Avocat Dr. Constantin Neacșu
Baroul București
Tel.: 0744244852
Orice angajator – exercitându-și dreptul de a-și stabili organizarea și funcționarea societății – poate angaja forță de muncă fie cu normă întreagă, fie cu timp parțial. Salariatul cu fracțiune de normă este acel angajat al cărui contract de muncă reflectă un număr de ore de lucru calculate săptămânal sau ca medie lunară inferior numărului de ore normale de lucru ale unui salariat cu normă întreagă.
Atribuțiile postului, criteriile de evaluare a activității profesionale a salariatului, condițiile de muncă, drepturile și obligațiile generale ale părților, cele privind sănătatea și securitatea în muncă, perioada de preaviz (la demisie și la concediere) sunt principalele reglementări legale pe care trebuie să le cunoască angajatorii și angajații care semnează astfel de contracte individuale de muncă.
Codul Muncii conține mai multe reglementări generale pentru contractele salariaților part-time:
• orice contract de muncă part-time se încheie doar în formă scrisă, fie pe durată nedeterminată, fie determinată;
• angajații cu timp parțial se bucură de tichete de masă, zile de concediu de odihnă, repaus săptămânal;
• nu există o limită minimă reglementată a numărului de ore săptămânale sau ca medie lunară pentru a fi considerate contracte cu timp parțial, însă se apreciază că durata minimă acceptabilă este de o oră/lună;
• în măsura în care este posibil, angajatorul trebuie să ia în considerare solicitările angajaților de a se transfera către un loc de muncă full-time sau de a-și mări programul de lucru, în cazul în care se ivește această posibilitate;
• angajatorul are obligația de a informa la timp cu privire la apariția unor locuri de muncă full-time;
• angajatorul asigură, în măsura în care este posibil, accesul la locuri de muncă part-time la toate nivelurile.
Există trei variante de muncă part-time:
• programul poate fi orizontal – formulă în care este prevăzută reducerea programului de lucru faţă de cel standard, zilnic (formula cea mai tradiţională şi cel mai mult folosită);
• vertical – când este desfăşurată cu program zilnic cu normă întreagă, dar redus în perioade predeterminate în cursul săptămânii, al lunii sau al anului;
• de tip mixt – când presupune o îmbinare între cele două tipuri de mai sus.
Evidențierea timpului de muncă presupune o atenție deosebită în cazul acestor contracte, fiind interzisă prestarea orelor suplimentare, iar depășirea orelor zilnice, săptămânale sau lunare poate fi interpretată ca fiind muncă nedeclarată. Potrivit legii, angajatorul are obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat (chiar și în program part-time).
Un risc major în cadrul contractelor de muncă part-time apare în situaţia în care inspectorii de muncă vin în control inopinat în afara timpului de muncă trecut în contract, având în vedere faptul că această situaţie este considerată muncă nedeclarată şi este sancţionată contravenţional cu 10 000 de lei pentru fiecare persoană identificată.
