Burgundy – culoarea vinului

Culoarea burgundy este o nuanță de vișiniu inspirată de vinul din regiunea Burgundia din Franța – numită astfel la rândul ei după tribul germanic antic, Burgundii. Vișiniul profund este rezultatul amestecului dintre roșu, un strop de verde și albastru, rezultând un maro cu nuanțe purpurii, mai sofisticat decât roșul, simbolizând ambiția, bogăția și puterea. În modelul de culoare RGB (aditiv) – folosit pentru crearea culorilor pe ecranele calculatoarelor, telefoanelor mobile sau televizoarelor – culoarea burgundy este obținută prin combinarea luminii roșii, verzi și albastre, pe când în modelul de culoare CMYK (substractiv) această nuanță este obținută prin combinația de magenta, galben și negru.

Carourile uniformelor școlilor catolice, emblemele marilor universități, covoarele hotelurilor cu tradiție – toate aceastea au în comun vișiniul de tip burgundy. Termenul „burgundia” se referă în mod specific la una dintre cele mai mari regiuni viticole ale Franței, o întindere bogată în podgorii disputate sângeros timp de secole. Încercând să atingă note universale, vișiniul de Burgundia riscă să devină o culoare conservatoare, chiar defensivă, simbolizând sângele, vinul și pământul. Atunci când Institutul Pantone Color a desemnat burgundy drept culoarea anului 2015, aceasta făcea apel la ancorare, înrădăcinare și conservatorism. În culturile occidentale, această culoare a vinului este adesea asociată cu clasele superioare, cu rafinamentul, bogăția și opulența. Pentru că este strâns legată de roșu (o culoare spectaculoasă) și de mov (în mod tradițional culoarea regalității), nu este de mirare că burgundy este un amestec minunat al trăsăturilor și simbolisticii acestor două culori. Burgundy este mai puțin ostentativă decât roșul și movul, fiind o variantă mai blândă a celor două. În creștinism, culoarea burgundy este adesea asociată cu anumite sărbători și ritualuri creștine – acest lucru se datorează faptului că nuanța închisă a culorii burgundy este culoarea vinului roșu, folosit în cadrul slujbelor catolice și ortodoxe ca simbol al sângelui lui Iisus Hristos.

Olhar dos deuses - Chico Souza
Olhar dos deuses – Chico Souza

 

În unele părți ale lumii, inclusiv în Europa de Vest și mai ales în Franța, culoarea burgundy este numită „bordeaux” – referire la o altă regiune viticolă care produce vin de o culoare vișinie similară, aproape purpurie. În Statele Unite, burgundy este un element de bază al modei și culturii gotice, în special sub forma nuanței rujului – și-a câștigat această reputație datorită aspectului său dramatic, întunecat și izbitor. Burgundy nu este o culoare des întâlnită în natură, așa că atrage atenția atunci când apare oriunde. Studiile despre influența culorilor asupra psihicului uman au confirmat că, la fel ca roșul, burgundy poate contribui la senzația de foame trezind apetitul – tocmai de aceea este o alegere de design interior atât de populară pentru restaurante, în special pentru cele de lux. În plus burgundy poate crește ritmul cardiac, drept urmare poate contribui la intensificarea sentimentelor de entuziasm, poate stimula simțurile și energiza. Vișiniul burgundy este frecvent utilizat în industria produselor de înfrumusețare (machiaj, lac de unghii, produse de vopsire a părului), în designul produselor pentru Ziua Îndrăgostiților, dar și în cel al etichetelor pentru sticlele de vin, al mobilierului și al diverselor obiecte/materiale textile pentru casă. Oamenii tind să devină mai serioși atunci când sunt înconjurați de culoarea burgundy. Dacă doriți să vă concentrați mai eficient, luați în considerare un mediu care să includă astfel de nuanțe de vișiniu – burgundy favorizează productivitatea fără a fi o culoare prea apăsătoare.

Georgian Door in Burgundy - Sean Conlon
Georgian Door in Burgundy – Sean Conlon

 

Această nuanță emană putere și forță, ceea ce o face oarecum intimidantă. Vișiniul burgundy simbolizează individualitatea, intensitatea, puterea, unicitatea, caracterul intimidant. În China antică burgundy era considerată o culoare veselă, un simbol al prosperității și al sănătății. Arabii credeau că cel care poartă burgundy este protejat de Dumnezeu dar, mai presus de toate, era considerată a fi o culoare masculină, un simbol al sănătății și vitalității. În prezent există două variante de burgundy: burgundy vivid și burgundy vintage/old – prima a fost inventată după ce un colorant a preluat acest nume și a devenit popular. Acest tip de burgundy este mai strălucitor decât nuanța burgundy tradițională. Versiunea vintage/old este cea standard, mult mai închisă și cu reflexii purpurii, care a intrat în uz la mijlocul anilor 1920. În ultima parte a anilor 1990 burgundy a devenit o culoare populară pentru rujuri, fiind folosită în special de persoanele care se asociau cu subcultura „goth”.

Burgundy este culoarea perfectă prin intermediul căreia se pot evoca sentimente de putere și ambiție, reușind în același timp să fie sofisticată și rafinată, mai degrabă decât ostentativă.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide