Să ne imaginăm un transport de fructe de mare călătorind către mai multe puncte ale unei rețele de retail. Când produsele ajung la prima lor destinație, senzorii atașați lăzilor transmit o alertă prin care anunță că temperatura a depășit condițiile de depozitare optime recomandate produsului. Deoarece fiecare ladă a fost prevăzută cu proprii senzori, manipulanții mărfii pot vedea că doar o mică parte a transportului a fost compromisă. Lăzile neconforme sunt eliminate, pe când celelalte merg mai departe către punctele de vânzare din întreaga lume, acolo unde sunt din nou scanate individual, verificate și introduse în sistem. Datorită acestor scanări repetate, distribuitorul de fructe de mare primește în timp real informații despre fiecare transport, la fiecare trecere a acestuia prin diferite puncte de distribuție. Aceste informații sunt folosite de echipa de management pentru îmbunătățirea condițiilor de transport sau pentru verificarea unor posibile ilegalități – spre exemplu dacă produsul este distribuit prin canale nelegitime de tipul pieței gri. Atunci când un consumator va cumpăra produsul, va putea scana cu telefonul eticheta acestuia obținând astfel informații despre proveniența fructelor de mare, asigurarea că depozitarea lor a fost conformă cu temperaturile permise pentru acest tip de produs, rețete pentru prepararea lor și poate chiar și o hartă pentru identificarea celor mai convenabile ingrediente din magazin pentru prepararea rețetei alese, alături de cupoane de reducere. Toate tehnologiile necesare pentru transformarea acestui scenariu în realitate există deja și mulți dintre noi am interacționat cu ele în diverse forme în afara industriei producătoare de ambalaje.
Istoria ambalajelor a evoluat în această direcție încă de la mijlocul anilor ’70, atunci când au început să includă coduri de bare UPC care erau scanate la casa de marcat pentru a se afla prețul: un moment cheie în care un grup de simboluri de pe un ambalaj, combinat cu tehnologia pe bază de senzori și puterea de calcul au asigurat pentru prima dată o „legătură” digitală cu sistemele de la punctele de vânzare. În anii ’80 au fost introduse pe piață codurile de bare 2D și sistemele de tip machine vision pentru identificarea automată a obiectelor care se potrivesc cu un anumit produs sau pentru asamblarea componentelor unui ambalaj. Sistemele de tip machine vision sunt folosite în anumite forme și astăzi pentru realizarea proceselor de inspecție automată, control al procesului și ghidare a roboților. Introducerea ulterioară a codurilor QR a permis producătorilor și oamenilor de marketing să profite de răspândirea la scară mare a dispozitivelor de tipul telefoanelor mobile – acesta a fost un punct de cotitură care a permis consumatorilor să interacționeze în mod direct cu ambalajele.
Ambalajele conectate aparțin totodată unui ecosistem aflat în continuă evoluție numit Internetul Lucrurilor (Internet of Things – IoT), care înseamnă de fapt punctul de întâlnire și colaborare al mai multor tipuri de tehnologii: analize în timp real, învățare automată, senzori și sisteme pentru urmărirea și controlul diferitelor obiecte fizice. IoT îi ajută pe producători să știe în timp real unde se află produsele lor la nivel de articol individual, indiferent de metoda de transport, dar și să adune informații. O cercetare de piață a McKinsey & Company prezice că aplicațiile IoT vor avea un impact în valoare de 11 trilioane de dolari, iar produsele ce vor beneficia de ambalaje conectate vor fi de ordinul miliardelor până în 2025. Un alt lider în domeniul cercetării de piață, IDTechEx, se așteaptă ca în 2029 să fie vândute aproximativ 39 de miliarde de ambalaje care vor include cel puțin o caracteristică electronică. Aceste cifre uriașe sunt susținute de realități sociale la nivel global ce reflectă procesul de îmbătrânire continuă a populației, nevoia de date suplimentare despre produsele cumpărate, creșterea tot mai mare a importanței divertismentului, nevoia de a distinge anumite produse dintr-o mare de bunuri asemănătoare și nu în ultimul rând, legislațiile tot mai aspre la nivel național. Deciziile de cumpărare ale consumatorilor sunt deja influențate de informația digitală – în 2019, Google a dat publicității un raport potrivit căruia dintr-un procent de 76% al oamenilor care au căutat informații despre produse pe smartphone-uri, 28% dintre ei au și cumpărat produsele găsite.
Ambalajele conectate se bazează pe tehnică încorporată care declanșează acțiuni și experiențe digitale alimentate de o platformă back-end. Tehnica respectivă poate fi reprezentată atât de componente electronice extrem de complexe, cât și de simple coduri tipărite. Activarea acestor elemente poate fi realizată de către utilizator prin intermediul unei aplicații descărcate pe smartphone, cu ajutorul căreia scanează eticheta sau poate fi automată, pe baza unor parametri presetați (timp, proximitate etc.). După activare, ambalajul comunică wireless o serie întreagă de informații care pot fi citite de dispozitive compatibile. Aceste tehnologii nu au nevoie de energie stocată sub formă de baterii deoarece pot opera pe baza energiei captate de la aceleași frecvențe wireless folosite pentru comunicare. Două exemple de astfel de tehnologii utilizate în industria ambalajelor sunt RFID și NFC. Tehnologia RFID (Radio Frequency Identification), respectiv identificarea cu frecvență radio, se bazează pe un cip cu memorie integrată, conectat la o mică antenă, cele două fiind montate împreună pe un substrat din plastic. Tehnologia NFC (Near Field Communication), respectiv comunicarea în câmp apropiat, este oarecum asemănătoare cu RFID, diferența dintre cele două tehnologii fiind aceea că NFC permite dispozitivelor să transmită și să primească informații unul de la celălalt. Tehnologia funcționează pe baza unor mici circuite integrate, concepute pentru a stoca informații care vor putea fi accesate ulterior prin dispozitive compatibile precum smartphone-uri sau tablete. Conectarea unui indicator de temperatură la o etichetă NFC, de exemplu, va permite consumatorului să verifice dacă un produs a depășit limitele de temperatură permise în timpul transportului și depozitării. Ambalajele conectate facilitează accesul la informații, de la simple pagini web până la baze de date externe. Care sunt principalele avantaje oferite de această tehnologie relativ nouă? Iată doar câteva puncte forte: trasabilitate în timp real, optimizarea proceselor lanțului de aprovizionare, protecție împotriva furturilor sau a accesului neautorizat, simplificarea comunicării și interacțiunii cu clientul final, precum și facilitarea utilizării produsului – de la livrare, preparare și dozare, până la reciclare.
În 2021, camerele de mare viteză ale instalațiilor europene de recuperare a materialelor (MRF) vor începe să detecteze filigranele digitale încorporate în ambalaje pentru a îmbunătăți procesul de sortare a materialelor plastice de calitate alimentară – respectiv cele care nu pot conține substanțe dăunătoare pentru om – și a celor reutilizabile. Acest prim pas inovator a fost condus de Procter & Gamble iar acum, în a doua sa variantă – HolyGrail 2.0 – are mai mult de 85 de membri participanți, precum PepsiCo, Colgate-Palmolive și Unilever. Aceste branduri de top și-au anunțat planurile de filigranare digitală de tipul watermark, deoarece această capacitate de sortare de ultimă generație va fi realizată în curând atât în Uniunea Europeană (UE) cât și în afara acestiu spațiu. Alte exemple de ambalaje conectate includ codurile de bare Digimarc integrate în grafica designului, care oferă informații nutriționale suplimentare și asigură trasabilitatea produselor sau aplicația Disney DreamPlay, care folosește realitatea augmentată pentru a da viață jucăriilor inerte pe diferite dispozitive. În lumina acestor informații concluzia se impune singură: viitorul ambalajelor este „conectat”.
