Fotografia – de la camera obscură la camera digitală

Fotografia există de mai puțin de 200 de ani, însă în acest scurt interval a evoluat de la procesul rudimentar ce folosea substanțe chimice caustice și echipamente voluminoase la mijloacele sofisticate de astăzi, care permit capturarea și distribuirea instantanee a imaginilor. Iată care au fost etapele principale de evoluție și punctele de cotitură ale istoriei fotografiei.

Înainte ca fotografia să aibă sensul pe care i-l acordăm astăzi, primele „camere” nu erau folosite pentru a crea imagini, ci pentru studierea ramurii fizicii numită optică. Savantului arab Ibn Al-Haytham (945–1040), cunoscut și sub numele de Alhazen, i se acordă creditul de a fi prima persoană care a studiat ceea ce vedem. El a fost cel care a inventat camera obscură – precursorul aparatului foto cu stenopă (fotografierea fără obiectiv, unde acesta este înlocuit cu un orificiu de pătrundere a luminii) – pentru a demonstra modul în care lumina poate fi folosită pentru proiectarea unei imagini pe o suprafață plană. Referințe istorice documentate cu privire la „camera obscura” au fost descoperite în texte din China datând încă din anii 400 î.Hr., dar și în scrierile lui Aristotel în cca. 330 î.Hr. Camera obscura era la începuturile sale o încăpere întunecată ce semăna cu o cutie, dotată cu o mică gaură pe una dintre laturi prin care razele de lumină puteau pătrunde. Până la mijlocul anilor 1600, artiștii au folosit astfel de dispozitive pentru a desena și picta mai ușor imagini fotorealiste.

Camera obscura - anii 1800
Camera obscura – anii 1800

 

Cercetătorul german Johann Heinrich Schulze (1687-1744) a derulat în 1727 primele experimente care testau substanțe chimice fotosensibile, demonstrând că sărurile de argint sunt sensibile la lumină. Însă Schulze nu și-a dus experimentul mai departe, iar reproducerea unei imagini cu ajutorul descoperirii sale urma să fie realizată de abia în secolul următor. Fotografia s-a născut cu adevărat în 1827, atunci când omul de știință Joseph Nicephore Niepce (1765-1833) a reușit să producă prima imagine fotografică folosind un procedeu care implica utilizarea unor plăci din cupru tratate cu ulei de levănțică și acoperite cu bitum. Fotografia, realizată prin plasarea unei camere obscure cu lentila la fereastră timp de 8 ore, a fost denumită „Vedere de la fereastra din Le Gras”.

Vedere de la fereastra din Le Gras (1824 sau 1826) - Joseph Nicephore Niepce
Vedere de la fereastra din Le Gras (1824 sau 1826) – Joseph Nicephore Niepce

 

Însă procedeul dezvoltat de Niepce nu era unul stabil. În aproximativ aceeași perioadă, francezul Louis-Jacques-Mandé Daguerre (1787-1851) derula la rândul său experimente cu același scop, însă mai era nevoie de încă 20 de ani pentru a reduce timpul de expunere la mai puțin de 30 de minute și pentru a reuși fixarea unei imagini astfel încât să nu dispară ulterior. În 1829, Daguerre a format un parteneriat cu Niepce pentru a îmbunătăți procedeul. După ani de experimente și după decesul lui Niepce, în 1839 Daguerre a reușit să inventeze o metodă mai eficientă de fotografiere, pe care a numit-o dagherotipie. Noul proces presupunea formarea imaginii pe o placă de cupru argintată, sensibilizată de vapori de iod, developată cu vapori de mercur și „fixată” cu apă sărată concentrată. Dezavantajele invenției lui Daguerre erau că imaginile astfel create oxidau dacă erau expuse la aer – motiv pentru care era nevoie de montarea lor în carcase ermetice sau în rame acoperite cu sticlă – și de asemenea că nu puteau fi reproduse, fiecare fiind o imagine unică.

Vedere de la fereastra din Le Gras (1824 sau 1826) - Joseph Nicephore Niepce
Vedere de la fereastra din Le Gras (1824 sau 1826) – Joseph Nicephore Niepce

 

Capacitatea de a imprima mai multe exemplare i se datorează lui Henry Fox Talbot (1800 – 1877), contemporan cu Daguerre care s-a concentrat pe producția de imagini pe hârtie. Cu ajutorul unor soluții chimice pe bază de clorură de argint ca sensibilizator și clorură de sodiu pentru fixare, Talbot a reușit să crească sensibilitatea la lumină a hârtiei – așa a luat naștere procesul numit calotipie. Denumirea provine din alăturarea a doi termeni grecești, respectiv kalos (frumos) și typos (urmă). Talbot a reușit astfel să reducă la doar un minut timpul de expunere și să creeze primul negativ care permitea realizarea de copii ale imaginii fotografiate.

La mijlocul anilor 1800 fotografii și cercetătorii încercau să identifice metode mai eficiente de a produce imagini. În 1851, sculptorul englez Frederick Scoff Archer (1813-1857) a inventat negativul realizat prin aplicarea pe sticlă a unei substanțe chimice pe bază de alcool – numită colodiu – împreună cu săruri de argint. Negativul astfel obținut era mult mai stabil și mai detaliat în comparație cu cel pe hârtie. Un procedeu asemănător a fost brevetat în 1856 de către omul de știință american Hamilton Smith (1819 – 1903), care a folosit plăci din metal și substanțe chimice fotosensibile pentru a obține negative. Însă ambele procese presupuneau developarea rapidă, înainte de uscarea substanțelor de pe suprafața plăcilor, ceea ce însemna că fotografii trebuiau să poarte cu ei camere obscure portabile și substanțe chimice toxice în recipiente fragile din sticlă. Acest lucru s-a schimbat în 1879, odată cu apariția plăcilor uscate din sticlă. Acestea erau acoperite cu o emulsie din gelatină uscată, ceea ce însemna că puteau fi și depozitate pentru o anumită perioadă. Fotografii nu mai erau obligați să își developeze fotografiile imediat, ci o puteau face la câteva zile sau chiar luni de la realizarea lor propriu-zisă.

Următoarea etapă de evoluție în istoria fotografiei a avut loc în 1889, atunci când George Eastman (1854-1932) a inventat filmul fotografic care avea o bază flexibilă, astfel că putea fi rulat. Emulsiile din nitrat de celuloză au făcut ca aparatul fotografic fabricat în serie să devină o realitate. Cele mai vechi aparate foto foloseau filme care aveau o lățime de aproximativ 6 cm și produceau fie imagini dreptunghiulare, fie pătrate. Filmul fotografic de 35 mm cunoscut de toată lumea a fost inventat de Kodak în 1913, fiind destinat inițial industriei cinematografice. La mijlocul anilor ‘20, celebrul producătorul german de aparate de fotografiat Leica a creat prima cameră foto care folosea film fotografic de 35 mm. Însă exista un dezavantaj la filmele pe bază de nitrat – erau inflamabile și se deteriorau în timp. Tocmai de aceea Kodak și alți producători au început să folosească celuloid, care era ignifug și mai rezistent. Mai târziu a apărut filmul fotografic pe bază de triacetat de celuloză, care era mai stabil. În 1935, Leopold Godowsky Jr. și Leopold Mannes, doi angajați ai Laboratoarelor de Cercetare Kodak, au conceput filmul „Kodachrome”, cel care a dat naștere fotografiei color moderne.

Fotografiile erau imprimate pe hârtie fotografică – o hârtie tratată cu o soluție chimică fotosensibilă. Însă hârtia se putea usca și crăpa dacă era depozitată în condiții nepotrivite. În plus și substanțele folosite pentru developare puteau produce deteriorări. Dacă hârtia pe care se imprima imaginea nu era complet spălată pentru a fi îndepărtate toate urmele substanței de fixare, fotografia obținută risca să se decoloreze în timp. Tocmai de aceea următoarea inovație ce a marcat istoria fotografiei a fost reprezentată de hârtia acoperită cu rășină, care a făcut ca hârtia fotografică să devină și impermeabilă. Fotografia „la minut” a fost inventată de către fizicianul american Edwin Herbert Land (1909 – 1991), co-fondator al Polaroid. În 1948 acesta a prezentat oficial prima cameră foto pentru instantanee numită Land Camera 95. Dacă în următoarele decenii corporația Land a rafinat filmele și camerele alb-negru, Polaroid a introdus în 1963 primul film color pentru această gamă împreună cu deja celebra cameră foto pentru instantanee SX-70 în 1972. Deși producători precum Kodak și Fuji și-au introdus pe piață propriile variante, Polaroid a rămas brandul dominant pe acest segment, numele său fiind deseori utilizat ca sinonim pentru fotografia „la minut”.

Primele aparate foto au fost create de opticieni sau chiar de fotografi, iar cele mai populare aveau un design glisant. Obiectivul era plasat în cutia din față, în timp ce o a doua cutie mai mică era plasată în spatele acesteia. Focalizarea era controlată prin glisarea cutiei din spate înainte sau înapoi și astfel era obținută o imagine inversată, cu excepția cazului în care camera era prevăzută cu o oglindă sau o prismă pentru a corecta acest efect. Istoria camerelor foto moderne se leagă de același George Eastman care a lansat pe piață camera foto în formă de cutie, ce avea să devină cunoscută ca „Brownie”. Pentru doar 22 de dolari, orice amator putea achiziționa o cameră cu un film suficient pentru realizarea a 100 de fotografii. După epuizarea filmului, fotograful trimitea prin poștă camera cu filmul în aparat către fabrica Kodak, unde era procesat iar imaginile erau imprimate. Apoi camera era reîncărcată cu film și returnată proprietarului. În următoarele decenii producători precum Kodak în SUA, Leica în Germania sau Canon și Nikon în Japonia, au introdus pe piață nenumărate modele care sunt folosite și azi.

Kodak Brownie
Kodak Brownie

 

Apariția fotografiei digitale este strâns legată de dezvoltarea în 1969 a primului senzor de tip CDC („Charge-Coupled Device”) care convertește lumina în semnale electrice, mecanism care stă la baza dispozitivelor fotografice digitale de astăzi. După acest moment important, în 1975 inginerul Kodak pe nume Steve Sasson a inventat camera foto ce înregistra imagini pe o casetă cu bandă magnetică – fotografiile alb negru fiind realizate cu un senzor Fairchild CDC, care avea nevoie de 23 de secunde pentru a capta o imagine de 100 x 100 pixeli. Perioada următoare a fost marcată de o serie de inovații interesante: prima cameră cu mecanism digital care măsura expunerea (Canon AE-1 lansată în 1976), senzorul de 1 MP ce putea fi folosit pe un aparat portabil (Kodak, 1986), primul aparat foto D-SLR cu autofocus (Canon EOS 650 în 1987), precum și aparatul foto care putea stoca imagini pe un card de memorie (Fuji DS-1P în 1988). Începând cu anii 1980 toate companiile producătoare de tehnologie fotografică dezvoltau aparate foto digitale, soluții care până în 2004 au depășit rapid în popularitate aparatele foto cu film.

Următoarea inovație pe acest segment a avut loc în anul 2000, atunci când Samsung a introdus pe piață primul telefon mobil dotat cu o cameră foto, urmat de Apple în 2007. Până în 2013 smartphone-urile care aveau camere foto-video încorporate depășeau vânzările de camere foto digitale cu o rată de 10 la 1. Potrivit Statista, în 2019 peste 1,5 miliarde de smartphone-uri au fost vândute consumatorilor, comparativ cu aproximativ 550 000 de camere digitale vândute în aproximativ aceeași perioadă.

Fotografia a câștigat o popularitate imensă în ultimul deceniu datorită rețelelor de socializare. Oricine poate fi astăzi un bun creator de conținut fotografic, tocmai de aceea industria producătoare de aparate și tehnologie fotografică se află într-un continuu avânt creativ și evolutiv.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on skype
Share on whatsapp
Share on email
Vizualizari:

Companii promovate in apropiere

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide