IPAGSA INDUSTRIAL S.L. – excelență în producerea plăcilor offset

Deși asistăm la ascensiunea fulminantă a tiparului digital, totuși tiparul offset continuă să rămână pe poziții și chiar să se dezvolte.

Știm cu toții că elementul central al tehnologiei offset este placa de imprimare. Încă de la inventarea acestui procedeu de către Alois Senefelder în 1796, placa offset a cunoscut transformări și îmbunătățiri continue. Dacă la început substratul era un bloc de calcar prelucrat – lithos însemnând “piatră” în limba greacă – în zilele noastre se folosește aluminiul.

În acest articol vom cunoaște un important producător și anume IPAGSA INDUSTRIAL S.L., o companie privată dedicată dezvoltării, fabricării și comercializării de plăci și soluții pre-press pentru industria grafică. Este o firmă spaniolă având sediul în Rubí, Barcelona, însă noi am aflat mai multe informații despre activitatea sa în Italia la târgul Print4All de la Fiera Milano.

 

Ipagsa are o activitate comercială intensivă, cu o orientare clară spre export – 80% din plăcile produse se vând pe piața altor țări. Produsele companiei sunt prezente în peste 70 de țări din întreaga lume, țări care se bazează pe seriozitatea, experiența, serviciile impecabile și calitatea produselor sale. Ipagsa are o sucursală și în Hong Kong și colaborează cu nenumărați distribuitori internaționali.

Încă de la înființare, Ipagsa și-a concentrat atenția asupra clienților, produselor și serviciilor, iar această abordare i-a situat în topul furnizorilor din domeniul artelor grafice. Astăzi oferă industriei produse de înaltă calitate și performanță, care totodată respectă toate cerințele legate de protecția mediului înconjurător.

IPAGSA Precision 4648
IPAGSA Precision 4648

 

IPAGSA alocă resurse consistente departamentului de cercetare și dezvoltare. În laboratoarele sale dezvoltă tehnologiile necesare pentru a le permite clienților să fie competitivi pe piață, oferindu-le cele mai fiabile produse.

În afară de plăci, compania mai dezvoltă și alte produse cum ar fi revelatorul IP-T9 și soluția de spălare și regenerare plăci, toate împreună alcătuind LOW CHEMISTRY SYSTEM R-T9 – un sistem ce restabilește echilibrul corect între soluțiile de procesare și aduce avantaje foarte importante în ceea ce privește reducerea cantității de produse chimice utilizate, precum și a volumului de deșeuri rezultate.

Un alt produs apreciat de clienți este Universe O2, o placă offset termală de tip pozitiv cu un grad înalt de rezistență, proiectată pentru tirajele mari, imprimate cu cerneluri UV și metalice.

IPAGSA pune la dispoziția tipografilor și gama PRECISION de CTP-uri termale, care garantează o flexibilitate maximă datorită unui sistem unic de diode. Noua generație H de echipamente pentru developarea plăcilor a fost dezvoltată ca soluție la cerințele pieței de a avea toate modulele încorporate într-o singură unitate: sistemul automat de încărcare a plăcilor, CTP-ul și sistemul de perforare.

 

În această toamnă Agfa Graphics – companie de top ce face parte din Grupul Agfa-Gevaert, care dezvoltă, produce și distribuie o gamă variată de sisteme analogice și digitale de imagistică și soluții informatice, în principal pentru industria tipografică și pentru sistemul medical, precum și pentru aplicații industriale specifice – a anunțat că intenționează să preia activitățile de pre-press ale companiei IPAGSA.

Plăcile de tipar ar urma să fie fabricate în rețeaua globală de producție a companiei Agfa. Tranzacția nu va include și activitatea de fabricare a plăcilor de imprimare din Barcelona, Spania.

IPAGSA va opera ca entitate separată sub propria marcă și va fi administrată în continuare de actualul său proprietar, Lorenzo Ferrari.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Facebook
Telegram
Skype
WhatsApp
Email
Vizualizari:

Companii promovate in apropiere

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Oferte » Pre-press, desktop publishing » CTP inkjet StudioRIP DTP; CTF inkjet

Oferte » Tipar Offset » HEIDELBERG GTO 52-2P, an 1996

Cereri » Cereri locuri de munca » Masinist ofset cu experienta

Cereri » Tipar Offset » Cumpăr mașină de tipar offset ..

Inchide

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
ARTICOL
Search in pages
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide