Elementele componente ale mesajului vizual

Comunicarea vizuală este una dintre cele mai importante modalități prin care oamenii comunică și împărtășesc informații. Este totoată unul dintre cele trei tipuri principale de comunicare, alături de comunicarea verbală și de cea non-verbală, adică limbajul corporal.

Comunicarea vizuală este o combinație de cuvinte, imagini și simboluri. Acestea sunt cele mai expresive elemente ale unui mesaj vizual și pot fi folosite atât la nivel personal, cât și profesional. Designerii folosesc aceste instrumente pentru a-și exprima ideile într-o manieră unică și atractivă, dar și pentru a promova diverse produse și idei de afaceri.

O grafică atractivă nu este doar produsul imaginației unui designer sau simplul rezultat al unei idei. Grafica, în special cea publicitară – care are rolul de a ajuta un brand să fie remarcat de consumatori și să dobândească un plus de valoare în fața competitorilor săi – este mai degrabă produsul unor elemente de design alese și așezate în pagină cu mare atenție pentru a crea o reprezentare vizuală a ideii și imaginației unui designer.

Grafica nu înseamnă doar o serie de imagini plasate împreună și aranjate astfel încât să creeaze o poveste. Realizarea unei grafici de impact vizează crearea unei armonii între elemente, din care să rezulte un produs final cu adevărat remarcabil.

Elementele de design reprezină un set de linii de îndrumare speciale pentru designeri grafici sau artiști și stau la baza oricărui mesaj vizual, indiferent dacă este o pictură, o grafică publicitară sau un desen.

Iată care sunt cele mai importante elemente componente ale mesajului vizual de care desigenrii trebuie să țină cont atunci când creează grafică publicitară:

Linia

Cea mai elementară componentă a unui design este linia. Aceasta conectează oricare două puncte între ele și este utilizată în mod eficient pentru a separa sau a crea un spațiu între alte elemente. Direcția, grosimea și aspectul liniei pot transmite diferite stări emoționale și pot provoca diverse reacții.

 

Culoarea

Culoarea are probabil cel mai mare impact asupra unui mesaj vizual. La rândul său, culoarea poate induce emoții diferite. Spre exemplu, roșul poate provoca furie sau pasiune, pe când albastrul transmite un sentiment de pace și siguranță. Culoarea pune accentul pe informațiile care sunt transmise de celelalte elemente vizuale. Prin utilizarea culorii se poate accentua impactul pe care îl au formele, liniile și fonturile alese asupra texturii suprafeței de imprimare.

 

Forma

Forma se conturează atunci când o linie încadrează un spațiu. Formele unghiulare indică masculinitatea și sunt asociate cu sentimentul de securitate, încredere și stabilitate, în timp ce formele curbate indică feminitatea și aproape întotdeauna induc o stare de unitate și armonie.

 

Textura

Textura este percepută ca fiind calitatea suprafeței pe care este imprimată o lucrare de design grafic. Textura poate fi dificil de identificat în aplicațiile vizuale de astăzi, dar acest lucru nu o transformă într-un element mai puțin creativ care adaugă o notă de realism oricărei creații grafice. Textura poate fi utilizată pentru a accentua o anumită componentă a designului astfel încât să devină dominanta mesajului vizual.

 

Proporția și scara

Acestea sunt elementele care aduc echilibru într-o lucrare de design. Proporția și scara sunt utilizate pentru a indica dimensiunea exactă a unui obiect sau pentru a sublinia diferența de mărime dintre două obiecte ce se regăsesc într-un mesaj vizual.

 

Direcția

Acesta este un element de design care creează iluzia de mișcare prin folosirea liniilor orizontale și verticale. Liniile orizontale comunică pacea, stabilitatea și liniștea, în timp ce liniile verticale creează o atmosferă de echilibru. Liniile oblice, pe de altă parte, sugerează ideea de mișcare și acțiune.

 

Proximitatea

Aceasta se referă la modul în care elementele componente ale unui mesaj vizual sunt grupate astfel încât să capteze atenția privitorului. Proximitatea creează o conexiune între elementele unui design și indică centrul de interes al mesajului vizual.

 

Echilibrul

Echilibrul este distribuția armonioasă a diferitelor obiecte utilizate în grafică, precum și combinația potrivită de culori și utilizarea adecvată a spațiului. Acesta este elementul care oferă stabilitate și structură unui concept grafic.

 

Alinierea

Acest principiu se referă la ordinea dintre elemente. Atunci când elementele sunt aliniate se creează o legătură vizuală între ele, care comunică o poveste.

 

Repetiția

Metoda repetiției este utilizată în general pentru a pune accentul pe anumite elemente și poate atrage în mod eficient atenția privitorului. Repetiția conectează între ele două sau mai multe elemente individuale pentru a crea continuitate și totodată iluzia de mișcare organizată.

 

Contrastul

Proprietățile vizuale care fac un obiect să se distingă de alte obiecte sunt cele care adaugă contrast într-un proiect grafic. Contrastul poate accentua anumite elemente-cheie, făcându-le să iasă în evidență și să atragă atenția. Spre exemplu, un contrast de culoare poate redirecționa atenția privitorului către cea mai importantă componentă a unui mesaj vizual.

 

Spațiul alb sau negativ

Acesta reprezintă zona deschisă și insuficient utilizată a oricărei creații vizuale. Prin spațiu alb sau negativ se înțelege distanța aflată între, în jurul, deasupra, dedesubtul și în interiorul elementelor utilizate la realizarea unui concept grafic. Spațiul este un instrument util atunci când se dorește transmiterea unui mesaj direct, fără ca elementele de design să creeze o eventuală confuzie.

 

Elementele vizuale devin un arsenal puternic atunci când sunt folosite în mod corect pentru a comunica un mesaj adecvat. Deși aceste componente sunt un mijloc de comunicare excelent pentru că încurajează libertatea creativă, trebuie întotdeauna să redea exact mesajul advertiser-ului și să distribuie conținut care să reflecte principiile ce stau la baza unui brand.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide