Primatech – partenerul producătorilor de ambalaje

Primatech din Perugia nu este doar un punct de referință pentru producătorii de ambalaje din Italia, ci și o prezență puternică pe piața internațională. Strategia de vânzare și rețeaua eficientă de distribuție au inspirat numeroase companii importante din întreaga lume să aleagă echipamentele producătorului italian.

Mașină din seria SBL EF pentru ștanțare la cald

 

La târgul Print4All de la Fiera Milano am avut ocazia să vizităm standul celor de la Primatech, unde l-am întâlnit și pe Mauro Brozzi – directorul general al companiei.

Primatech a fost creată dintr-o experiență de peste 60 de ani în proiectarea și fabricarea mașinilor de conversie pentru industria hârtiei și a mașinilor automate de ștanțat. Datorită cercetărilor constante în vederea îmbunătățirii echipamentelor și a dorinței de a veni în întâmpinarea necesităților actuale de producție ale pieței, Primatech îi garantează fiecărui client soluția ideală.

„Calitatea a fost dintotdeauna criteriul principal de selecție a furnizorilor de piese, scopul fiind acela de a crea mașini care să garanteze performanțe ridicate, continuitate în producție și fiabilitate în timp”, ne-a declarat Mauro Brozzi.

Oferta lor de echipamente include mașini pentru ștanțare la cald, cu sau fără folio din seria SBL EF și echipamente pentru îndoire și lipire din seria SBL TS. Ștanțarea la cald a foliei este optimă pentru tiraje mari și în plus este compatibilă cu ambalajele alimentare. Utilajele lucrează cu material deja tipărit care poate proveni și din tiparul offset dar și din cel digital, cu mărimi care variază de la 60 și 80 cm până la 140 cm.

„Prețul poate ajunge la 100 000 de euro pentru mașinile care prelucrează formate de dimensiuni mari. Acestea, împreună cu utilajele pentru formate de mici dimensiuni, acoperă o plajă largă de preferințe și necesități pe care le au clienții”, a adăugat directorul companiei.

Mauro Brozzi, director general PRIMATECH
Mauro Brozzi, director general PRIMATECH

 

Produsele Primatech sunt versatile și asigură capacitatea de a procesa o gamă variată de materiale. Toate mașinile respectă reglementările în vigoare, fiind testate la sfârșitul fiecărei faze de producție cu sprijinul partenerilor calificați care garantează servicii de asistență complete și rapide.

Pentru a răspunde nevoilor clienților, departamentul de cercetare și dezvoltare a selectat cu meticulozitate soluțiile tehnologice inovatoare și cele mai rafinate tehnici de construcție pentru a livra pieței echipamente de cea mai înaltă calitate. Primatech oferă cele mai bune soluții atât în ceea ce privește utilajele noi, cât și cele uzate, deoarece compania comercializează și mașini second-hand.

De-a lungul anilor, Primatech a fabricat și distribuit sute de mașini în Europa, SUA, America Latină și Asia, consolidând o rețea de parteneri și colaboratori capabili să garanteze calitatea serviciilor oferite.

„În fiecare zi grupul Primatech încearcă să identifice nevoile clientului, propunând soluțiile cele mai eficiente și moderne care să satisfacă toate cerințele și chiar să le depășească”, a declarat domnul Brozzi în încheierea interviului.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide