Durst isi extinde seria P5 cu modelul P5 X – un echipament flatbed autentic dotat cu capabilitati roll-to-roll

La începutul lunii octombrie, Durst Group AG, lider in producţia de tehnologii de imprimare si producție digitala, a lansat la Headquarters-ul sau din Brixen, Tirolul de Sud, Italia, utilajul de print digital P5 X, cel mai nou proiect din gama P5. Lansarea produsului a avut loc in premiera in data de 2 octombrie, in fata a numerosi reprezentanti mass-media din domeniu sositi din intreaga lume. Printre acestia au fost prezenti si membri ai echipei Afaceri Poligrafice care au consemnat cateva detalii ale evenimentului cu accent pe produsul lansat de compania italiana

Conferinta de presa a fost deschisa de Christoph Gamper, CEO si coproprietar al grupului Durst, care printre altele a declarat: „P5 X este cea mai recenta dovada in sprijinul angajamentului nostru fata de cresterea continua in sectorul imprimarii de mare format. Cu ajutorul noilor noastre tehnologii, continuam sa depasim limitele, extinzandu-ne capabilitatile pentru veni in intampinarea nevoilor in continua evolutie ale clientilor nostri. Noul model, „made in Durst”, reflecta dedicarea noastra in serviciul inovatiei, calitatii si fiabilitatii, evidentiind valorile ce ne-au consacrat compania in piata de print.”

Dupa o scurta prezentare a firmei de la infiintarea acesteia in 1936 si pana in prezent, a urmat o vizita de grup in incinta fabricii, ocazie cu care a putut fi urmarit procesul de productie al mai multor echipamente din portofoliul Durst Group. In centrul atentiei s-a aflat noul produs P5 X, toti participantii asistand si la o demonstratie live a echipamentului ce a evidentiat atat modul de operare flatbed, cat si cel roll-to-roll a acestuia.

Astfel, P5 X este o solutie de imprimare versatila si eficienta, conceputa atat pentru aplicatii flatbed cat si pentru aplicatii roll-to-roll, special creata pentru productia de volume medii. Dotat cu 10 canale de culoare, printre care alb si lac pentru efecte speciale, echipamentul ofera o exploatare ergonomica ca si o flexibilitate fara egal. In plus, dispunand de functii avansate cum ar fi LED-uri cu consum redus de energie, imprimare TWIN, imprimare reversibila precum si capacitate multitrack pentru pana la 12 fluxuri de sarcina independente, P5 X ofera o eficienta net superioara. Imprimarea de inalta precizie este garantata printr-o masa cu vacuum ce are 12 zone, motoare liniare magnetice si un sistem precis de inregistrare a suporturilor. Rezultatul este o calitate exceptionala a imprimarii, in culori uniforme, degradeuri fine precum si un text precis si bine conturat.

Conceput pentru aplicatii de calitate superioara, cum ar fi comunicatii vizuale personalizate, decoratiuni de mari dimensiuni, display-uri si ambalaje speciale, P5 X este proiectat pentru a se ridica cele mai inalte standarde, fiind in acelasi timp accesibil pentru companiile ce isi doresc sa intre in „Liga Campionilor” din sectorul imprimarii digitale. Testat pe teren de compania italiana Archimede – un furnizor de top de solutii de comunicare vizuala si display pentru clientii de elita din retail si brandurile de lux – noul model a facut din plin dovada versatilitatii si calitatii. Andrea Riccardi, Director de Management al Produsului la Durst Group si totodata parintele noului model, a subliniat cu mandrie: „P5 X reprezinta mixul perfect de caracteristici avansate si accesibilitate, deschizand noi oportunitati pentru cei ce isi doresc sa exceleze in sectorul imprimarii digitale.”

Christoph Gamper,
CEO si coproprietar al grupului Durst

In ansamblul sau, platforma P5 integreaza sisteme de inalta calitate, solutii hibride si solutii complete de software, servicii si cerneala, iar odata cu acest cel mai recent model din gama, Durst lanseaza o imprimanta flatbed autentica, dotata si cu optiuni roll-to-roll, care beneficiaza de toate avantajele platformei P5. Astfel, motoarele liniare magnetice de pe axele X si Y asigura o miscare precisa si fiabila pe suprafata intregului spatiul de lucru. Acest sistem avansat permite o pozitionare mai rapida si mai simpla, fara a face rabat de la precizie chiar si la viteze mari.

P5 X este echipat cu o masa cu vacuum robusta ce are 12 zone selectabile. Sunt patru zone mai mari care pot fi ajustate cu usurinta cu ajutorul unor glisoare individuale ce se adapteaza la latimea materialului de imprimare, optimizand forta de suctiune. In plus, vacuumul poate fi inversat (sistemul oferind o presiune pozitiva) pentru indepartarea rapida si eficienta a materialului.

Modelul face dovada unei versatilitati cromatice deosebite, oferind 10 canale de culoare ce pot fi configurate pentru a indeplini cerinte specifice. Canalele includ cerneluri din seria P5 ce combina CMYK, alb, fluorescent, portocaliu, violet, cyan deschis, magenta deschis, negru deschis, lac si primer, oferind personalizare maxima pentru o varietate de proiecte, aplicatii si tipuri de suporturi.

Totodata, P5 X poate efectua imprimari fata-verso (TWIN) fara intreruperi pentru o eficienta sporita si fara timpi de asteptare, realizeaza imprimari reversibile permitand o trecere a albului atat deasupra cat si dedesubtul printului cu ajutorul unui singur cap de imprimare si totodata dispune de capacitate multitrack, acceptand imprimarea simultana pe pana la 12 fluxuri de sarcina (6 pe fiecare parte a mesei) cu diferite imagini si diverse dimensiuni ale suportului media.

Pentru operatori bara de stare afiseaza rapid informatii esentiale despre sistemul de imprimare, cum ar fi disponibilitatea sistemului, timpul de imprimare ramas, statusul cernelii si multe altele, permitand o monitorizare eficienta precum si reactii rapide atunci cand apar orice situatii.

De asemenea, P5 X este proiectat pentru a facilita munca operatorului. Designul sau ergonomic minimizeaza marginile exterioare, permitand suporturilor media sa fie incarcate si descarcate confortabil in pozitie verticala. Printre caracteristicile sale de siguranta se numara o cortina luminoasa pe caruciorul de imprimare care incetineste imprimarea in caz de intrerupere, asigurand securitatea maxima in timpul exploatarii. De asemenea, noul model include indicatoare LED ce arata pozitionarea corecta a suporturilor media si stabileste zonele de vacuum ce trebuie activate. Pinii magnetici sunt usor de montat, ceea ce simplifica semnificativ intregul proces de configurare.

Dl Andrea Riccardi, Director de Management al Produsului,
alături de modelul P5 X

Produsul se mandreste cu caracteristici de exceptie, dintre care pot fi enumerate viteze de productie de pana la 120 mp/h, rezolutia imaginilor de 700 x 1 200 dpi sau 900 x 1 200 dpi, marimea picaturii de cerneala de 7 pl, latimea maxima de imprimare de 3 250 mm x 2 150 mm (grosimea maxima a suportului de imprimare fiind de 70 mm), latimea maxima de imprimare cu rola simpla de 3 500 mm, latimea maxima de imprimare cu rola dubla (una langa alta) de 1 600 mm (greutatea maxima a rolei inferioara si superioara, luate separat fiecare fiind de 300 kg); diametrul maxim al rolei de 350 mm, culori standard CMYK la care se adauga culori suplimentare, cum ar fi cyan deschis, magenta deschis, negru deschis, portocaliu, violet, roz fluorescent stralucitor, galben fluorescent stralucitor, alb, lac, primer, bariere de senzori luminosi pentru evitarea accidentelor involuntare si senzori anti-coliziune montati pe caruciorului culisant.

P5 X poate fi utilizat pentru a produce o gama larga de aplicatii, cum ar fi elemente de semnalistica de tip POP/POS, packaging si aplicatii speciale (relief, lac, LensPrint).

www.durst-group.com

 

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide