Ambalajele reutilizabile – soluția reală pentru eliminarea plasticului de unică folosință

Potrivit Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu, doar aproximativ 9% din cele 9,9 miliarde de tone de plastic generate la nivel mondial începând cu anii ‘50 au fost reciclate, în timp ce jumătate din deșeurile de plastic regăsite în mediu sunt ambalaje post-consum. Cetățenii și guvernele se îndreaptă tot mai frecvent către mediul de afaceri pentru rezolvarea acestei probleme, iar companiile propun noi abordări – printre acestea soluția reutilizării și reumplerii ambalajelor se remarcă prin potențialul de a transforma comportamentul consumatorilor, generând în același timp noi fluxuri de venituri și economie de costuri pentru branduri.

Popularitatea plasticului a crescut vertiginos în țările dezvoltate începând cu anii ‘70, după inventarea pungii de cumpărături din polietilenă – în următoarele două decenii ambalajele din plastic au „invadat” lumea. În țările în curs de dezvoltare, plasticul permitea companiilor să comercializeze articole variate precum șamponul sau sosul picant în mici plicuțele de unică folosință. Aceste ambalaje ieftine au rezolvat problemele imediate ale consumatorilor și au facilitat prețuri convenabile pentru milioane de consumatori cu venituri mici. În prezent, companii precum Algramo – un startup din Chile al cărui nume se traduce literalmente prin „la gram” – oferă consumatorilor produse cu aceeași valoare, însă ambalate în recipiente reutilizabile. Algramo pune la dispoziția consumatorilor produse diverse – inclusiv orez, detergent și alte produse de bază – în cantități mici și la prețuri accesibile, prin intermediul unor automate inteligente și recipiente reutilizabile. Sticlele Algramo încorporează etichete RFID care permit consumatorilor să câștige credite de reducere la fiecare utilizare, stimulându-i să reumple recipientele în loc să le arunce. Algramo plănuiește să introducă acest sistem și în SUA – dat fiind că America de Nord, Japonia și Europa generează cele mai multe deșeuri din plastic pe cap de locuitor. Algramo nu este singura companie care ia astfel de măsuri: peste 500 de organizații și-au stabilit obiective concrete de reducere a utilizării plasticului până în 2025. Aceste companii – atât startup-uri cât și branduri consacrate – testează soluții de reutilizare și reumplere, însă motivațiile lor nu sunt complet altruiste. Fundația Ellen MacArthur estimează o oportunitate de afaceri de 10 miliarde de dolari la convertirea către un model reutilizabil a numai 20% din ambalajele de plastic generate la nivel mondial.

Companiile de top ale prezentului vând sustenabilitatea ca pe un beneficiu de multă vreme – Procter & Gamble produce sticlele Tide cu 25% plastic reciclat de peste două decenii, în timp ce PepsiCo propune dispozitivul SodaStream pentru prepararea apei carbogazoase acasă sau la birou, permițând inclusiv personalizarea fiecărei băuturi cu aroma dorită. Astfel, cu sticle reutilizabile și CO2 comprimat în butelii returnabile, consumatorii își pot face acasă sau la birou propria apă minerală cu diferite arome – prin asemenea proiecte PepsiCo și-a propus să elimine de pe piață 67 de miliarde de sticle de plastic până în 2025.

Totodată, marile branduri cooperează cu startup-urile pentru a extinde capacitatea de reutilizare a ambalajelor – aceasta se datorează faptului că platformele online, aplicațiile de trasabilitate și tehnologiile inteligente care însoțesc astfel de modele pot genera informații valoroase pentru consumatori. Loop – o platformă online de ambalaje reutilizabile cu sediul în SUA – livrează produse consumatorilor și ridică ambalajele goale pentru a le curăța, a le umple și livra în mod repetat. Loop livrează produse de la Procter & Gamble, Unilever, PepsiCo, Nestlé, Clorox și Coca-Cola la domiciliul consumatorilor în ambalaje inovatoare și reutilizabile. Aceste parteneriate între mărcile consacrate și startup-uri fac ca modelele de reutilizare a ambalajelor să aibă mai multe șanse să se extindă. Există mai multe modele de reutilizare și reumplere a ambalajelor care trebuie luate în considerare: reumplere la nivelul consumatorului (în spațiile de retail) sau reumplere la nivelul producătorului (consumatorul trimite ambalajul înapoi pentru a fi curățat, reumplut și returnat). În cazul celui din urmă, acest lucru se poate face fie între producător și cumpărător direct, fie prin intermediul unei platforme intermediare precum Loop.

Politicul transferă încet-încet responsabilitatea de mediu către producători, deși din punct de vedere istoric guvernele și contribuabilii au fost responsabili pentru gestionarea deșeurilor, inclusiv a plasticului. Pe fondul unei conștientizări tot mai mari a faptului că un mozaic de legi nu este suficient, o strategie legislativă cunoscută sub numele de „Responsabilitate Extinsă a Producătorului“ (EPR) câștigă teren în multe țări. EPR determină întreprinderile să fie responsabile pentru reciclarea și eliminarea în siguranță a produselor de consum pe care le comercializează. În Europa, unde 25 de țări au pus în aplicare politici EPR în domeniul deșeurilor de ambalaje, câteva modele de reutilizare funcționează deja la scară largă. Svenska Retursystem (Sistemul suedez de returnare) este un model de afaceri axat pe EPR deținut în comun de asociațiile comerciale suedeze din domeniul alimentar și al băuturilor. Compania livrează lăzi și paleți ușori și reutilizabili către retailerii din industria alimentară și a băuturilor, pe care mai apoi le colectează și le curăță în vederea reutilizării.

Johnson & Johnson s-a angajat să se asigure că ambalajele sale din plastic sunt 100% reciclabile, reutilizabile sau compostabile până în 2025. Unele branduri Johnson & Johnson (Johnson’s Baby, Aveeno, OGX și Le Petit Marseillais) au lansat deja sau sunt în curs de a lansa ambalaje reutilizabile. Colgate-Palmolive și Walmart au colaborat pentru a dezvolta și comercializa detergentul de vase Palmolive Shake & Clean, al cărui ambalaj reutilizabil generează cu 75% mai puține deșeuri din plastic decât o sticlă nouă de detergent de vase de 600 ml. Unilever s-a angajat să reducă la jumătate utilizarea plasticului virgin în ambalajele sale și să elimine peste 100.000 de tone de plastic până în 2025. Compania a desemnat echipe dedicate pentru a accelera activitatea privind formatele reutilizabile și investește în programe pilot în întreaga lume pentru a testa viabilitatea acestora.

Aproximativ jumătate din producția mondială de plastic este utilizată anual pentru produse de unică folosință, drept urmare deșeurile din plastic au devenit o problemă a fiecăruia dintre noi. Este modelul ambalajelor reutilizabile potrivit doar pentru companiile mari – precum Procter & Gamble și Unilever – sau a venit timpul ca și companiile mici și mijlocii să preia acest concept?

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide