Gratuit

EDITURA GUTENBERG UNIVERS SRL

Descriere companie:

Tipografia S.C. “Gutenberg” S.A. Arad este o tipografie cu istorie și tradiție. Aceasta s-a născut în anul 1948, în urma fuziunii dintre tipografia ”Gutenberg”, situată la acea vreme în clădirea sucursalei arădene a Băncii Naționale de pe Bulevardul Republicii (astăzi, Bulevardul Revoluției), și tipografia ”Aurora”, localizată pe Bulevardul Armata Poporului (actualul Bulevard Decebal). Această fuziune a permis dezvoltarea în timp a serviciilor oferite clienților, astfel în anul 1976, mutarea tipografiei într-o nouă clădire, mai spațioasă, a fost posibilă, pe Calea Victoriei nr. 41-43, clădire care adăpostește și în prezent procesul tipografic de înaltă calitate.

În decursul celor peste 65 de ani de la înființare, tipografia ”Gutenberg” a excelat în ceea ce privește calitatea, profesionalismul și seriozitatea față de clientelă, astfel ajungând la un renume local și, desigur, național. Trăind în secolul vitezei, tipografia S.C. ”Gutenberg” S.A. Arad pune mare preț pe promptitudinea executării comenzilor, asigurându-se astfel un termen de livrare în cel mai scurt timp posibil.

Experiența tipografică acumulată de-a lungul timpului a mărit spectrul serviciilor oferite, astfel, ne putem mândri astăzi cu următoarea ofertă de servicii tipografice: imprimate personalizate cu regim special sau comune, imprimarea pliantelor, ziarelor, ambalajelor, afișelor, calendarelor, felicitărilor, invitațiilor, biletelor și abonamentelor de călătorie, precum și a multor alte produse cu care avem de-a face zi de zi.

SERVICII

Grafica
Tipografia ”Gutenberg” vă pune la dispoziție serviciul profesionist și complet de creație grafică, de la A la Z: conceptualizare, proiectare, prelucrare, tehnoredactare, încadrare, pregătire pentru tipar sau print.

Editura
Prin serviciile editoriale ale tipografiei ”Gutenberg”, vă asigurați succesul proiectului propus. Vă oferim servicii complete pentru aducerea la viață a publicației dumneavoastră: Redactare, tehnoredactare, corectură, bun de tipar, copertare, difuzare și promovare. În plus, Gutenberg este singura editură din Arad acreditată CNCSIS.

Tipar
Pentru a vă oferi cea mai bună experiență în acest domeniu, tipografia noastră vă asigură servicii de tipar profesioniste de înaltă calitate datorate gamei variate de procese: tipar digital, offset, tipar pe mașină rotativă, copiere (Xerox), listare alb/negru, listare color.

Finisare
Ultimul, dar și cel mai important proces înaintea expunerii produsului publicului, constă în finisarea acestuia. De aceea, tipografia ”Gutenberg” vă pune la dispoziție variatele servicii de finisare constând în: capsare, broșare, legătorie cu spiră de plastic sau metalică, fălțuire, biguire, ștanțare, plastifiere lucioasă sau mată, lăcuire totală sau selectivă.

DOTARE

Tipografia ”Gutenberg” a fost dintotdeauna o tipografie actuală, curentă. Procesele de imprimare se îmbunătățesc de la un an la altul, de aceea, pentru a garanta clientelei noastre calitatea înaltă cu care a fost obișnuită, au fost achiziționate, de-a lungul anilor, următoarele utilaje performante:

  • Heidelberg Speedmaster 52
  • Heidelberg Speedmaster 74
  • Ghilotina Wholenberg
  • Masina de faulit GUK
  • Linie de adunat si capsat Nagel
  • Masina de lipit cutii Kama
  • Rotativa coldset Harris
  • CTP ECRM MAKO

PORTOFOLIU

Pliante
Pliant sau fluturaș? Mai multă informație, mai multe pagini! Alege un model atractiv din seria noastră de pliante! Succesul e garantat!

Reviste
Dorești să ai o publicație periodică dar nu știi exact ce trebuie să faci pentru a-i da viață? Fă acești primi pași împreună cu noi!

Fluturasi
Vrei să îți faci afacerea cunoscută, cu viteza luminii? Te ajutăm noi! Vino și consultă gama noastră variată de flyere! Economic, rapid și eficient!

Bannere
Competiția în mediul de afaceri e tot mai acerbă, pe zi ce trece. Asigură-ți acum un banner de înaltă calitate cu un design captivant, pentru a fi cu un pas înaintea tuturor!

Agende
Ți-ai propus pentru noul an să fii mai organizat și să ai mai mult succes în afaceri? E timpul să îți comanzi o agendă ”Gutenberg”, personalizată nevoilor tale!

Calendare
Calendarul a fost și va fi întotdeauna un element atât util, cât și decorativ. Vino să alegi din multitudinea modelelor disponibile! Ești o persoană creativă? La noi ai posibilitatea de a crea designul calendarului tău!

Carti de vizita
Vrei să ieși din tipar și să fii ținut minte de către cei din jur? E timpul să îți faci o carte de vizită: clasică, modernă, ieșită din comun, amuzantă sau sobră! Vino să o alegem pe cea care ți se potriveste!

Brosuri
O broșură are calitatea de a oferi destul de multe informații pentru a capta atenția cititorului, garantându-ți astfel popularitatea. La noi ai posibilitatea de a alege cel mai adecvat design pentru afacerea ta!

Ambalaje
Dorești să ai parte de ambalaje practice, arătoase și necostisitoare? Tipografia noastră îți stă la dispoziție cu diverse modele și design-uri atractive destinate ambalajelor care vin ca turnate pe produsele tale!

Etichete
Care este rolul etichetelor în zilele noastre? Cu siguranță, de a-ți fura ochii de la prima vedere. Culori provocatoare, design minimal, grafică impecabilă, materiale de calitate. Vino la ”Gutenberg” să decidem împreună care este design-ul care îți reprezintă 100% produsul!.

Formulare
Un formular? Două? Cinci? O mie?! Cu cât e tirajul mai mare, cu atât e mai atractiv prețul, iar calitatea este întotdeauna impecabilă. Consultă catalogul și vino să alegi modelul de care ai nevoie: personalizate, nepersonalizate, cu regim special, financiar-contabile!

Tipar de siguranta
Un element-cheie împotriva falsificatorilor îl reprezintă tiparul de siguranță. ”Gutenberg” îți oferă metode variate de a-ți securiza documentele tipărite. Trebuie doar să ne consulți oferta!

Galerie imagini:
Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J02/242/2003
CUI: 15240710
Adresă: CALEA VICTORIEI 41-43 ARAD
Categorie:
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide