Iunie în flăcări (1895) – Frederic Leighton
Portocaliul din natură – culoarea toamnei și a dovlecilor – își preia nuanțele inconfundabile din caroten, un pigment fotosintetic prin care plantele transformă lumina solară în energie. Toamna, același pigment conferă diferite nuanțe ruginii frunzelor căzute, după îndepărtarea clorofilei – pigmentul de culoare verde care își încetează primul activitatea odată cu scurtarea zilelor și venirea frigului.
Înaintea secolului al XV-lea această culoare nu avea încă o denumire în Europa, fiind numită pur și simplu „galben-roșu”. Primii portocali au pătruns în spațiul european prin comercianții portughezi la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea, împreună cu termenul sanscrit „nāraṅga” (portocal) care va deveni cu timpul „naranja” – portocală în spaniolă – și „laranja” în portugheză. În limba română denumirea acestei culori provine de la fructul omonim, căruia i s-a adăugat sufixul „-iu”. Dacă în franceza veche și în lumea anglo-saxonă cuvântul „orange” provine din vechiul „orenge”, o referință la prima utilizare a unui cuvânt pentru denumirea portocalei în secolul al XIII-lea, prima întâlnire documentată a umanității cu această culoare s-a petrecut în urmă cu 40 000 de ani. Complexul de peșteri Lubang Jeriji Saléh din Borneo, Indonezia, a fost locul unde în 2018 o echipă de cercetători a anunțat descoperirea celor mai vechi dovezi de artă figurativă din istoria lumii. Artiștii au ales să își picteze palmele și animalele în nuanțe de roșu-portocaliu, fapt care conferă acestei culori un pedigri impresionant.
Primul pigment portocaliu numit mai târziu realgar va apărea pentru prima dată în civilizația antică mesopotamiană, cea supranumită „leagănul civilizației”. Istoria portocaliului sub forma pigmentului realgar este continuată apoi de civilizația egipteană care îl folosea pentru decorarea monumentelor, picturilor și obiectelor funerare. Deși realgar este considerat de către mulți istorici ca fiind singurul pigment de portocaliu pur care a existat până în secolul al XIX-lea, în Egiptul Antic portocaliul era perceput mai degrabă ca o variantă de roșu, nu drept culoare de sine stătătoare. În cele din urmă Egiptul va avea contact cu civilizația romană prin intervenția lui Alexandru Macedon care va cuceri Tirul, oraș-port fenician (în Libanul de astăzi) în anul 332 î.Hr. Deși romanii utilizau pentru obținerea portocaliului un mineral numit orpigment (auripigment), nuanța era mult mai apropiată de roșu, iar în cele din urmă auripigmentul s-a dovedit a fi foarte toxic deoarece conținea arsenic, fiind folosit și ca otravă pentru muște sau pentru vârfurile săgeților. Alexandru Macedon a influențat istoria portocaliului atunci când a sprijinit răspândirea pomilor fructiferi din familia citricelor în Grecia, Turcia și Africa de Nord, de unde au fost transportați către restul Europei de comercianți în secolele XV-XVI. În anii 1670 fizicianul Isaac Newton a înregistrat oficial portocaliul în spectrul vizibil al culorilor alături de roșu, galben, verde, albastru, indigo și violet. În 1797 cercetătorul francez Louis Vauquelin (1763-1829) a descoperit mineralul crocoit (cromat de plumb) care va conduce la realizarea unui nou pigment sintetic în 1809 – cromul portocaliu. A urmat producția mai multor pigmenți sintetici precum cobaltul roșu, cobaltul galben și cobaltul portocaliu (acesta din urmă era produs din sulfură și seleniură de cadmiu). Noii pigmenți împreună cu inventarea tubului de vopsea în 1841 au dat ocazia artiștilor să poată picta în aer liber în încercarea de a surprinde culorile lumii naturale. După secolul al XIX-lea, auripigmentul a devenit redundant din cauza toxicității sale extreme și a incompatibilității cu alți pigmenți folosiți în mod obișnuit, precum verdigris și azurit.
În Marea Britanie portocaliul va deveni culoarea preferată a Frăției Pre-rafaelite – un grup de pictori, poeți și critici de artă care a fost fondat în 1848 cu intenții reformatoare de către pictorii John Everett Millais (1829- 1896), Dante Gabriel Rossetti (1828-1882) și William Holman Hunt (1827-1910). Aceștia se opuneau reproducerii mecanice a operelor manieriștilor care i-au avut ca modele pe Rafael și Michelangelo, fiind interesați de maeștrii care l-au precedat pe Rafael. Astfel părul roșu-portocaliu al artistei Elizabeth Siddal (1829-1862), soția pictorului Dante Gabriel Rosetti, împreună cu pictura Iunie în flăcări realizată în 1895 de către Lordul Frederic Leighton (1830-1896) – președintele Academiei Regale – reprezentând o tânără adormită într-o rochie de un portocaliu aprins, devin simbolurile mișcării pre-rafaelite. Pictorii francezi au dus portocaliul în alte direcții, în frunte cu Claude Monet (1840-1926) care a pictat în 1872 Impresie. Răsărit de soare – în acest tablou care a dat și numele mișcării impresioniste, portocaliul este folosit doar pentru a scoate în evidență lumina unui soare delicat în centrul unui peisaj întunecat, tulburător. Portocaliul a influențat decisiv istoria picturii și prin lucrările lui Auguste Renoir (1841-1919), Paul Cézanne (1839-1906), dar și prin cele ale post-impresionistului Henri de Toulouse-Lautrec (1864-1901) care folosea portocaliul ca marcă a divertismentului alegând deseori această culoare pentru a picta fustele dansatoarelor și cafenelele. Post-impresioniștii precum Paul Gauguin (1848-1903) și Vincent van Gogh (1853-1890) au dus și mai departe utilizarea portocaliului, culoarea fiind folosită pentru reprezentarea exotismului și a diferitelor nuanțe încărcate de dramatism ale luminii.
Însă în diferite culturi portocaliul are sensuri diverse – culoarea apare deseori în religiile asiatice, acolo unde călugării și oamenii dedicați religiei îmbracă adesea robe portocalii pentru a sublinia devotamentul față de spiritualitate. În Confucianism – sistem de credințe, cod etic și filosofie cu originile în China Antică – portocaliul este culoarea transformării, pe când în Budism el a fost legat de perfecțiune și de cea mai înaltă treaptă a iluminării. Romanii asociau portocaliul cu Pomona, zeița abundenței fructelor, care era deseori reprezentată în veșminte portocalii. În Europa și America portocaliul este asociat cu divertismentul și extravaganța, cu toamna, căldura și energia. Este culoarea națională a Țărilor de Jos și a Casei de Orania, fiind totodată și culoarea politică a partidelor creștin-democrate. În prezent portocaliul este folosit și la echipamentele de siguranță precum vestele de salvare și dispozitivele de plutire. Din punct de vedere istoric, marina SUA a utilizat pentru prima dată portocaliul pe vestele de salvare gonflabile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Este o culoare purtată des și de bicicliști sau de către muncitorii din apropierea șoselelor pentru a deveni mai vizibili în fața șoferilor.
Pe data de 31 octombrie tot mai mulți oameni sărbătoresc Halloween-ul, sărbătoarea de origine celtică preluată în prezent de multe popoare occidentale, care s-a răspândit inițial prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii în secolul al XIX-lea – numele său provine de la sintagma All Hallows’ Eve, (sărbătoarea creștină a tuturor sfinților). Halloween-ul este o sărbătoare dedicată sculptării și iluminării dovlecilor portocalii (Jack-o’-lantern, lanterna lui Jack) folosiți de către copii la colindat. Dacă în Imperiul Roman, Halloween-ul ar fi fost corespondentul zilei în care era sărbătorită zeița Pomona, la celți era festivalul Samhain ce marca sfârșitul sezonului recoltei.
Încheiem acest articol despre portocaliu amintind cuvintele pictorului expresionist de origine rusă Vasili Kandinski (1866-1944): „Portocaliul este roșu adus mai aproape de umanitate prin galben”.
