Drumul nu se oprește aici. Investiții importante se fac în mod constant, iar compania construiește o nouă unitate de producție lângă cea deja existentă din Villanova Monferrato pentru a permite o creștere de 25% a capacității de producție.
Cu această ocazie specială Euromac și-a reînnoit sigla, care pe toată durata anului 2018 a conținut și sintagma „50 de ani”. Am avut și noi ocazia să vedem această siglă cu prilejul vizitei pe care am făcut-o la standul lor din cadrul expoziției Print4All de la Milano, unde Hendrik van Rooijen – Director de Vânzări și Marketing la Euromac Costruzioni Meccaniche S.r.l. – a avut amabilitatea să ne prezinte firma sa.
Compania a fost înființată în 1968 și se află în Villanova în apropiere de Casale Monferrato, regiune despre care van Rooijen a precizat că este denumită de localnici „Mechanical Valley” – aluzie desigur la Silicon Valley din San Francisco, California. Practic această amplasare strategică între Torino și Milano îi conferă avantajul accesului facil la principalele aeroporturi din nordul Italiei.
Firma are în prezent peste 130 de angajați care sunt dispuși în două unități de producție cu o suprafață totală de 18000 m², iar dacă punem la socoteală și planurile pentru o expansiune viitoare atunci suprafeței existente i se vor adăuga încă 6000 m².
Euromac este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de echipamente slitter-rewinder pentru folii din plastic, produse laminate, hârtie, folie din aluminiu și alte materiale destinate producției de ambalaje pliabile pentru produsele alimentare și nealimentare. Aproximativ 90% din echipamente sunt exportate, iar în 2008 Euromac a celebrat aniversarea a 40 de ani cu peste 1600 de echipamente comercializate în întreaga lume. Cei mai importanți clienți provin din Germania, Scandinavia, Franța și America de Nord.
„Dezvoltăm mai multe categorii de echipamente slitter-rewinder: seria TB-3 pentru role cu lățimea de la 600 mm până la 2200 mm, seria TB-5 pentru lățimi de la 1000 mm la 3500 mm, TB-6 pentru lățimi de până la 3500 mm și TB-8 pentru role cu lățime maximă de 6800 mm. Pe lângă aceste echipamente mai producem și unități de bobinare din seria CB-RB”, ne-a declarat Hendrik van Rooijen.
Utilajele Euromac au la bază sisteme CAD moderne – atât 2D cât și 3D – și sunt produse în totalitate în fabricile din Italia ale companiei, care sunt dotate cu tehnologie inovatoare ce garantează precizia și longevitatea echipamentelor.
Elementele electronice și programele software sunt de asemenea concepute de specialiștii Euromac. Compania îndeplinește cerințele tehnice ale oricărui client, fie că este vorba despre modele standard de utilaje sau de proiecte inovatoare.
„Echipamentul pe care am ales să îl prezentăm la Print4All este modelul TB-3T2, un slitter-rewinder cu două turele conceput pentru prelucrarea rolelor cu lățimea maximă cuprinsă între 1000 și 2200 mm. Acest echipament poate lucra la viteza maximă de 750 m/min cu materiale precum PVC, PET, film metalizat, hârtie și folie de aluminiu”, a adăugat van Rooijen.
Mașinile Euromac sunt configurate pentru a putea lucra în linie cu alte utilaje, permițând astfel creșterea productivității.
„O realizare importantă pentru noi și demnă de menționat cititorilor dvs. este faptul că am furnizat diverse soluții la cheie împreună cu partenerii globali, completate cu sisteme robotizate de manipulare a rolelor de hârtie, de monitorizare a fluxului de lucru și benzi transportoare pentru procesul de paletizare”, a precizat în încheierea interviului directorul de vânzări și marketing.