Niépce a fost cel care a produs în 1826 prima imagine fotografică permanentă din istorie folosind acest procedeu care implica utilizarea unor plăci din cupru tratate cu ulei de levănțică și acoperite cu bitum de Judea, un bitum natural. Fotografia, realizată prin plasarea unei camere obscure cu lentila la fereastră timp de opt ore, a fost denumită „Vedere de la fereastra din Le Gras” și arată priveliștea fermei din Saint-Loup-de-Varennes, Franța, a fizicianului.
În ciuda rezultatelor remarcabile, până în anul morții lui Niépce (1833) cei doi nu reușiseră să realizeze un proces de încredere. Daguerre a continuat experimentele până în 1838, când proiectul a fost adus într-un stadiu care a permis prezentarea unor exemple mediului artistic și științific al epocii. Abia pe data de 19 august 1839 acest proces revoluționar a fost explicat pas cu pas în cadrul unei conferințe care reunea Academia de Științe și Academia de Arte în fața unei mulțimi de spectatori care se revărsau până în curtea instituției. Tehnica dagherotipiei presupune formarea imaginii pe o placă de cupru argintată, sensibilizată de vapori de iod, developată cu vapori de mercur și „fixată” cu apă sărată concentrată. Însă fotografia astfel obținută este foarte sensibilă – poate fi ștearsă cu degetul și oxidează dacă este expusă la aer, motiv pentru care era nevoie de montarea ei în carcase ermetice sau în rame acoperite cu sticlă.
Un alt pionier al fotografiei a fost Robert Cornelius (1809 – 1893), un producător de lămpi american care, datorită abilității sale de a lustrui argintul, a început să experimenteze noua tehnică reușind în 1839 realizarea primului autoportret fotografic, fiind supranumit din acest motiv „părintele selfie-ului”.
Nu a trecut mult până a apărut și prima falsificare fotografică, numită astfel datorită creatorului său, Hippolyte Bayard (1801 – 1887), care se autointitula inventatorul fotografiei. În 1840 el a creat un autoportret în care arată de parcă ar fi decedat, fapt care a dus la nașterea zvonului că s-ar fi înnecat din cauza lui Daguerre.
Bayard își crease de fapt propria metodă de fotografiere direct pe hârtie și a organizat prima expoziție de prezentare pe data de 24 iunie 1839.
Un alt moment important din istoria fotografiei este și realizarea primei imagini pe front în cadrul Războiului Crimeii (1853-1856) de către fotograful Roger Fenton (1819 – 1869), rugat de către prințul Albert de Saxonia și ducele de Newcastle să meargă pe teren pentru documentarea faptelor. Ulterior, Fenton a fost acuzat că ar fi manipulat o mare parte a imaginilor.
Pe data de 24 octombrie 1946 a fost realizată și prima fotografie din spațiu: Statele Unite ale Americii au lansat racheta suborbitală V-2 care era echipată cu echipamentul necesar captării unei fotografii la fiecare secundă și jumătate pe întregul traseu al călătoriei.
Părintele fotografiei în România – pe atunci constituită din Principatele Unite, Vechiul Regat și Țările Române – este considerat Carol Pop de Szathmary (1812 – 1887), unul dintre primii etnografi din spațiul românesc. Szathmary și-a realizat studiile la Paris, călătorind apoi în Budapesta și Viena, lărgindu-și cunoștințele prin învățarea unor tehnici inedite care i-au pus în valoare talentul. Carol Szathmari este considerat primul fotograf de război pentru imaginile în care a imortalizat câmpul de luptă în primul an al războiului ruso-turc din Crimeea.
El a realizat fotografii pe sticlă care au îmbogățit tezaurul românesc, fotografiindu-i inclusiv pe regele Carol I al României și pe Alexandru Ioan Cuza. Alți fotografi importanți care au surprins istoria românească au fost și A. E. Reiser și Franz Duschek (1820 – 1884), iar mai târziu Franz Mandy (1848 – 1910) care a debutat ca fotograf de război în cadrul Războiului de Independență. După ce a imortalizat celebra „Intrare a Armatei Române în București – octombrie 1878”, Mandy a primit titulatura de „fotograf al Curtei Domnesci”, „fotograf al M.S.A. Doamnei” – adică fotograful particular al Reginei Elisabeta.
Alte nume importante ale fotografiei românești sunt Ioan Spirescu (1882 – 1922), cel care a introdus fotografia „în culori” în spațiul românesc, Iosif Berman (1890 – 1941) sau Franz Duschek-fiul. Acesta din urmă a beneficiat de inovația filmului îngust și de camerele foto portabile care au dus la nașterea noului tip de fotografie numit „instantaneu”. Iosif Berman a realizat și fotografie de cronică în timpul domniei regelui Carol al II-lea. Un alt nume important este Nicolae Ionescu (1903 – 1975), care s-a concentrat în arta sa pe viața cotidiană a Bucureștiului.
În 2009, tânărul fotograf de origine australiană Korske Ara a lansat, la vârsta de 21 de ani, proiectul Ziua Mondială a Fotografiei, cu scopul de a uni comunitățile locale și globale pentru celebrarea internațională a fotografiei. Astfel, pe data de 19 august 2010, a avut loc prima ediție a acestui eveniment care a fost marcat printr-o galerie globală virtuală cu peste 270 de imagini publicate și cu vizitatori din peste 100 de țări pe site-ul dedicat proiectului. Această dată a fost aleasă pentru legătura sa cu începuturile fotografiei: pe 9 ianuarie 1839, Academia Franceză de Științe a anunțat procesul dagherotipiei iar câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez anunța public această invenție ca fiind un cadou „gratuit pentru întreaga lume”.
