Litografia este cel mai bine descrisă ca fiind un procedeu planografic, care nu e altceva decât un proces de imprimare de pe o suprafață netedă – numită placă – pe un substrat, care în general este din hârtie.
Pe vremea lui Senefelder, litografia era utilizată pentru a transfera cerneala direct de pe piatra de calcar pe substrat. Astăzi, procedeul de imprimare este cel mai bine cunoscut sub denumirea de ″litografie offset″ sau și mai simplu, ″offset″.
În acest proces de tipar, respectiv litografia offset, imaginea care urmează să fie tipărită este redată sau gravată pe o suprafață plană, cum ar fi o placă din aluminiu, plastic sau zinc. Apoi imaginea este transferată pe o rolă din cauciuc și în final, pe substrat.
Procesul este simplu și se bazează pe principiul elementar că uleiul și apa nu se amestecă. Există câțiva pași în convertirea imaginii/textului într-o pagină tipărită. Să vedem mai întâi cum se realizează plăcile pentru imprimare litografică.
În litografie plăcile au o textură aspră și sunt acoperite cu o emulsie fotosensibilă. Această emulsie este o suspensie de două substanțe chimice care nu pot fi amestecate împreună, la fel ca untul sau margarina.
Plăcile sunt realizate în două moduri: fie tradițional prin expunerea la o sursă de lumină cu emisie din spectrul ultraviolet, folosind film tipografic în partea superioară a plăcii ca mască pentru realizarea expunerii, fie digital prin utilizarea unui echipament CTP – computer-to-plate – care expune placa folosind fascicule laser gestionate de un computer. În ambele cazuri se creează un negativ al imaginii sau textului care se dorește a fi multiplicat, apoi se eliberează emulsia – ceea ce conduce la transferul imaginii pozitive. Emulsia este apoi tratată chimic pentru a îndepărta porţiunile neexpuse. Acest pas final este similar cu developarea filmului într-un laborator foto.
Când placa pentru imprimare este inscripționată, porțiunea care conține informațiile ce urmează a fi printate dobândește proprietăți hidrofobe, conducând la fenomenul de respingere al apei, respectiv la aderenţă zero pentru apă. În același timp, zonele care conţin grafica prezintă aderenţă foarte bună pentru cerneală. În schimb porțiunile plăcii care nu sunt inscripţionate atrag apa şi astfel nu permit cernelii să adere.
Placa este montată pe un cilindru aflat în interiorul mașinii de tipar care, pe măsură ce se rotește, intră în contact mai întâi cu rolele care conțin o soluție de umezire ce aderă la porțiunile negative ale plăcii. Apoi vine în contact cu rolele acoperite cu cerneală, care aderă la porțiunile pozitive ale plăcii.
Dacă această imagine ar fi transferată direct pe hârtie s-ar crea o imagine pozitivă, dar hârtia ar fi umezită şi astfel deteriorată de apă. Pentru a împiedica umezirea hârtiei, un așternut realizat dintr-un cauciuc special este așezat pe suprafața plăcii pentru a respinge soluția de umezire și a permite doar cernelii să adere la substratul de imprimare. Procedeul este denumit „litografie offset”, deoarece imaginea este transferată mai întâi la cilindrul cu cauciuc înainte de a fi tipărită pe hârtie.
Tiparul offset utilizează cernelurile clasice în culori primare CMYK – Cyan, Magenta, Yellow, Black – sau cernelurile speciale Pantone, ce reproduc nuanțe care nu se pot obține prin amestecul celor patru culori primare.
Litografia este realizată cu echipamente pentru tiraje scurte, medii și mari, cu alimentare în coală sau rolă. Mașinile de imprimare offset alimentate cu hârtie în coală pot imprima ambele fețe ale substratului, într-o singură trecere. Mașinile offset cu alimentare în rolă sunt utilizate la imprimarea ziarelor, broșurilor, cataloagelor, cărților și revistelor.
Un avantaj major al litografiei este faptul că suprafaţa moale a cauciucului realizează o imprimare clară și de înaltă calitate pe o gamă variată de substraturi: hârtii cretate, hârtii autocolante sau acoperite cu folii PVC, precum și cartoane speciale. Imprimarea litografică este recunoscută cu uşurinţă prin faptul că substratul imprimat este neted.
