Albul – istoria (non)culorii purității

Lumina zilei – denumită și lumină albă - este o combinaţie a tuturor culorilor din spectrul vizibil. Razele de lumină reprezintă unde electromagnetice de diferite frecvenţe, iar atunci când sunt separate unele de altele, componentele de frecvenţe diferite ale luminii vizibile dau naştere culorilor. Isaac Newton a demonstrat în 1666 că lumina albă este compusă din mai multe culori după ce a trecut-o printr-o prismă pentru a o descompune în părțile sale componente

Colind de Crăciun (epoca victoriană) – Thomas Kinkade (1958-2012)

 

Albul a fost printre primele culori folosite în artă – peștera Lascaux din Franța include desene cu tauri și alte animale realizate de artiști paleolitici cu aproximativ 18 000 de ani în urmă. Creta este primul pigment folosit în preistorie – aceasta este o rocă sedimentară calcaroasă de origine organică, poroasă și moale, iar inițial formarea sa se datora unor acumulări de resturi de alge microscopice numite cocolitofore, acoperite cu straturi minuscule de calcit. Potrivit istoricilor, artiștii Greciei Antice foloseau doar patru culori: alb, roșu, galben și negru – pentru obținerea albului foloseau un pigment extrem de toxic numit alb de plumb. În Egipt și Roma preotesele purtau veșminte albe ca simbol al purității, pe când cetățenii romani purtau toge albe ca simbol al statutului de cetățean. Templele grecești și romane aveau frontispicii din marmură albă, iar odată cu secolul al XVIII-lea arhitectura neoclasică a transformat albul în culoarea preferată pentru biserici și clădiri oficiale, mai ales în SUA – până în secolul al XX-lea albul și-a păstrat în acest context valențele simbolice care făceau apel la modernitate și simplitate. Sondaje de opinie recent realizate în Europa și SUA arată faptul că albul este asociat în prezent cu atribute pozitive precum perfecțiunea, bunătatea, onestitatea și curățenia. La această percepție a contribuit și faptul că albul este important în aproape toate religiile lumii: Papa, conducătorul Bisericii Catolice, poartă alb încă din 1566 ca simbol al purității și sacrificiului, cultura occidentală și cea orientală au o lungă tradiție de asociere a albului cu ritualurile de căsătorie, în religia islamică și în religia Shinto din Japonia albul este culoarea purtată de pelerini, pe când în anumite culturi albul este considerat culoarea doliului. Abia atunci când regina Victoria a Marii Britanii (1819-1901) a ales să poarte o rochie albă la nunta sa cu prințul Albert – în 1840 – moda rochiilor albe de mireasă s-a extins în întreaga lume occidentală. La acea vreme albul era încă asociat cu doliul, așa că inițial a scandalizat societatea victoriană.

Întoarcerea vânătorilor (1565) - Pieter Bruegel cel Bătrân
Întoarcerea vânătorilor (1565) – Pieter Bruegel cel Bătrân

 

În ceea ce privește particularitățile lingvistice, unele limbi au o mare varietate de termeni pentru alb: inuiții au șapte cuvinte diferite pentru șapte nuanțe diferite de alb, sanscrita are cuvinte specifice pentru albul luminos, cel al dinților, al lemnului de santal, lunii de toamnă, argintului, laptelui de vacă, perlelor, albul unei raze de soare și albul stelelor, pe când japoneza are șase cuvinte diferite pentru această culoare, în funcție de strălucire. Cuvântul românesc „alb” provine din latinescul „albus” (alb mat). Și în latină existau mai mulți termeni pentru diferitele nuanțe de alb, printre care „candidulus” (alb strălucitor), „lactineus” (albul laptelui) sau „niveus” (albul zăpezii). Merită menționat și faptul că un bărbat care dorea o funcție publică în Roma Antică purta o togă albă înnălbită cu cretă – aceasta se numea „toga candida” și reprezintă originea cuvântului „candidat”.

Pădurea Bregenzer din Vorarlberg - Alois Arnegger (1879-1967)
Pădurea Bregenzer din Vorarlberg – Alois Arnegger (1879-1967)

 

Biserica Creștină timpurie a adoptat de la romani albul ca simbol al purității, sacrificiului și virtuții – în arta postclasică mielul alb a devenit simbolul jertfei lui Hristos. Dacă înainte de Renaștere pictorii amestecau rareori culorile, sub influența cărturarului Leon Battista Alberti (1404-1472) aceștia au început să adauge alb culorilor de bază pentru a le face mai luminoase sau mai vesele. Mai târziu, albul a dominat arhitectura barocă și stilul Rococo de secol XVIII, atunci când a devenit o culoare la modă atât pentru femei cât și pentru bărbați – aceștia din urmă purtau adesea peruci albe pudrate și ciorapi albi ca marcă a apartenenței la aristocrație. Dacă până la sfârșitul secolului al XIX-lea cel mai popular pigment alb era încă albul de plumb, în anii 1916-1918 a fost demarată producția albului de titan (dioxid de titan – TiO2) în Norvegia și SUA, acesta devenind cel mai popular pigment alb din întreaga lume. Albul de titan are o putere de acoperire de două ori mai mare decât albul de plumb și este cel mai strălucitor pigment alb cunoscut – până în 1945, 80% dintre pigmenții albi vânduți erau alb de titan. O gamă diversă de nuanțe de alb poate fi obținută prin amestecarea lui cu mici cantități din alte culori. Spre exemplu, albul de fildeș (ivory) conține o cantitate mică de galben, pe când albul de zăpadă conține o cantitate mică de albastru imitând zăpada proaspătă. În designul de ambalaje, complementaritatea dramatică dintre alb și negru subliniază rafinametul. Totodată această culoare este deseori folosită și pentru comercializarea produselor cu un conținut scăzut de grăsimi sau a produselor dietetice, pentru a-i ajuta pe consumatori să se simtă în fața unui nou început și pe cale să își purifice organismul prin intermediul produsului respectiv.

Quai d'Orsay (1900) - Eugène Galien Laloue
Quai d’Orsay (1900) – Eugène Galien Laloue

 

Designerii folosesc termenul de „spațiu alb” pentru a descrie zonele care nu conțin aglomerări de text sau elemente grafice, deși spațiile albe de acest tip nu trebuie neapărat să fie de culoare albă. Atunci când este folosit în design, albul permite altor elemente să iasă în evidență. În designul de interior albul este elegant, însă atunci când este folosit în exces poate părea dur – pentru a crea un mediu plăcut este necesară combinarea albului cu alte culori calde, naturale. În marketing și branding, albul este folosit pentru a transmite un sentiment de siguranță. Printre mărcile celebre care folosesc foarte mult alb în logo-urile și materialele lor de marketing se numără Michelin, Gap, Hewlett-Packard (HP), Lego, Volkswagen, Starbucks, Fisher-Price, Levi’s și Ford.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide