Gardieni lichizi – Anton Kurbatov
Termenul „cyan” provine din cuvântul în limba greacă „kyanos”, tradus prin „email albastru închis, lapis lazuli” – acesta din urmă fiind un mineral de culoare albastră cunoscut și sub numele de lazurit, care a fost folosit sub formă de bijuterii și colorant de peste 7 000 de ani. Totuși, potrivit „A Dictionary of Color” (A. Maerz și M. A. Paul, 1930), cuvântul „cyan” a fost utilizat în limba engleză începând cu anul 1879, la peste două decenii după ce chimistul Greville Williams a sintetizat pentru prima dată colorantul numit cianină (1856), folosit ca sensibilizator fotografic pentru radiațiile infraroșii. Etimologia cuvântului „cyan” are totodată legătură și cu o vopsea obținută în trecut din plantele cunoscute sub numele popular de albăstrele (Centaurea cyanus). Totuși, în majoritatea limbilor „cyan” nu este un termen pentru o culoare, reunind mai degrabă o gamă de nuanțe aflate la „granița” dintre albastru și verde. În sistemul standardizat HTML (Hypertext Markup Language – cod utilizat pentru a structura pagini web și conținutul lor), echivalentul web al culorii cyan poartă numele de „aqua”, un termen folosit pentru a denumi culoarea încă din 1598 datorită asocierii ei cu apa – aceasta este aproape incoloră, dar absoarbe puțin mai multă lumină roșie decât albastră din razele soarelui, ceea ce conferă volumelor mari de apă o nuanță albăstruie. Dispersia crescută a luminii albastre datorată particulelor fine din apă transformă nuanța albastră într-una cu tente verzui, de aici și asocierea nuanțelor marine cu cyan. Într-un mod asemănător funcționează și planeta Uranus, care privită din exterior are culoarea cyan – acest lucru se întâmplă din cauza abundenței metanului din atmosfera sa. Metanul absoarbe lumina roșie și reflectă lumina albastră-verde, ceea ce permite observatorilor să vadă planeta în culoarea cyan.
De-a lungul istoriei această culoare a stat la baza denumirii procedeului de imprimare fotografică monocromă numit cianotipie, inventat în 1842 de către omul de știință englez și astronomul John Herschel (1792-1871), la doar trei ani după anunțul oficial al descoperirii fotografiei si publicării informațiilor complete de către Louis Daguerre. Dacă la început astronomul folosea cianotipia pentru copierea desenelor, cu timpul procesul a fost utilizat pentru realizarea fotogramelor. Un an mai târziu, în 1843, botanista și fotografa engleză Anna Atkins (1799-1871) folosea cianotipia în studiile sale botanice, mai precis pentru ilustrarea cărții „Photographs of British Algae: Cyanotype Impressions” – ea este considerată prima persoană care a publicat o carte ilustrată cu imagini fotografice. Cianotipia este un proces fotografic din familia tehnicilor pe bază de fier și primul procedeu pe deplin realizat și practicat care nu necesita argintul ca substanță primară în realizarea și fixarea permanentă a unei imagini. Herschel, inventatorul lui, este și cel care a folosit pentru prima dată cuvintele „negativ”, „pozitiv” și „instantaneu”. Deși poartă numele de cianotipie, imaginile astfel obținute capătă prin oxidarea în aer mai degrabă culoarea pigmentului cunoscut drept Albastru de Prusia.
Din gama de culori reunite sub numele generic de cyan fac parte și următoarele variante/nuanțe: Aqua (HTML), Azuriu (altă variantă web), Albastru-verde (variantă produsă de compania americană Crayola încă din 1930), Caribbean Current (cyan într-o nuanță mai închisă), Celeste (folosit în heraldica veche, mai ales înainte de secolul al XVII-lea, câștigând însă popularitate după Primul Război Mondial) sau Verde Charleston (nuanță foarte închisă de cyan, apărută după Războiul Civil American când era folosită mai ales la vopsirea caselor din Charleston, Carolina de Sud). Nuanța Albastru electric (Electric blue) este o reprezentare a culorii fulgerului, a scânteii electrice și este denumită astfel după strălucirea aerului ionizat, produsă în timpul descărcărilor electrice – a fost folosită sub această denumire în engleză începând cu anul 1884. Pe de altă parte, nuanța Moonstone a fost formulată în 1994 de către Crayola pentru a reproduce strălucirea albastru-verzuie a unora dintre mineralele de Adular sau a Pietrei Lunii. Albastru Tiffany (Tiffany Blue) este denumirea colocvială pentru culoarea albastru deschis asociată cu Tiffany & Co., compania de bijuterii din orașul american New York. Culoarea a fost folosită pe coperta cărții „Tiffany’s Blue Book”, publicată pentru prima dată în 1845, iar de atunci Tiffany & Co. a folosit-o pe scară largă pe materialele sale promoționale, inclusiv pe cutii și genți. Varianta Tiffany Blue este protejată ca marcă comercială înregistrată de către Tiffany & Co.
Și turcoazul are o poveste la fel de interesantă: culoarea albastru-verzuie care se confundă cu piatra prețioasă cu același nume și-a primit denumirea de la cuvântul francez „turquoise”, care se traduce prin „turcesc”, deoarece inițial mineralul era importat din Turcia. Termenul a fost folosit pentru prima dată ca nume de culoare în limba engleză în 1573, iar datorită faptului că își împarte numele cu un mineral, turcoazul este în prezent un termen mai comun în limba engleză dar și în română, comparativ cu alte nuanțe din familia cyan. Culorile gamei cyan sunt foarte populare, inspirând odihnă și relaxare, raționalitate și curățenie – nuanța de cyan numită „acvamarin” este folosită în crearea uniformelor asistentelor și chirurgilor sau pentru decorarea pereților spitalelor, tocmai fiindcă se crede că îi calmează și relaxează pe pacienți. Culoarea Cyan este considerată norocoasă în cultura chineză, simbolizând speranța, onoarea și primăvara. Cupola moscheii Tilla Kari din Samarkand, Uzbekistan (1660) este de culoare cyan – familia de culori cyan este folosită pe scară largă în arhitectura din Turcia și Asia Centrală.
Deși cyan pare o culoare trecută cu vederea de publicul larg, cunoașterea numeroaselor ei variante și nuanțe ne ajută să îi înțelegem importanța uriașă în lumea înconjurătoare și în industria modernă de imprimare.
