În 2018, oamenii de știință au descoperit „cea mai veche culoare biologică de pe pământ” – este vorba despre o nuanță de roz intens identificată în urma extragerii unor fragmente de rocă vechi de peste un miliard de ani din sedimente de șist negru marin, provenit din străfundurile deșertului Sahara din Mauritania. Această culoare biologică s-a dovedit a fi cu peste o jumătate de miliard de ani mai veche decât ceilalți pigmenți biologici descoperiți anterior și reprezintă de fapt fosile moleculare de clorofilă produse de organisme fotosintetice străvechi (cianobacterii), care au populat un ocean acum dispărut. În „Odiseea” lui Homer, autorul grec utilizează rozul pentru a descrie ivirea zorilor; tot la roz apelează și poetul și filosoful latin Titus Lucretius Carus pentru a descrie dimineața în poemul său didactic „De rerum natura” (Despre natura lucrurilor).
Rozul nu era o culoare comună în moda Evului Mediu, nobilimea preferând de obicei culorile mai intense precum nuanțele diferite de roșu strălucitor. În ciuda acestui fapt, culoarea a fost totuși folosită în arta cu tematică religioasă. În secolele al XIII-lea și al XIV-lea, pictori precum Giovanni Cimabue sau Duccio di Buoninsegna îl înfățișau pe pruncul Iisus în veșminte de culoare roz – astfel culoarea a început să fie asociată cu trupul hristic. În pictura renascentistă „Madonna Rozelor”, pictorul Rafael îl reprezintă pe Iisus oferindu-i o floare roz Fecioarei Maria, în acest caz rozul fiind un simbol al legăturii spirituale dintre mamă și fiu. Renașterea a fost însă o perioadă în care rozul era folosit pentru colorarea pielii, cel mai des întâlnit pigment roz cu această utilitate fiind cinabrese – un amestec obținut din pigment de pământ roșu numit sinopia sau Roșu Venețian și un pigment alb numit Bianco San Genovese. În celebrul său manual de pictură din secolul al XV-lea, „Il Libro Dell’Arte”, pictorul italian Cennino d’Andrea Cennini explica modul de preparare al acestui pigment roz și îl recomanda pentru pictarea chipurilor și a brațelor.
Însă rozul și-a cunoscut apogeul abia în secolul al XVIII-lea, când articolele vestimentare și obiectele de decor în culori pastelate au devenit ultima modă la curțile regale europene. Madame de Pompadour (1721–1764), una dintre amantele regelui francez Ludovic al XV-lea (1710-1774), a iubit atât de mult această culoare încât compania producătoare de porțelanuri Sèvres a creat și denumit o nuanță de roz cu numele său – roz Pompadour. Porțelanul de Sèvres era un simbol al statutului social în secolul al XVIII-lea, iar această nouă nuanță de roz a ajuns să fie asociată cu opulența curții regale. Tot în secolul al XVIII-lea – epoca de aur a rozului și a altor culori pastelate – s-au construit vile și biserici roz în întreaga Europă.
Mai târziu, în Anglia secolului al XIX-lea, băieții purtau adesea panglici roz dintr-un motiv simplu – tinerii erau considerați bărbați în devenire, iar dacă soldații englezi aveau uniforme roșii, băieților le era rezervat rozul. Regina Victoria a Angliei (1819-1901) a fost pictată în 1890 împreună cu doi dintre copiii săi, veșmintele Prințului Arthur fiind pictate cu roz și alb. Tot în acest secol pictorii impresioniști francezi foloseau culori pastelate pentru a picta portretele doamnelor sau ale domnișoarelor – o astfel de pictură este și cea realizată de Edgar Degas, „Balerine în roz”. Mai târziu, în 1927, Time Magazine a publicat un sondaj despre culori pe care l-a realizat în mai multe magazine americane, iar 60% dintre respondenți au asociat rozul băieților. Rozul era considerat o nuanță de roșu, o culoare fundamental masculină, drept urmare potrivită pentru băieți. Albastrul era văzut drept o culoare delicată și un simbol al purității, fiind deci mai degrabă asociat genului feminin – în prezent, rozul este culoarea asociată cel mai adesea feminității. Un punct de cotitură pentru această culoare este considerat anul 1953, mai precis ceremonia de inaugurare a președintelui american Dwight D. Eisenhower, moment când soția sa, Mamie Eisenhower, a purtat o rochie roz dedicată evenimentului. Preferința puternică a lui Mamie pentru roz a condus la asocierea publică a rozului cu „femeile cuviincioase”.
La jumătatea secolului al XX-lea, bărbații au început să poarte culori mai închise pentru a arăta că au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. Culorile luminoase și pastelate precum rozul au fost rebranduite drept feminine, parte a unui efort postbelic de a scoate femeile din fabrici și de a le restabili rolul tradițional de gospodine. În secolul al XX-lea, rozul a devenit din ce în ce mai îndrăzneț și mai strălucitor datorită apariției coloranților chimici, care nu se decolorau la temperaturi mari. Spre exemplu, designerul italian Elsa Schiaparelli (1890-1973) a creat în 1931 o nouă nuanță de roz pe care a numit-o „roz șocant”. Însă rozul a avut parte și de conotații negative: în Germania nazistă a anilor 1930-1940, prizonierii din lagărele de concentrare care erau acuzați de homosexualitate erau forțați să poarte ca semn distinctiv un triunghi roz. Acest mod de întrebuințare a rozului de către naziști a devenit cunoscut publicului larg abia după 1970, când rozul a devenit culoarea conștientizării și a activismului pentru anumite cauze, inclusiv cancerul la sân, drepturile femeilor sau comunitatea LGBTQ.
În 2016 nuanța Millenial Pink, un roz subtil și „prăfuit”, a fost desemnată una dintre culorile anului 2016 de către Institutul Pantone Color, autoritatea globală în domeniul standardelor profesionale de culoare. În prezent, acest tip de roz a devenit un stindard al neutralității de gen pentru orice tip de articol – de la mobilier și decorațiuni interioare, până la îmbrăcăminte și ambalaje.
Rozul este considerat a fi o culoare calmantă, asociată adesea cu iubirea și afecțiunea – Venus, zeița romană a iubirii era de asemenea reprezentantă cu ajutorul rozului. Fiind o nuanță mai deschisă de roșu, rozul poate fi obținut din aceleași surse de coloranți – rădăcini de plante (Rubia tinctorum), diferite tipuri de lemn, printre care și lemnul de Brazilia, precum și dintr-o specie de insectă din America de Sud, coșenila roșie (Dactylopius coccus).
Vom încheia acest articol citând cuvintele celebrei actrițe americane Marilyn Monroe, care subliniază puterea simbolică dobândită de roz de-a lungul timpului: „Cred în roz”.
