Gratuit

IMPRIMERIA MIRTON SRL

Descriere companie:

EDITURĂ

Mirton – o carte de vizită în peste 6000 de volume;
Editura Mirton a intrat în cel de-al 26-lea an de existenţă în viaţa cultural-ştiinţifică a Timişoarei;
Recunoscută C.N.C.S.I.S. şi membră AER;
Reprezintă un tărâm de promovare a valorilor literare, ştiinţifice şi spirituale, a culturii în general.

Despre palmares:

Dacă ar fi să prezentăm Editura Mirton pe suprafaţa unei cărţi de vizită uzuale, am scrie aşa: înfiinţată în anul 1991, am tipărit peste 6000 de titluri, am abordat aproape toate domeniile, de la carte ştiinţifică la beletristică.

Astăzi se tipăreşte într-un ritm constant de un titlu de carte la 2-3 zile, astfel că anual aici văd lumina tiparului aproximativ 150 de cărţi noi, în tiraje de sute, uneori chiar mii de exemplare.

Am tipărit cărţi ale autorilor din toate categoriile de iubitori şi scriitori de carte: profesori universitari, academicieni, cercetători, personalităţi culturale şi politice, tineri scriitori, poeţi şi prozatori contemporani. Aceştia constituie un lung şir de nume, de la scriitori sau profesori universitari de talie naţională, până la poeţi sau prozatori din Turcia, Germania, Israel şi o colaborare cu o editură canadiană.

Nu e uşor lucru, astăzi, să te impui ca editură într-un oraş ca Timişoara. Mai întâi, fiindcă viaţa cultural-ştiinţifică a oraşului a dovedit – după 1989 – că are o forţă şi o diversitate aparte de exprimare. În al doilea rând, fiindcă mai toate competenţele editoriale din Timişoara s-au grupat, imediat după Revoluţie, în jurul unor noi şi noi case editoriale şi şi-au dovedit din plin profesionalismul. Ei bine, tocmai în acest climat de acerbă concurenţă, Mirton a reuşit să se impună şi să intre în conştiinţa publică a timişorenilor într-un mod aparte.

Înainte de orice, Mirton a exprimat o stare a noastră, a românilor, în ce priveşte febrilitatea literei tipărite. După decenii de cenzură acerbă, românii au început, încetul cu încetul, să înţeleagă bucuria literei tipărite. Am asistat la o adevărată euforie, la un triumf al gestului creator regăsit între filele cărţii, la un soi de hemoragie editorială, care încă se exprimă. Cu forţă. Cu patetism. Cu o anume inocenţă. Şi căreia i s-ar putea reproşa valoarea inegală atunci când vorbim despre cărţile de beletristică. Aşa este! Numai că – la vreme de începuturi – o editură nu înseamnă numaidecât un filtru valoric. Cărţile se vor susţine singure mai apoi, vor putea intra în competiţii, cu o singură condiţie, atât de evidentă: dacă văd lumina tiparului! Dacă le este dat acest privilegiu. Ceea ce înseamnă că, în primii ani, Miron a dorit să se exprime printr-o generozitate, înţelegere şi deschidere, spunem noi, specifice Timişoarei. Ne referim mai ales la diversitatea subiectelor, de la cele mai accesibile până la cele mai specioase şi dificile. De la debutantul poet sau prozator anonim, până la somităţile vieţii cultural-ştiinţifice timişorene.

A urmat apoi etapa aşezată sub semnul exigenţei. Din 1997-1998, peste 70 % din titluri au apărut sub semnul unor colecţii validate de nume consacrate. Astăzi, am putea vorbi despre o a treia etapă, care depăşeşte graniţa sfertului de veac, cronologic vorbind, însă păstrează atât diversitatea cât şi exigenţa, adăugând noi metode şi tehnici prin care litera poate vedea lumina tiparului.

Domeniul în care excelează editura este cel academic, reprezentantă fiind colecţia de carte universitară, PAIDEIA.

Caracteristica distinctivă a editurii o constituie publicarea cu preponderenţă de carte universitară şi ştiinţifică din cele mai variate domenii: Economie, Matematică, Informatică, Medicină, Medicină veterinară, Drept, Tehnică, Inginerie, Fizică, Chimie, Istorie, Agronomie, Limbă şi literatură, Filozofie, Etnologie, Folclor, Religie etc.

În acelaşi timp, un accent deosebit îl constituie editarea creaţiilor şi operelor literare ale scriitorilor şi poeţilor contemporani (proză, roman, poezie, biografii, monografii, cărţi practice, cărţi pentru copii etc.)

Editura Mirton are un profil complex care cuprinde: cărţi, broşuri, fascicole, ziare, reviste, almanahuri, calendare, publicaţii seriale, teze de doctorat, teze de masterat, cursuri universitare, lucrări cu caracter politic, administrativ, cultural-artistic, ştiinţific, educativ, religios, sportiv etc., în prezent susţinut şi coordonat de domnul VLAD TONENCHI, manager general al firmei.

TIPOGRAFIE

Tipar digital
Executăm la comandă prin tipar digital: pliante, calendare, invitaţii nuntă, botez, sau diverse aniversări, broşuri, flyere, mape, plicuri, legitimaţii, ecusoane, cataloage, meniuri pentru restaurante, afişe, felicitări pentru sărbători, cărţi de vizită, bloc-notes-uri etc.

La cererea clientului, se poate asigura şi designul necesar la conceperea produselor.

Tipar offset
Domeniul de utilizare a tiparului offset este extrem de vast, începând cu tipărirea de ziare, reviste, cărţi, broşuri, cataloage, almanahuri literare, şi până la registre, tipizate pentru contabilitate, meniuri pentru restaurante, pliante publicitare, flyere, afişe pentru campanii electorale, calendare, mape, bloc-notes-uri etc.

Tipar de mari dimensiuni
Aplicaţii indoor-outdoor, inscripţionări auto, tehnologie eco-solvent, durabilitate outdoor, calitate fotografică a printurilor:

Folii autoadezive

ORACAL 651 Intermediate Cal

Folie adezivă din PVC (amestec monomer/polimer), cu suprafaţa lucioasă sau mată, cu grosimea de 70 microni şi cu adeziv poliacrilic pe baza de solvent, permanent. Folia este special creată pentru aplicaţii de exterior, pe termen scurt şi mediu. Durabilitatea în exterior este de 5 ani pentru alb şi negru şi 4 ani pentru transparent, colorat şi culori metalice. Versatilitatea sa permite utilizarea acestei folii pentru o multitudine de aplicaţii: inscripţionări de maşini, vitrine, standuri expoziţionale sau diverse alte decoraţii.

ORAJET 3164/3164-X Folie adezivă monomerică cu adeziv transparent/gri

Folie adezivă din PVC, monomerică, cu grosimea de 100 microni, suport din hârtie siliconată şi greutatea de 135 g/mp.

Adezivul este poliacrilic pe bază de apă, permanent, incolor pentru seria 3164 şi gri pentru seria 3164-X. Suprafaţa foliei este tratată împotriva încărcării electrostatice, pentru o acurateţe mai mare a imprimării. Este disponibilă albă şi incoloră, cu suprafaţa lucioasă sau mată.

La comandă se poate aduce şi Komatex. Komatexul este o placă din PVC cu structura celulară fină, suficient de flexibilă pentru o gamă largă de aplicaţii şi rezistentă pentru utilizare îndelungată. Gama de aplicaţii a plăcilor din PVC cu structura celulară fină Komatex este foarte variată, de exemplu producţie publicitară:

Panouri publicitare
Semne
Indicatoare
Materiale promoţionale

  • Hârtie poster

Natura Eco-Sol Artist Paper este o hârtie foto, tratată la suprafaţă, cu finisare lucioasă, pentru print pe maşini care funcţionează cu cerneală pe bază de low-solvent, ecosolvent UV sau latex. Datorită gradului ridicat de retenţie a cernelii, printurile rezultate sunt saturate, iar culorile sunt vii şi puternice.
Având un grad ridicat de alb şi o finisare satinată, hârtia Natura Green Paper 160 este alegerea ideală pentru a obţine un print deosebit, la o calitate fotografică, în culori foarte vii. Cu o suprafaţă special tratată pentru un print calitativ şi o rezistenţă ridicată la zgârieturi şi la îndoire, hârtia poate fi printată pe imprimante care funcţionează cu cerneluri pe bază de solvent, ecosolvent sau UV şi poate fi laminată la cald sau la rece.
Cu un grad ridicat de alb şi finisare satinată, tratată la suprafaţă şi destinată printării pe imprimante care funcţionează cu cerneluri pe bază de solvent, ecosolvent UV sau latex, hârtia Euromedia Photo Heavy este alegerea optimă atunci când se doreşte un print de o calitate extraordinară, în culori vii şi contururi foarte clar definite.
Cu un excelent grad de alb şi finisare satinată, hârtia Euromedia Photo Satin este alegerea ideală pentru a obţine un print deosebit, la o calitate fotografică, în culori foarte vii, strălucitoare şi contururi extrem de bine definite. Cu o suprafaţă special tratată pentru un print calitativ şi o rezistenţă ridicată la zgârieturi şi la îndoire, hârtia poate fi printată pe imprimante care funcţionează cu cerneluri pe bază de solvent, ecosolvent sau UV şi poate fi laminată la cald sau la rece.

  • Material banner

# Frontlit (Material PVC de culoare albă, cu suprafaţa tratată pentru printare la standarde de o calitate ridicată, printabil pe o faţă)

# Blockout (Material PVC de culoare albă, opac, printabil pe ambele feţe, dimensiune maximă 1,10 m)

Suprafaţa maximă de printare este de 1,55 m. La cerere este posibilă printarea şi pe alte “suporturi” sau doar tăierea foliilor autoadezive.

Imprimare carduri
Imprimăm pe carduri blank albe sau colorate în masa grafică, imagini, text sau coduri de bare cu o singură culoare sau în policromie. Imprimarea se realizează cu imprimantele de carduri cu termo transfer aflate în dotarea firmei noastre.

Domenii de aplicare:

  • lanţuri de farmacii;
  • hipermarket-uri;
  • centre de înfrumuseţare;
  • săli de fitness;
  • restaurante;
  • fast-food-uri;
  • hoteluri;
  • asociaţii culturale;
  • organizaţii guvernamentale etc.

Cardurile pot fi folosite pentru:

  • legitimaţii angajat;
  • legitimaţii pentru studenţi tip card;
  • ecusoane tip card plasticate pentru acces firme, instituţii;
  • carduri de fidelitate pentru farmacii, centre medicale, hoteluri etc.;
  • carduri de sănătate;
  • carduri de discount-uri;
  • carduri pentru evidenţă membri etc.

DTP si Prepress
Servicii complete şi profesionale de orice complexitate:

  • culegere text;
  • scanare text, OCR;
  • scanare imagini;
  • grafică;
  • paginare;
  • listare hârtie, calc sau film;
  • montaj.

O grafică bine realizată are un rol determinant în contextul actual al publicităţii.

Dispunem de toate şabloanele şi tiparele de execuţie, avem soft-uri specializate pentru fiecare element separat, specialişti pregătiţi şi personal prompt în luarea deciziilor.

LEGĂTORIE

Secţia legătorie lucrează în mod artistic o gamă variată de produse din piele, imitaţii, diferite materiale din import de diferite culori şi compoziţii. Se ocupă cu recondiţionări şi restaurări de cărţi şi manuscrise vechi, care se execută manual, de personal cu o experienţă la cel mai înalt nivel:

  • mape de birou;
  • mape de protocol;
  • albume foto;
  • clasoare pentru timbre;
  • tuburi ca ambalaj;
  • casete;
  • cărţi de onoare;
  • meniuri pentru restaurante sau cluburi;
  • lucrări diplomă, licenţă, doctorat;
  • agende şi cărţi legate artistic;
  • passpartou-uri, etc.

TIPIZATE

Galerie imagini:
Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J35/3745/1993
CUI: 4936459
Adresă: Str. Samuil Micu 7 Timisoara
Categorie:
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide