Nature Works construiește o nouă fabrică de biopolimeri în valoare de 600 milioane de dolari

Producătorul internațional de biopolimeri Nature Works va demara procesul de construcție a unei noi fabrici de acid polilactic (PLA) în Thailanda, a cărei valoare este estimată la 600 milioane de dolari. În cadrul noului complex vor fi produși acid lactic, lactidă și polimeri.

Nature Works este deținută de GC International Corporation Company, care face parte din grupul PTT Global Chemical Public Company (GC), fiind și filială Cargill. Ingeo este brandul umbrelă pentru toți biopolimerii PLA produși de Nature Works, care folosesc ca materie primă principală carbonul preluat din zaharurile plantelor, de tipul amidonului de porumb. Astfel, materialele propuse de Ingeo reprezintă o opțiune pentru producătorii de ambalaje care caută alternative din bioplastic pentru materia primă clasică produsă din combustibil fosil. Potrivit producătorului, o astfel de extindere globală a producției de biopolimeri Ingeo va sprijini dezvoltarea a numeroase piețe, inclusiv segmentele imprimării 3D, produselor de igienă, industria producătoare de ambalaje flexibile dar și producția capsulelor de cafea și a pliculețelor de ceai compostabile.

În 2021 Nature Works a primit autorizația de construire. Noua fabrică va fi amplasată la Nakhon Sawan Biocomplex (NBC) din provincia Nakhon Sawan din Thailanda, iar construcția sa va începe în a doua jumătate a anului 2022. Se estimează că fabrica va deveni complet funcțională în 2024 și va produce anual aproximativ 75000 de tone metrice de biopolimer Ingeo. Construirea noii fabrici corespunde planurilor de expansiune ale Nature Works, devenită în 2002 prima companie care a produs biopolimeri PLA la scară comercială. În 2013, producătorul a mărit capacitatea de producție a principalei sale fabrici din Blair, Nebraska (SUA), la 150 000 tone metrice anual, ceea ce a transformat-o în cea mai mare fabrică de PLA la nivel global. În 2020 Nature Works a anunțat o nouă mărire a capacității de producție a fabricii din Blair.

Recent și compania thailandeză de reciclare EcoBlue a investit 25 de milioane de dolari într-o nouă instalație ce folosește utilaje Starlinger pentru a crește ratele de reciclare a deșeurilor PET și a poliolefinelor (polietilenă şi polipropilenă). Potrivit Institutului de Mediu din Thailanda, deșeurile din plastic au crescut de la aproximativ 5500 de tone metrice pe zi înainte de pandemie la 6300 de tone metrice pe zi în prezent, în ciuda scăderii totalului deșeurilor generate după interzicerea turismului în timpul pandemiei. Astfel, Thailanda a reciclat doar 17,6% din volumul de plastic în 2018, cu 22% mai puțin decât își propusese, nereușind să-și atingă obiectivul din Planul Național pentru Gestionarea Deșeurilor din Plastic pentru perioada 2018-2030.

Bioplasticul este un tip de material plastic fabricat din resurse regenerabile, de origine vegetală sau dintr-o altă sursă bio care nu este bazată pe petrol. În prezent bioplasticele nu pot fi transformate în compost, ci trebuie încălzite la temperaturi foarte mari, mai mari decât cele folosite în majoritatea punctelor de reciclare moderne. Astfel, produsele realizate din bioplastic vor ajunge și ele în mare parte în gropile de gunoi, acolo unde vor emana metan din cauza lipsei de oxigen – metanul este un gaz cu efect de seră de două ori mai puternic decât dioxidul de carbon. Potrivit unui studiu citat de trashhero.org, toate bioplasticele din acid polilactic (PLA) – în prezent cea mai des întâlnită formă de bioplastic – prezintă niveluri de toxicitate similare cu cele ale PVC-ului, despre care se știe că este cel mai toxic tip de plastic disponibil la momentul actual.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide