Mimaki lansează noile modele din seria UJF, impunând standarde superioare în imprimarea direct-to-object

Mimaki – lider în producția de imprimante inkjet pentru formate de mari dimensiuni – a lansat la începutul lunii septembrie 2021 patru noi imprimante industriale UV LED inkjet Direct-to-Object (DTO), de mare viteză. Prin noile echipamente UJF-7151plus II și seria de format mic UJF-MkII e (UJF-3042MkII e, UJF-6042MkII e și UJF-3042MkII Ex e) producătorul stabilește noi standarde de performanță și creativitate pe sectorul de imprimare directă. Aceste soluții de ultimă oră vor fi disponibile comercial începând cu decembrie 2021 în portofoliul Geko – Master Dealer Mimaki în România, Bulgaria și Moldova.

UJF-7151plus II este prima imprimantă a noii serii UJF, lansată recent de producătorul japonez cu scopul de a permite furnizorilor de servicii de print să exploreze orice tip de aplicație pe sectorul industrial de imprimare directă pe obiecte, la un nivel calitativ de excelență. Echipamentul încorporează opt capete de imprimare pentru configurația în șase culori (CMYK, light cyan, light magenta), ceea ce îl transformă într-o soluție cu 190% mai rapidă decât modelul UJF-7151plus anterior, care era dotat cu doar șase capete. Modelul duce imprimarea creativă la un alt nivel și prin noi funcții dezvoltate pentru îmbunătățirea calității imaginii finale. Printre acestea amintim MFD2 (Mimaki Fine Diffusion 2), o funcție care conferă și mai mult control asupra poziționării și depunerii picăturilor de cerneală, îmbunătățind astfel calitatea imaginii și contribuind totodată la reducerea aspectului granulat al printurilor. MFD2 menține productivitatea înaltă chiar și atunci când sunt imprimate două straturi de culoare și lac 3D selectiv simultan. Acest control sporit se traduce și prin obținerea de linii mai fine și prin eliminarea erorilor de culoare.

Configurația în șase culori a noului UJF-7151plus II include light cyan și light magenta pentru a permite reproducerea exactă a graficii la rezoluții superioare de până la 1800 dpi (modelul anterior permitea rezoluția maximă de 1200 dpi), oferind astfel noi caracteristici aplicațiilor premium. Mai mult, funcția Color Gloss permite finisaje lucioase pe cerneala deja uscată, ceea ce le oferă furnizorilor de servicii de imprimare șansa de a crea noi texturi și detalii deosebite pentru a se asigura că produsele lor se remarcă, chiar și fără utilizarea lacului transparent. Noul model aduce în plus și o mai mare capacitate de alimentare cu material, care a fost mărită de la 10 la 30 kg – astfel echipamentul devine ideal pentru imprimarea industrială de înaltă precizie pe suporturi grele precum lemnul, metalul și sticla. La fel ca predecesorul său, noul Mimaki UJF-7151plus II are o suprafață maximă de imprimare de 710 × 510 mm și este compatibil cu cerneluri UV certificate GREENGUARD Gold, permițând imprimarea directă pe o varietate de suporturi, inclusiv acrilice, rășini și piele.

Celelalte trei noi modele oferite de Mimaki prin seria de format mic UJF-MkII e – UJF-3042MkII e, UJF-6042MkII e și UJF-3042MkII Ex e – au fost dezvoltate folosind tehnologie de ultimă oră pentru asigurarea calității imaginii și stabilității la imprimare, atât pe substraturi dure cât și flexibile, inclusiv piele, lemn, acrilic, metal sau sticlă. UJF-3042MkII e și UJF-3042MkII Ex e au o suprafață maximă de imprimare de 300 x 420 mm, în timp ce UJF-6042MkII e este compatibil cu dimensiuni mai mari, de 610 x 420 mm – toate trei având o rezoluție maximă de 1200 x 1200 dpi pentru materiale cu grosimi de până la 153 mm. Întreaga serie UJF-MkII e încorporează la rândul său funcția MFD2, venind în plus și cu îmbunătățirea funcțiilor pe bază de senzori laser care detectează poziția suportului și astfel împiedică contactul capetelor de imprimare cu substratul în timpul imprimării. În plus, toate cele trei noi imprimante sunt mai ușor de utilizat de către operatori datorită display-urilor color de 8,76 cm.

Cele patru noi imprimante includ funcția MDL (Mimaki Device Language) care permite operatorilor să controleze echipamentele de pe diferite alte dispozitive periferice și sisteme de producție externe, îmbunătățind astfel productivitatea și reducând totodată nevoia de intervenție manuală, totul pentru creșterea eficienței. Toate modelele nou lansate încorporează și soluția software RIP standard de la Mimaki, RasterLink7, o adevărată platformă de ultimă oră care simplifică procesul de tipărire a datelor variabile. În plus, noua gamă de imprimante include popularele tehnologii Mimaki Core, inclusiv NCU (Nozzle Check Unit – opțional pentru UJF-3042MkII e), NRS (Nozzle Recovery System) și MAPS4 (Mimaki Advanced Pass System4, care elimină defectele de imprimare de tipul banding și uniformizează culorile) – funcții ce asigură derularea unor procese de imprimare stabile și fără întreruperi. Sistemele NCU și NRS detectează automat duzele nefuncționale și le curăță, iar în cazul în care curățarea lor nu rezolvă problema, sistemul NRS corectează defecțiunile prin înlocuirea automată a duzelor cu probleme. Aceste proceduri se realizează fără oprirea imprimantelor și permit operatorilor să își continue sarcinile fără să irosească timp așteptând intervenția personalului de mentenanță.

Geko – Master Dealer Mimaki în România, Bulgaria și Moldova – vă invită să luați legătura cu specialiștii săi pentru a afla mai multe informații despre noile echipamente de la Mimaki.

COMPANII MENȚIONATE ÎN ACEST ARTICOL:

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide