J-throne 29 – solutia digitala hibrida de la Komori pentru tipografiile moderne

Echipamentul Komori J-throne 29 B2 UV-LED inkjet combina ADN-ul tiparului offset cu eficienta digitala. Instalat la 1Vision in Houston, modelul ofera productivitate ridicata, manipulare fiabila a colilor si inalta performanta cu amprenta la sol redusa. Destinat tipografiilor comerciale si celor din industria de packaging, utilajul ofera calitate constanta, exploatare simplificata prin apasarea pe un singur buton si un avantaj competitiv in productia moderna de print

Presiunile asupra tipografiilor comerciale de astazi cunosc un trend ascendent. Tiraje mai scurte, termene de livrare mai scurte si necesitatea de a mentine calitatea constanta pe o gama larga de aplicatii au schimbat modul in care tipografiile evalueaza noile tehnologii. Pentru a raspunde acestor provocari, tiparul inkjet a devenit un complement robust al productiei offset, oferind viteze crescute, flexibilitate si eficienta operationala la scara larga.

Cel mai recent echipament B2 UV-LED inkjet de la Komori, J-throne 29, a fost dezvoltat tinand cont de aceste realitati. Recent instalat la 1Vision in Houston, Texas, utilajul reprezinta urmatorul pas in viziunea Komori pe linia productiei digitale, construita pe decenii de experienta in proiectarea de masini offset de inalta performanta.

Tehnologia inkjet le ofera tipografiilor un avantaj competitiv, asigurand calitate constanta in timp, exploatare simplificata si posibilitatea de a produce lucrari cu un consum minim de forta de munca. J-throne 29 adauga o dimensiune suplimentara, sustinand volume de productie mai mari prin cresterea vitezelor de imprimare si un design orientat catre productivitate.

ADN-ul offset stimuleaza performanta digitala
Una dintre caracteristicile definitorii ale modelului J-throne 29 este cat de mult se inspira din traditia Komori in tiparul offset. De la alimentator pana la iesirea hartiei, masina integreaza principii de proiectare testate si validate in medii offset cu alimentare in coala si viteze mari.

Alimentatorul este proiectat sa asigure o alimentare fiabila si constanta a unei game largi de suporturi la viteze mari. Spre deosebire de numeroase platforme digitale disponibile in prezent, J-throne 29 utilizeaza un sistem de alimentare din palet si un ansamblu de cap de alimentare inspirat din utilajele offset Komori in format 1/2 coala. Aceasta abordare permite separarea stabila a colilor si transportul precis la viteze de productie de pana la 6 000 coli/h in modul simplex.

Totodata, sistemele de alimentare si de inregistrare reflecta ingineria specifica utilajelor offset. Colile sunt ghidate intr-un sistem de transport cu vacuum care asigura o inregistrare precisa inainte de imprimare, ceea ce este un factor esential pentru mentinerea calitatii si consistentei imaginii pe tiraje mai lungi.

De la inregistrare pana la iesirea colilor, transportul acestora se bazeaza pe tehnologia platformei anterioare IS-29 de la Komori, perfectionata pentru a raspunde unor cerinte mai ridicate de productivitate si unor volume specifice productiei comerciale.

Proiectat pentru volume reale de productie
Sistemul de iesire a colilor a fost un element esential in procesul de dezvoltare. La viteze ridicate de productie, sistemele traditionale de livrare pe tavi sau de tip ejector pot genera riscuri suplimentare, cum ar fi blocajele de coli si o manipulare mai frecventa.

Pentru a evita aceste probleme, Komori a echipat modelul J-throne 29 cu un sistem de livrare a colilor pe paleti, dezvoltat pentru a sustine productia continua. O tava dedicata esantionarii le permite operatorilor sa preia mostre sau sa realizeze probe scurte fara a intrerupe fluxul principal de productie.

Aceasta configuratie reduce interventiile manuale, diminueaza oboseala operatorilor si contribuie la mentinerea unui timp de functionare ridicat in timpul turelor prelungite.

Productivitate ridicata cu amprenta la sol compacta
Dincolo de viteza si fiabilitate, modelul J-throne 29 se remarca si prin utilizarea eficienta a spatiului. Echipamentul atinge o productivitate de 6 000 coli/h, ocupand o suprafata de aproximativ 31 m², ceea ce il plaseaza printre utilajele digitale cu cea mai mare productivitate raportata la suprafata ocupata la sol.

Acest design compact permite tipografiilor sa integreze o capacitate digitala de volum mare in fluxurile de productie existente, fara a fi necesare modificari majore ale spatiului de productie. Pentru operatiunile care combina fluxuri offset si digitale, J-throne 29 ofera o modalitate practica de extindere a capacitatilor, fara a sacrifica spatiul valoros din hala.

Progresele cernelurilor UV-LED imbunatatesc eficienta
Un avantaj important al productivitatii oferit de modelul J-throne 29 consta in noul sau sistem de cerneala UV-LED. Spre deosebire de formularile UV-LED anterioare, care necesitau cicluri extinse de incalzire atat pentru cerneala, cat si pentru substrat, noul sistem elimina complet necesitatea incalzirii substratului.

Temperatura cernelii este mentinuta cu ajutorul unei unitati compacte de control, care functioneaza la aproximativ 50°C. In aceste conditii, utilajul poate fi pornit imediat, fara timpi de incalzire prealabili, ceea ce contribuie la o eficienta mai mare, la reducerea consumului de energie si la scurtarea timpilor de executie a lucrarilor. Totodata, uscarea instantanee permite integrarea facila a operatiunilor de finisare in linie si a proceselor ulterioare, asigurand o buna integrarea in fluxurile de lucru din tiparul comercial si cel de ambalaje.

Extinderea valorii in imprimarea comerciala si de ambalaje
Modelul J-throne 29 este conceput pentru a sustine o gama larga de aplicatii, de la imprimarea comerciala pana la productia de ambalaje. Combinatia dintre viteza, calitate constanta si exploatare simplificata il transforma intr-un complement robust al echipamentelor offset, permitand tipografiilor sa aloce lucrari celei mai eficiente platforme in functie de lungimea tirajului, tipul de suport si cerintele privind termenul de livrare.

Pentru tipografiile comerciale, utilajul ofera o exploatare simpla, aproape „la apasarea unui buton”, combinata cu performante la nivel de productie. In aplicatiile de ambalaje, in special pentru tiraje scurte si lucrari cu versiuni multiple, acesta ofera flexibilitatea tiparului digital fara a compromite productivitatea. Aceasta abordare hibrida le permite tipografiilor sa raspunda rapid cerintelor in schimbare ale clientilor, in acelasi timp mentinand standarde ridicate de calitate si fiabilitate.

O platforma construita pentru viitor
J-throne 29 reflecta abordarea mai ampla a Komori privind productia digitala, aplicand rigoarea inginereasca specifica tehnologiei offset in dezvoltarea sistemelor inkjet. Prin accentul pus pe stabilitatea alimentarii colilor, transportul precis al acestora, eficienta sistemului de livrare si uscarea cu consum redus de energie, Komori a creat un echipament digital conceput pentru medii de productie intensive. Pe masura ce tot mai multe tipografii adopta modele de productie hibride, care combina avantajele offsetului si ale tiparului digital, platforme precum J-throne 29 devin esentiale pentru mentinerea competitivitatii si a flexibilitatii operationale.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide