Gratuit

PARTOS SRL

Descriere companie:

Tipografia ideală pentru dumneavoastră!

Noi vă punem la dispoziţie informația de care aveţi nevoie pentru a reuși! Vă oferim cea mai înaltă calitate dintre tipografiile din Timișoara.

Imaginea dumneavoastră este foarte importantă, iar materialele tipărite pe care le oferiți colaboratorilor şi partenerilor sunt imaginea dumneavoastră.

Tipografia PARTOŞ din Timișoara încearcă să aducă în plan local şi național un nou nivel al calității pentru tipărituri. Tipografia PARTOŞ oferă cel mai bun serviciu pentru clienți la prețuri mai mult decât acceptabile. Suntem o echipă tânără şi puternică, pregătită pentru diverse provocări în domeniul tipografic. Suntem pregătiți să satisfacem şi cei mai pretențioși clienți, pentru cele mai complexe lucrări de tipar sau design.

PARTOŞ nu este o simplă tipografie. Cunoștințele noastre sunt puse în valoare de tehnologia de ultimă oră în domeniul tipografic.

Aveţi nevoie de o campanie de publicitate în Timișoara sau poate sunteţi o firmă nouă şi doriți să aveţi o prezenţă remarcabilă în mediul business?

Pe lângă materialele tipărite comune, suntem aici să vă ajutăm şi cu servicii de consultanţă în vederea dezvoltării de Corporate Identity, design cărţi de vizită, design letterhead, bannere indoor sau outdoor, mesh-uri, flyere, broşuri sau alte materiale, tipărite pe hârtie de cea mai înaltă calitate.

 

DOTĂRI:
— Computer to Plate PTR 4300 E.
— Mașină de tăiat (trei cuțite) QS 70.
— Mașină de tipar offset MAN ROLAND 304.
— Mașină de tipar înalt HEIDELBERG.
— Mașină de cusut cu sârmă HOHNER EXACT.
— Mașină de tipar offset GRONHI 5200 NP.
— Mașină de tăiat programabilă K92 CE.
— Mașină de broșat programabilă.
— Mașină de tipar offset GRONHI 5200 NP.
— Ștanță HEIDELBERG.
— Mașină de tăiat WOHLENBERG.
— Mașină de tipar offset ROLAND FAVORIT.
— Mașină de tăiat PERFECTA.
— Presă pentru carte legată.
— Presă pentru emboss HEIDELBERG.
— Mașină de legat cu spirală metalică RENZ.
— Mașină de poleit.
— Mașină de cusut cu ață VEB POLIGRAPH LEIPZIG.
— Mașină de rotunjit cotorul la cartea legată.
— Mașină de cusut cu sârmă.
— Mașină de biguit — ROMBIG.
— Mașină de fălțuit MBO, 8 casete + 1 cuțit.
— Mașină de colmatat şi capsat cu 16 staţii.
— Laminator GMP PROFFESIONAL 700 mm.
— Mașină de rotunjit colţuri şi găurit.
— Mașină de perforat cu preducele.
— Mașină de biguit, perforat şi tăiat cu cuțite circulare.

 

EDITURĂ
Editura îşi propune să prezinte şi să ofere publicului larg cărţi necesare şi importante pentru viaţa culturală şi spirituală.

Editura PARTOŞ oferă servicii de editare intermediind relația autor — Biblioteca Națională, având posibilitatea de a acorda ISBN-uri pentru diferite titluri de cărţi. Paleta noastră este foarte vastă şi conţine un spectru variat de publicații, începând de la carte religioasă până la carte științifică. Activitatea editorială se desfășoară într-un cadru profesional, ridicându-se la standardele şi exigențele mediului universitar. Oferta editorială constă în cărţi teologice, istorice, monografii, cărţi de rugăciune, literatură duhovnicească, cărţi de cult, manuale tehnice, hărți ş.a. Cărţile editurii „PARTOŞ” pot fi procurate din librării şi de la difuzorii de carte din întreaga ţară care distribuie producția noastră editorială.

Câteva dintre titlurile publicate de editura noastră:
Acatistier al zilelor săptămânii.
Fecioara Maria de la Guadalupe — Robert Lazu.
Mic Acatistier.
Banatul în cartografia secolului al XVII-lea — Sofronie Mureșan.
Suport de curs — Georgeta Jurcan.
Abecedarul micului creştin — 2012.
Ne distrăm învățând grafisme — Mirela Hațegan.
Panică la Cotroceni — George Şerban.
Rolul factorilor socio-cognitivi în anxietate — Despina Greucean.
Matematică — Mulțimea numerelor complexe — Doxia Liliana Dragomir.

 

PRODUSE

Tipar de siguranță:
În această categorie putem aminti următoarele elemente de securizare prin metoda imprimării: cerneală vizibilă în spectru UV, cerneală activabilă la răzuirea cu o monedă, cerneală metalizată, cerneală cu efect de oglindă, cerneală termocromă care îşi schimbă culoarea în momentul apropierii de o sursă de căldură, cerneala răzuibilă, cerneală anticopiere sau lac metalizat.

Imprimare folio (poleire):
Deseori folosită pentru imprimarea lucrărilor de licență, a tezelor de doctorat dar şi a cărţilor legate în BALACRON (imitație de piele).

Afiș:
Produs tipografic foarte des întâlnit, utilizat pentru înștiințarea publică, cuprinzând informații de interes general, care se afișează în instituții, pe străzi, în locaţii special concepute în acest sens sau se distribuie trecătorilor. Dimensiunea maximă imprimabilă a acestor afișe este 490 x 690 mm, iar grosimea suportului poate varia, în funcţie de necesități, de la 90 g/m² la 350 g/m².

Coală cu antet:
Indicație tipărită în partea de sus a unei coli de hârtie, conținând datele de identificare ale unei instituții, întreprinderi sau persoane. Formatul standard este A4 (210 x 297 mm).

Pliant:
Publicație tipărită pe o coală de hârtie sau carton, împăturită de mai multe ori, pentru a spori comoditatea utilizării. Formatele clasice în care se găsesc pliantele sunt următoarele:
— A7 (75 x 105 mm).
— A6 (105 x 148 mm).
— A5 (148 x 210 mm).
— A4 (210 x 297 mm).
Faţă de aceste formate standard, se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 90 g/m² şi 350 g/m².

Catalog de prezentare:
Catalog realizat în condiții grafice deosebite, conținând prezentarea unei companii, a reperelor executate sau alte informații care pot fi utilizate de clienți. Modalitățile de legare sunt: cusut cu ață şi scoarță sau broșare cu termoclei. Formatele clasice în care se găsesc cataloagele de prezentare sunt următoarele: A5 (148 x 210 mm), A4 (210 x 297 mm), B5 (170 x 240 mm), etc. Faţă de aceste formate standard se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 115 g/m² şi 350 g/m².

Album de artă:
Volum realizat în condiții grafice deosebite, imprimat pe suport de hârtie specială, colorată în masă.
Modalitățile de legare sunt identice ca şi cele de la catalogul de prezentare.

Formulare financiar-contabile personalizate şi nepersonalizate:
În această categorie putem aminti: facturi, avize, chitanțe, CMR-uri, foi de parcurs etc.

Alte produse:
— Mape de prezentare (debitate prin stanțare).
— Calendare personalizate (de perete, de birou, de buzunar).
— Agende personalizate integral.
— Cutii prezentare produs.
— Etichete autoadezive şi neadezitivate.

Embosare:
Reprezintă deformarea permanentă a suportului de imprimare. Aceasta se poate realiza în diferite forme şi modele în funcţie de grafica solicitată de client. Procesul tehnologic realizează autenticitatea materialelor imprimate, făcând aproape imposibilă contrafacerea materialelor.

Hologramă:
Este recunoscută ca fiind cea mai sigură metodă, până în acest moment, de securizare a produselor. Procesul de imprimare se realizează pe dispozitive de imagine Variabile Optic prin Difracţie. Hologramele pot fi personalizate şi înseriate independent sau nepersonalizate. În momentul în care produsul dumneavoastră va fi personalizat prin metoda holografică, veți avea siguranța că falsificatorii nu vor putea contraface produsul.

Fluturaș:
Produsul poate fi descris ca fiind o coală de mici dimensiuni, lipită în locuri publice sau difuzată gratuit, care cuprinde scurte anunțuri sau materiale publicitare. Formatele clasice în care se găsesc sunt următoarele: A7 (75 x 105 mm), A6 (105 x 148 mm), A5 (148 x 210 mm), A4 (210 x 297 mm), 1/3 A4 (100 x 210 mm). Faţă de aceste formate standard, se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 90 g/m² şi 350 g/m².

Broșură:
Lucrare tipărită cu un număr redus de pagini, legate într-o copertă subţire. Formatele clasice în care se găsesc broșurile sunt următoarele: A6 (105 x 148 mm), A5 (148 x 210 mm), A4 (210 x 297 mm). Faţă de aceste formate standard se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 90 g/m² şi 200 g/m².

Revistă:
Publicație periodică ce cuprinde articole, studii, recenzii etc. din domenii variate sau de strictă specialitate. Formatele clasice în care se găsesc acestea sunt următoarele: A5 (148 x 210 mm), A4 (210 x 297 mm), B5 (170 x 240 mm) etc. Faţă de aceste formate standard se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 70 g/m² şi 200 g/m².

Blocnotes:
Carnet pentru însemnări. Formatele clasice în care se găsesc acestea sunt următoarele: A6 (105 x 148 mm), A5 (148 x 210 mm), A4 (210 x 297 mm). Faţă de aceste formate standard se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 70 g/m² şi 80 g/m².

Carte legată:
Această categorie conţine cărţile cu coperți tari (scoarță), imprimate în policromie pe toată suprafața sau îmbrăcate în BALACRON.

Carte broșată:
Reprezintă cartea clasică, în care modalitatea de legare este frezarea blocului de carte la cotor şi aplicarea unui termoclei activabil la o temperatură de aproximativ 160 °C.

Planificator:
Bloc încleiat sau spiralat pe o latură, care cuprinde o săptămână de lucru pe o coală. Formatele clasice în care se găsesc acestea sunt următoarele: A5 (148 x 210 mm), A4 (210 x 297 mm). Faţă de aceste formate standard se pot executa şi alte dimensiuni impuse de client. Suportul de imprimare poate avea grosimi cuprinse între 70 g/m² şi 90 g/m².

SERVICII
Experimentează diferenţa!

De la începutul proiectului de care aveţi nevoie, echipa tipografiei PARTOŞ este alături de dumneavoastră; astfel, noi combinăm abilitățile tehnice şi resursele tipografiei cu ceea ce doriți, pentru a obține cel mai bun rezultat.

Tipografia noastră este specializată mai ales în tipar offset, dar vă putem oferi şi alte tehnologii de imprimare cum ar fi: tipar digital, risografie, flexografie, serigrafie, tampografie, decupare pe contur a foliei PVC şi plotare.

Oferim şi servicii suplimentare adresate altor tipografi pe partea de finisare specială, fălțuire, blocuri de carte cusute cu ață, executare broșuri, listare plăci tipografice în tehnologie CTP termal sau alte servicii pe care tipografia le poate executa utilizând utilajele existente.

Datorită capacității tehnice pe care o deținem, am încercat să ne concentrăm pe furnizarea de soluţii rapide pentru clienții noștri, aliniate nevoilor în continuă schimbare.

Scopul nostru este de a contribui la succesul dumneavoastră, în acelaşi timp depășind așteptările pe care le aveţi prin furnizarea de produse la cel mai înalt nivel calitativ, proiectare tehnologică ireproșabilă şi o antecalculație la un preț echitabil.

Specialiștii noștri de înaltă calificare au experiența necesară pentru a vă ajuta cu fiecare fază a procesului tehnologic, astfel:

— Conceperea:
(Colectarea conținutului necesar pentru produsul finit);

— Imprimarea propriu-zisă:
(În această fază noi vă putem oferi bunul de tipar pe fiecare formă imprimată, astfel încât clientul mai poate să mai modifice unele inconveniente sesizate după acordarea bunului de tipar);

— Finisarea:
(În funcţie de complexitatea finisării de care are nevoie respectiva lucrare, se pot observa toate fazele de lucru; dar ceea ce putem oferi noi faţă de alte tipografii este prezentarea machetei clientului înainte de începerea fazei);

— Livrarea finală a lucrării tipărite:
Exact acolo unde doriți şi la termenul stabilit în prealabil de comun acord.

Comunicarea şi parteneriatul cu clientul este un drum cu două sensuri. Astfel, ascultăm nevoile şi dorințele dumneavoastră, iar mai apoi oferim ideile şi experiența noastră pentru a finaliza produsul eficace şi eficient din punct de vedere al costurilor.

Tipografia PARTOŞ vă poate schița ideea pe care o aveţi pentru a ne asigura de reușita campaniei de marketing pe care o doriți. Reușita companiei dumneavoastră este un bun prețios şi de aceea încercăm să aflăm cât mai multe despre voi şi munca voastră, astfel încât să nu existe timp pierdut şi surprize nedorite atunci când proiectul este gata!
Noi credem că reputația noastră este în joc, precum şi a dumneavoastră; astfel vrem să vă asigurați că materialele imprimate la noi fac o excelentă impresie a organizației dumneavoastră de toată durata derulării campaniilor de marketing.

De asemenea, avem un sistem de management integrat în domeniul calității, mediului şi securității ocupaționale, certificat conform standardelor internaționale ISO 14001 şi 9001.

Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J35/3856/2007
CUI: 22601680
Adresă: Str. Zugrav Nedelcu nr. 5, Timișoara, jud. TIMIŞ, cod 300174
Categorie:
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide