Templul de aur de la Amritsar – Edwin Lord Weeks (1890)
Populația Egiptului Antic a fost cea care a dat aurului o utilizare mai bună – l-au transformat în obiecte cu atribute divine și în ornamente pentru faraonii considerați a fi de rang divin. Astfel, auriul a ajuns să semnifice nu numai evlavie, ci și bogăție, puritate și prestigiu, conotații pe care le-a păstrat dat fiind că de-a lungul istoriei omenirii operele de artă care încorporează aurul au servit unor scopuri diverse, de la manifestarea credinței până la demonstrații de putere economică și lux. Egiptenii considerau aurul a fi pielea zeilor și zeițelor panteonului lor, drept urmare un faraon putea alege ca locul său de odihnă să fie acoperit de o piramidă placată cu aur pentru a reflecta binecuvântările zeului soare, Ra. Egiptenii nu erau atât de preocupați de puritatea materialului, producând obiecte din electrum, un aliaj natural format din aur și argint în diferite concentrații, care și-a primit numele datorită culorii sale de un auriu deschis, asemănător culorii chihlimbarului, acesta din urmă fiind denumit în greacă „elektron”. Meșterii orfevrieri egipteni au folosit acest aliaj pentru a produce obiecte din „aur roșu”, precum masca funerară a trezorierului Ukhhotep. Deoarece culoarea aurului este de fapt o variantă ușor arămie a galbenului, ocrul galben a fost cel mai popular pigment folosit pentru reproducerea auriului în Antichitate. Conform mitologiei grecești, Helios (zeul soare) era îmbrăcat în haine galben-aurii și conducea un car de aur tras de 4 cai de foc – lumina galben-aurie care emana dinspre soare simboliza înțelepciunea sa divină. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care zeii greci erau de obicei reprezentați cu părul galben, blond sau auriu. Spre deosebire de Grecia, în Roma Antică femeile care practicau prostituția trebuiau să-și decoloreze părul pentru a fi ușor de identificat, iar culoarea rezultată era numită „blond„ sau „auriu”. Cu timpul aceasta a devenit o culoare de păr la modă în rândul femeilor aristocrate.
Culoarea aurie va avea o apariție remarcabilă în istoria religiei islamice, ale cărei legi sfinte restricționează reprezentările profeților în artă, pentru evitarea idolatriei. Tocmai de aceea artiștii musulmani au petrecut peste o mie de ani dezvoltând caligrafia și modelele complicate în arta lor. Deși în societatea islamică purtarea unei cantități mari de aur era neacceptată, cei bogați îl dețineau și purtau sub formă de bijuterii pentru a-și arăta puterea. Este cunoscută povestea regelui musulman Musa Keita I din Mali care și-a început domnia în 1312 d. Hr. și este considerat de către unii istorici drept cel mai bogat om din istoria lumii – se spune că datorită vastelor sale depozite de aur ar fi ajutat la ajustarea inflației. Legenda spune că a dăruit atât de mult aur în timpul pelerinajului său din 1324 de la Mecca încât a devalorizat acest metal în Cairo, Medina și Mecca pentru următorii 10 ani. Pentru a corecta acest lucru, a împrumutat tot aurul pe care îl putea transporta de la cămătarii din Cairo, controlând efectiv prețul acestuia în Mediterana. În Evul Mediu culoarea aurie era folosită deseori în manuscrisele religioase (atât în lumea islamică, dar și în textele europene). Spre exemplu, ilustratorii Coranului foloseau foița din aur pentru a pune în valoare anumite secțiuni ale textului sfânt. Artizanii pregăteau o vopsea făcută din aur fin sub formă de pulbere, care era folosită pe un tip special de hârtie velină cu aspect auriu. În timpul Imperiului Bizantin și în primele secole ale creștinismului, aurul a fost folosit frecvent pentru a simboliza lumina transcendentă, divină, care întruchipa lumea invizibilă, spirituală.
În arta occidentală aurul și culoarea aurie au fost folosite din abundență la crearea altarelor creștine și în picturile religioase de la sfârșitul Evului Mediu, practica aceasta continuând până la începutul Renașterii. În celebra pictură „Maestà” a artistului Duccio di Buoninsegna din 1308-1311, Fecioara Maria îl ține în brațe pe pruncul Iisus Hristos în fața unui fundal strălucitor din foiță de aur. Printre numeroasele sale aplicații, foița de aur a fost folosită pentru a ilumina decorurile arhitecturale din picturile artiștilor Giotto di Bondone, Duccio, Fra Angelico și Cimabue. Acest tip de manipulare a foiței de aur a fost în parte rezultatul utilizării ei în mozaicurile creștine timpurii, acolo unde foița de aur ce reacționa cu lumina lumânărilor din încăperile slab luminate îmbunătățea experiența religioasă pentru congregațiile în mare parte analfabete. Un exemplu în acest sens este moscheea Hagia Sophia din Istanbul, care inițial a fost o biserică creștin ortodoxă. Mozaicurile aurii ale lăcașului de cult au fost construite din aproximativ 30 de milioane de plăci de aur între anii 532-537 d. Hr.
Culoarea aurie și-a lăsat amprenta și asupra culturii japoneze, acolo unde – potrivit legendei – practica artistică „kinsugi” s-a născut atunci când un shogun din secolul al XV-lea a trimis un bol spart în China pentru a fi reparat. Când acesta s-a întors având îmbinări cu metal inestetice, artizanii japonezi au căutat o soluție mai bună, combinând în cele din urmă praful de aur și lacul într-o substanță care putea sigila crăpăturile din ceramică. Kintsugi s-a transformat într-o practică extrem de populară, ceramica kintsugi evocând estetica wabi-sabi sau recunoașterea frumuseții în imperfecțiune. Mai târziu, în epoca modernă, auriul a fost utilizat în lumea artistică de pictorul simbolist austriac Gustav Klimt, care a folosit foița de aur în alegoriile și portretele sale de femei. Pentru artist, auriul semnifica iubirea romantică sau erotică, acesta reușind să redea picturii „aura” spirituală pierdută după evoluțiile preponderent materialiste ale realismului și impresionismului secolului al XIX-lea.
