Viitorul tehnologiei inkjet și motivele pentru care ar trebui adoptată

Mesajul pentru drupa 2016 a fost acela că imprimarea cu tehnologie inkjet este pregătită să se bucure de „audiență maximă” în cadrul mai multor game de aplicații care devin tot mai populare și că va înlocui metodele de imprimare tradiționale și consacrate. În 2016 trebuia să „atingem viitorul”, iar în 2021 va trebui chiar să îl „îmbrățișăm” așa cum se cuvine. În 2021 toți presun că drupa va semnala victoria imprimării fără contact. Pentru mine, virtual drupa 2021 va fi tot o ediție cu tematică inkjet. Succesul imprimării cu jet de cerneală derivă din și este integrat în însăși natura acestei tehnologii, care poate fi privită în ansamblu cu ajutorul elementelor sale cheie.

Régis Thienard (specialist în tehnologia cu jet de cerneală)

Sursa: drupa Essentials of Print

Imprimarea fără contact
În prezent tiparul digital elimină timpii inactivi ai unui echipament de imprimare și aproape toți pașii intermediari. Furnizorii de servicii de print devin mai productivi, își îmbunătățesc capacitatea de răspuns și contribuie la reducerea inventarului clienților. Viitorul printului va fi digital și în special inkjet. Tiparul offset nu poate atinge performanțele inkjetului atunci când vine vorba despre lățimile mari de imprimare și nici să printeze pe obiecte sau materiale textile. Tehnologia inkjet permite imprimarea fără contact, eliminând riscul de distorsiune a imaginii sau deteriorare a substratului.

Nicio piață nu se oprește pentru a-i aștepta pe producători și toți își canalizează ingeniozitatea spre metodele de gestionare a picăturilor mici de cerneală, fie că este vorba despre ajustarea distanței dintre capetele de imprimare și hârtie, rezistența acestora la fenomenul de frecare, viteza de depunere a cernelii, calitatea pigmenților, limitarea nivelului de pătrundere a cernelii în substrat, îmbunătățirea procesului de uscare pentru printurile pe hârtie necretată etc.

Vedem mulți furnizori de capete de imprimare (Memjet, Kyocera, Fuji, Xaar, Konica Minolta, pentru a numi doar câțiva) care garantează o rezoluție superioară și viteze mai mari de producție, la prețuri scăzute. Toate acestea deschid noi oportunități. Capetele de imprimare aveau înainte atât rezoluție cât și viteză medie, cu utilizare limitată în funcție de tipul aplicației. Acum suntem martorii unei dezvoltări incredibile a acestor capete de imprimare. Drept urmare există mulți furnizori de echipamente inkjet care se pun în slujba unor piețe diverse, de la etichete la aplicații în formate de mari dimensiuni, textile, ambalaje și tipar industrial. Creșterea este semnificativă și tocmai de aceea sunt convins că inkjetul este pe punctul de a deveni tehnologia dominantă la virtual drupa 2021. Vom fi martorii apariției unor mașini revoluționare și vom vedea că nu mai există aproape nicio limită pentru inkjet.

Software, inteligență artificială și imprimare 3D
În timp ce producția capetelor de imprimare presupune utilizarea unor tehnologii avansate, magia tiparului inkjet are loc și datorită altor elemente cheie care au devenit de curând disponibile, respectiv imprimarea 3D, programele software avansate și inteligența artificială. Aceste elemente sunt instrumentele supreme care ajută la perfecționarea mașinilor inkjet, îmbunătățindu-le flexibilitatea și acuratețea dincolo de orice așteptări. Unii producători de capete de imprimare precum Bobst Group folosesc tehnologii de imprimare 3D pentru a integra toate componentele într-un spațiu mic, oferind astfel produse compacte ce pot fi utilizate pe echipamente care au la bază tehnologii diferite.

Procesele de producție adiacente accelerează considerabil dezvoltarea tiparului inkjet, el însuși fiind inventat în urmă cu mulți ani. Algoritmi noi ajută producătorii de echipamente digitale să aducă rezolvare problemei duzelor defecte și a prezenței bulelor de aer în rezervorul cu cerneală al capului de imprimare. Pe scurt, putem spune că inteligența artificială a programului software avansat ajută la eliminarea imperfecțiunilor inginerești ale capetelor de imprimare.

Recent inventata Industrie 4.0 – care se referă la mașini cu senzori și conectivitate wireless la un sistem ce poate vizualiza întreaga linie de producție și poate lua decizii autonome – este foarte bine aliniată cu principiile tiparului digital inkjet.

Culoare din abundență
Datorită mașinilor care printează cu până la 12 culori și picături de cerneală de dimensiuni variabile, orice nuanță poate fi acum imprimată. Ochiul uman nu mai este cel care judecă și compară originalul cu rezultatul final, ci sistemul este cel care își aplică propriile tipare. Anunțul recent al companiei Landa cu privire la posibilitatea de reproducere fidelă a 97% din gama de culori Pantone și la iminenta dispariție a culorilor spot pregătește scena pentru un drupa 2020 unde ne așteptăm cu toții ca tehnologia inkjet să fie vedeta. Tehnologia BOBST DigiColor anunțată recent vestește amurgul culorilor spot. Toate aceste anunțuri îi vor mulțumi pe clienții care nu vor mai fi obligați să se bazeze pe subiectivitatea operatorilor de echipamente.

Versatilitatea aplicațiilor
Tehnologia inkjet are potențialul de a imprima aproape orice substrat, de la materiale textile până la ambalaje și nu există nicio îndoială că va continua să evolueze. Inkjetul se află încă într-un stadiu incipient în multe sectoare, de exemplu în finisare. Companii precum MGI, KURZ și SCODIX deschid noi oportunități, iar acesta este doar începutul.

Tehnologia inkjet este privită tot mai mult ca un motor care conduce evoluția tehnicilor de tipar, iar o astfel de evoluție permite imprimarea unor materiale tot mai complexe. Natura contactless (fără contact) a imprimării inkjet deschide calea către piețe noi precum printul pe sticlă sau ceramică. Putem fi siguri că la virtual drupa 2021 vor prinde viață multe aplicații de acest tip. Motto-ul „îmbrățișează viitorul” s-ar putea foarte bine transforma în „îmbrățișează viitorul tehnologiei inkjet”.

Mă aștept ca la drupa să fie prezentate cărți tipărite digital cu elemente de realitate augmentată integrate, ambalaje care pot fi urmărite de-a lungul întregului lanț de aprovizionare și textile cu senzori de monitorizare a stării de sănătate (tensiune arterială, nivel de hidratare etc.)

Date variabile, agilitate, flexibilitate
Brand-urile și agențiile de publicitate solicită produse cu un nivel tot mai mare de personalizare. Toți își doresc ca ambalajul să fie de fapt produsul vândut. Câțiva jucători importanți precum Philip Morris International se așteaptă ca tiparul digital să se afle în curând în centrul proceselor de producție a ambalajelor. Digitalul reușește să transforme orice ambalaj într-un articol unic, ce poate fi realizat rapid. Mai mult, în timp ce „datele” devin coloana vertebrală a Industriei 4.0, imprimarea digitală și tehnologia inkjet vor putea face față cu succes acestei noi realități.

Costuri
Mulți pretind că tehnologia inkjet are anumite limitări, cea mai importantă fiind costul cernelii. Producția de cerneală implică investiții continue, mai ales datorită faptului că tehnologia care stă la baza capetelor de imprimare evoluează constant, ceea ce înseamnă că și formulele cernelurilor trebuie să fie adaptate. Deși dezvoltarea cernelurilor pentru tehnologia de imprimare inkjet este mai costisitoare decât cea pentru offset sau flexografie, este doar o problemă de timp până când inkjetul va deveni și el accesibil ca preț, iar când volumul de producție al cernelurilor inkjet îl va depăși pe cel al cernelurilor offset, se va ajunge într-adevăr la o paritate a costurilor.

Sustenabilitate
Accelerarea implementării tehnologiei inkjet derivă și din faptul că aceasta permite utilizarea cernelurilor pe bază de apă, ceea ce aduce beneficii și mediului înconjurător. HP produce deja cerneluri sustenabile pentru ambalajele din carton ondulat destinate produselor alimentare. Urmează și alții, cel mai bun exemplu în acest sens fiind dat de Bobst Group prin Mouvent, echipamentul lor pentru etichete capabil să imprime până la 100 de metri pe minut.

Așa cum am precizat în introducere, ne putem aștepta ca virtual drupa 2021 să îmbrățișeze inkjetul mai mult ca niciodată. Tehnologia de imprimare inkjet este una încă relativ nouă, dar care se dezvoltă rapid, iar inovațiile din prezent dar și cele din viitor o vor transforma în tehnologia care va sta la baza tuturor tipurilor de aplicații. Prin urmare, în timp ce vă pregătiți călătoria virtuală spre Düsseldorf, fiți deschiși și căutați în special lucrurile care nu erau posibile până acum, deoarece în curând acestea vor deveni „noua normalitate”!

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide