai bine. Îţi puteai da seama cine anume a scris sau a creat ceva după tipul de font pe care îl folosea.
Ulterior, pe vremea romanilor, a apărut şi s-au încetăţenit reguli de orientare în spaţiu. Romanii construiau drumuri și ca atare trebuiau să-i informeze pe oameni în ce direcție să o apuce. În interiorul localităţilor, fiecare clădire era marcată într-un anume fel pentru a le spune oamenilor ce anume adăpostea.
Însă alte culturi europene au rămas în întunericul analfabetismului. De pildă, nu mulți oameni din satele vikingilor ştiau să citească, așa că se foloseau de semne reprezentând imagini. Constructorul local de ambarcaţiuni utiliza o imagine a unui vas viking și a unui baros de lemn pentru a-şi zugrăvi ocupaţia. La un moment dat, vikingii au început să-și imortalizeze cultura specifică pe pietrele runice (pietre care aveau inscripţionate caractere grafice provenite din cele mai vechi alfabete germanice și scandinave), scrijelind marcaje pe stâncile teritoriilor pe care le invadau.
Trecerea timpului și-a pus amprenta și artiștii au devenit creatori de semne. Te-ai întrebat vreodată de ce atât de multe birturi din Europa au primit nume precum „Capra care râde”, „Porcul roșu” sau „Taverna cu gazon?” Aceste nume erau folosite în beneficiul oamenilor care erau analfabeți. Artistul local înfățișa o „capră care râde” pe un panou cu inscripţie, făcând birtul uşor de identificat chiar și pentru cei care nu știau să citească.
Odată cu creşterea nivelului de alfabetizare au evoluat şi fonturile iar primii artizani ai semnelor au descoperit că fonturile pot transmite înţelesuri. O literă ornamentată cu bucle și filigrane mai fanteziste crea impresia a ceva sofisticat. Un caracter grafic cu linii îndrăznețe transmitea senzaţia de profesionalism, aferent unei bănci sau unui birou guvernamental. Literele cu bucle și codiţe mai „neglijente” trimiteau cu gândul la divertisment sau la numele ultimului panaceu descoperit.
Regii și alți conducători angajau maeştri literaţi care să scrie proclamații și să deseneze hărți ale lumii noi folosindu-se de aceste noi fonturi și stiluri de litere. Nu după mult timp, tiparniţele au început să scoată fluturași și cărți, dintre care unele au ajutat la răsturnarea dictaturilor și la schimbarea modului în care oamenii gândeau despre societate.
Când vine vorba despre acest subiect, noi, creatorii de semne, suntem plăsmuitori de artă și cuvinte. Prin modul în care sunt aranjate, semnele pot schimba țări, pot transmite speranță, pot relata istorisiri, pot stabili stări de spirit, ne pot pregăti pentru orice ne stă înainte, ne pot învăța o nouă iscusinţă, ne pot mângâia în vremuri de pierdere și restrişte sau ne pot aduce bucurie și sens vieţii.
Creatorii de semne fac aceste lucruri într-o formă sau alta din timpuri străvechi. Așa că, data viitoare când cineva te întreabă cu ce te ocupi pentru a-ţi câştiga existenţa, spune-le: „Aparțin uneia dintre cele mai vechi profesii de pe Pământ. Noi am informat, am schimbat și am ghidat lumea de-a lungul istoriei ei tumultuoase. Nu este un curs pe care îl poţi preda într-o sală de clasă; nu obții o diplomă pentru asta. Este ceva care se învață prin transmiterea iscusinţei din generație în generaţie. Sunt un plăsmuitor de artă şi cuvinte.”
