All4Pack Emballage Paris este o expoziție internațională dedicată soluțiilor sustenabile de packaging și intralogistică, acoperind întreaga linie de producție. Ediția din acest an se va desfășura în doar două pavilioane (4 și 5A), pentru a facilita circulația vizitatorilor – această configurație mai compactă va fi împărțită în patru zone sau „universuri” expoziționale: ambalare, prelucrare, imprimare și logistică. Programul evenimentului va include și 30 de conferințe care vor face posibilă descoperirea și discutarea trendurilor, a noilor soluții, dar și a reglementărilor și a noilor standarde de ambalare.
În acest an, vizitatorii vor putea descoperi și zona „Obiectiv Impact Zero” (Objectif Zéro Impact), care va reuni companii inovatoare angajate în domeniul ecologiei – acestea vor prezenta soluții concrete pentru crearea de ambalaje mai sustenabile. Acest spațiu va fi dedicat soluțiilor de depozitare, de design ecologic și de reciclare. În plus, la fel ca la ediția precedentă din 2018, salonul va include și o platformă de prezentare a ambalajelor inovatoare în zona „All4Pack Innovations”. În acest spațiu vor fi prezentate ambalajele participante la „Innovation Awards 2022”. Ambalajele expuse și premiate vor fi împărțite în cinci categorii: „Soluție sustenabilă și responsabilă”, „Design și ergonomie”, „Tehnologie inovatoare”, „Materialul viitorului” și „Performanță logistică”. Juriul va dezvălui câștigătorii concursului pe 22 noiembrie, în cadrul expoziției. Tot aici, Fabrice Peltier – expert în designul de ambalaje – va prezenta principalele trenduri care se conturează: totul în direct, în cadrul unor tururi ghidate și în sesiuni de întrebări și răspunsuri. De asemenea, vizitatorii vor avea la dispoziție alte două tururi ghidate de câte o oră și jumătate, dintre care unul va fi dedicat echipamentelor expuse, iar cel de-al doilea celor mai reușite inovații în materie de ambalaje din cadrul salonului.