EUROPAPIER ROMANIA SRL
Europapier România a fost înfiinţată în anul 1997, ca urmare a politicii de extindere teritorială adoptată de firma mamă din Austria, Europapier AG.
Datorită unei politici susţinute de investitii, cât mai ales eforturilor întregii echipe, astăzi suntem în topul celor mai puternici comercianţi de hârtie şi cartoane din România.
Strategia de creştere a generat o sporire a numărului de specialişti, prin înfiinţarea de filiale în oraşele Timişoara, Cluj şi Iaşi, în paralel cu creşterea numărului de produse din portofoliu, permiţându-ne să deservim un număr din ce în ce mai mare de clienţi.
.........construim împreună succesul!
Astfel, astăzi oferim celor 2.500 clienţi ai noştri peste 400 de produse pentru care specialiştii noştri oferă consultanţă.
O trăsătură definitorie a companiei noastre o reprezintă flexibilitatea cu care ne adaptăm la sugestiile şi nevoile dumneavoastră. Începând cu conducerea firmei noastre, echipa de vânzare şi cea de marketing, la fel customer service şi cei din departamentul logistică şi depozit, suntem oricând la dispoziţia dumneavoastră pentru că ştim bine că numai împreună putem construi succesul.
COMERŢUL ONLINE
Deşi suntem o companie tradiţională de hârtie şi ambalaje, soluţiile pe care le folosim în afaceri sunt cât se poate de moderne. Sistemele noastre ERP (Planificarea Resurselor Întreprinderii) conectează clienţii şi Europapier direct şi avem sisteme SAP în toate operaţiunile din Europa. Prin sistemele CRM (sistem de gestiune a relatiei cu clientii) şi procesarea reclamaţiilor ne asigurăm că serviciul de relaţii clienţii şi asistenţă clienţi funcţionează rapid şi eficient. În plus, e-commerce site site oferă clienţilor acces online la întreaga nostră gamă de produse fără ca aceştia să trebuiască să îşi părăsească biroul. Reţelele sociale sunt o metodă importantă prin care clienţii noştri pot interacţiona cu mărcile, iar blogul nostru Design & Paper şi prezenţa pe facebook garantează un dialog facil şi deschis cu clienţii şi accentuează aplicaţiile pline de creativitate ale întregii game de produse Europapier.
DEPOZITUL
Cu peste 50 de depozite în toate regiunile, Europapier are capacitatea de a depozita mai bine de 150.000 de paleţi în total. Majoritatea depozitelor noastre pot să stocheze comenzi pentru clienţi şi să pregătească comenzi pe baza unor cerinţe specifice, cum ar fi sortarea, marcarea sau ambalarea. În plus, unele dintre depozitele nostre sunt echipate cu utilaje de tăiere, ceea ce ne permite să le oferim clienţilor valoare adaugată prin livrarea de formate personalizate de hârtie. Este de la sine înţeles că toate locaţiile au fost optimizate în vederea depozitării hârtiei pentru a ne asigura că aceasta va ajunge la dumneavoastră în stare perfectă.
DISTRIBUŢIA
Europapier oferă servicii complete de distribuţie către toate ţările cu distribuţie în ziua următoare ca standard. Pentru clienţii din zonele metropolitane oferim mai multe intervale de livrare pe zi. Folosim propria flotă de autocamioane sau avem parteneriate cu firme locale de transport cu experienţă şi de încredere pentru a ne asigura că produsele livrate ajung la dumneavoastră în timp util şi în stare perfectă. Ca serviciu adiţional, oferim clienţilor noştri livrare la sediul acestora şi colaborăm cu ei pentru a le oferi soluţii personalizate de transport în cazul în care au cerinţe de livrare speciale care nu sunt acoperite de reţeaua standard.
SERVICIUL DE MOSTRE - PRODUSE PENTRU TESTARE
Hârtia poate fi fără îndoială descrisă, dar pentru a o înţelege realmente, clientul trebuie să o aibă în faţă şi să o testeze: experienţa tactilă este de neînlocuit!
De aceea, pentru sortimentele noastre din stoc vă punem la dispoziţie un excelent serviciu de mostre.
Pentru clienţii de bază ai Europapier şi pentru agenţiile de publicitate, serviciul de mostre A4 este gratuit.
Şi, pentru că ştim cât de important şi rapid este acest serviciu pentru majoritatea clienţilor noştri, de exemplu în industria publicităţii, trimiterea mostrelor se face imediat după intrarea comenzii dumneavoastră: astfel, în interval de 48 de ore puteţi avea în mână mostra produsului dorit.
Pentru o prezentare mai detaliată, am realizat pentru dvs. o serie de broşuri, colecţii şi mape cu mostre, pline de informaţii valoroase. Pentru sortimentele deosebit de cuprinzătoare, realizăm împreună cu distribuitorii noştri şi dosare, broşuri sau mape care, sub forma unor surse suplimentare de date, oferă informaţii importante.
În vederea unei informări cu cele mai noi date, vă prezentăm, împreună cu secţiunea de ştiri privind produsele, şi broşurile corespunzătoare din secţiunea respectivă a acestei pagini de Internet - sau, şi mai uşor pentru dumneavoastră: solicitaţi consilierului dvs. de vânzări Europapier documentaţii pentru produsele care vi se par interesante!
KNOW HOW
Hârtia este parte integrantă a vieţii de zi cu zi şi intrăm în contact cu ea într-o gamă largă de utilizări – de la hârtie standard de birou la sacoşe de cumpăraturi şi reclamele pentru vitrinele magazinelor. Clienţii beneficiază de experienţa de mai bine de 40 de ani a Europapier în industria de hârtie şi ambalaje şi se pot folosi de avantajul ideilor inovatoare cu care venim. Dacă aveţi întrebări sau aveţi nevoie de mai multe informaţii sau pur şi simplu doriţi să aflaţi mai multe despre acest material fascinant, vă rugăm să îi contactaţi pe specialiştii noştri pe produse.
CUI: 10019507
Adresă: Sat Dragomiresti Deal Ilfov
Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium