Avocat Dr. Constantin Neacșu –
Baroul București
Tel.: 0744244852
Aceste subvenții, care au aproape toate aceeași valoare – 2 250 de lei, sunt asigurate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin implementarea de proiecte finanțate din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Astfel, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri cu vârsta de peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane care sunt șomere de mai mult timp sau tineri NEETs – cu vârsta între 16 și 24 ani – primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă în cuantum de 2 250 lei pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin pentru 18 luni.
De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care, potrivit legii, încadrează în muncă şomeri care în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau a pensiei pentru limită de vârstă.
De facilităţile menționate anterior (subvenție în cuantum de 2 250 lei) beneficiază şi angajatorii care, potrivit legii, şi-au îndeplinit obligaţia de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
În situația încadrării în muncă pe durată nedeterminată a absolvenților, ANOFM acordă angajatorilor subvenții în cuantum de 2 250 de lei/lună pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent angajat. În cazul în care sunt încadrați absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap, subvențiile se acordă pe o perioadă de 18 luni.
Lista facilităţilor acordate la solicitarea angajatorilor în 2020 este următoarea:
1. Subvenția pentru organizarea de programe de ucenicie, în condițiile Legii uceniciei nr. 279/2005
2. Subvenția pentru efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, conform Legii nr. 335/2013
3. Subvenția pentru angajarea absolvenților, conform Legii nr. 76/2002
4. Subvenția pentru angajarea tinerilor NEETs (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională)
5. Subvenția pentru încadrarea tinerilor cu risc de marginalizare, beneficiari ai contractelor de solidaritate. Potrivit legii, tinerii cu risc de marginalizare sunt cei care:
a) se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acest sistem
b) au dizabilităţi
c) nu au familie sau ale căror familii nu le pot asigura întreţinerea
d) au copii în întreţinere
e) au executat una sau mai multe pedepse privative de libertate
f) sunt victime ale traficului de persoane
6. Subvenția pentru angajarea persoanelor care sunt șomere de mai mult timp: este vorba despre șomerii care sunt înregistraţi la agenţiile de ocupare a forței de muncă, pe o perioadă mai mare de 12 luni în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani şi pe o perioadă de șase luni în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani
7. Subvenția pentru încadrarea persoanelor cu handicap
8. Subvenția pentru încadrarea șomerilor care sunt unici susținători ai familiilor monoparentale
9. Subvențiile pentru angajarea șomerilor de peste 45 de ani și pentru angajarea șomerilor aproape de pensie
10. Subvenția pentru internii angajați, conform Legii nr. 176/2018.
Subvențiile de la stat pentru intern, stagiar și ucenic nu pot fi cumulate pentru una și aceeași persoană.