Este important să ne îndreptăm atenția către opțiuni de ambalare mai responsabile precum cartonul ondulat, o variantă ecologică și sustenabilă care câștigă tot mai mult teren. În vreme ce alte materiale care ar putea înlocui plasticul se dovedesc a fi la fel de dăunătoare pe termen lung, cartonul ondulat este 100% reciclabil, iar fibrele sale pot fi refolosite de până la 25 de ori. În plus, dacă în 2016 un procent de 81,9% din materialele bazate pe hârtie utilizate în Europa erau reciclate, Comisia Uniunii Europene dorește ca până în 2030 acest procent să crească la 85%. Construirea sistemelor de economie circulară primește sprijin masiv iar cartonul ondulat, reciclabil și biodegradabil, este cel mai bun pariu pe care poate miza industria producătoare de ambalaje.
Printre avantajele sale se mai numără și protecția pe care o oferă alimentelor: cartonul ondulat poate păstra fructele proaspete cu trei zile mai mult decât alte tipuri de ambalaje, reducând în același timp contaminarea. În plus, ambalajele din carton ondulat sunt foarte versatile, pot fi realizate în orice formă, dimensiune și grosime, cartonul ondulat poate fi folosit în realizarea de obiecte de mobilier ecologic, standuri expoziționale sau cutii rezistente care datorită structurii cartonului pot absorbi, după ambalarea produsului, impactul unei căderi de la 140 cm. Cartonul ondulat poate fi baza de ambalare pentru aproape orice tip de produs, dat fiind că poate varia în mărime și grosime, în funcție de gradul de protecție și de durabilitate necesar. Conținutul fragil precum sticla, produsele chimice sau obiectele electronice rămân în siguranță și protejate în ambalajul realizat din carton ondulat deoarece acesta este rezistent și protejează și împotriva umezelii, păstrând prospețimea produselor alimentare în timpul transportului.
Adline Solutions a înțeles importanța ecologică și economică a soluțiilor de ambalare din carton ondulat, venind cu pachete complete și multifuncționale care răspund cererii în continuă creștere a consumatorilor tot mai conștienți de problemele mediului, dar și a producătorilor care trebuie să se adapteze competiției – aceștia vor putea de acum economisi timp și costul manoperei de cașerare. Având dimensiuni exterioare de 3 870 mm x 2 380 mm x 1 300 mm și o zonă de lucru de 3 500 mm x 2 000 mm x 50 mm, cutter-ul flatbed JWEI CB08II este echipamentul ideal pentru decuparea diferitelor materiale dure sau flexibile, punând la dispoziție o mare varietate de forme pentru ambalaje în tiraje medii realizate la costuri scăzute și fiind în același timp soluția ideală pentru o producție rapidă și precisă de cutii. JWEI CB08II oferit de Adline Solutions se adresează așadar furnizorilor de tipar offset și digital de format mare, având o adâncime de tăiere de până la 50 mm, o viteză de deplasare de până la 1 500 mm/s și o viteză de lucru de până la 120 mm/s, în funcție de tipul materialului prelucrat, cu un diametru minim de tăiere de 3 mm.
Echipamentul poate prelucra atât carton ondulat cât și plastic, foam, EVA foam, cauciuc, materiale compozite, textile, inclusiv kevlar, beneficiind de capete multifuncționale precum cuțitul de tăiere oscilant, instrumente de desenare, rola de biguire, sistem de poziționare cu cameră și laser, care asigură o precizie de +/- 0.01 mm. JWEI CB08II oferă și posibilitatea utilizării software-ului opțional Engview, care este compatibil cu majoritatea programelor de grafică, permițând optimizare nesting (încadrarea în foaie), simularea de contur sau autopoziționare grafică pe material. Modulul Nesting Layout este un optimizator de layout în care afișajele POP / POS cu mai multe părți sunt aranjate automat pe coala de carton. Echipamentul este dotat cu o cameră video pentru citirea marcajelor de autopoziționare și autoajustare grafică pentru decupare pe contur, cititor de planeitate masă care face posibilă obținerea celor mai bune rezultate de tăiere chiar și pe materiale foarte subțiri, dar și cu sistemul automat de alimentare în rolă și plăci. Pompa de vacuum cu dublu sens permite atât fixarea reperelor pe masă cât și manipularea facilă, în timp ce stația de lucru cu Windows permite ajustări de grafică și optimizare rapidă a producției.
Din categoria soluțiilor complete prietenoase cu mediul pe care le oferă Adline Solutions face parte și imprimanta FLORA PP-3220UV TURBO, cernelurile UV pe care le utilizează fiind o alternativă care nu conține substanțele chimice bazate pe carbon ale celorlalte tipuri de cerneluri. Imprimanta UV FLORA PP-3220UV TURBO este alegerea potrivită pentru tipografiile digitale care utilizează materiale rigide. Având 4 până la 16 capete de imprimare Konica Minolta 1024i de 6 pl, această imprimantă furnizată de Adline Solutions poate printa CMYKLcLm + alb + lac la o rezoluție de 1440 x 1440 dpi și o viteză de 200 mp/h (2 pași, 8 capete KM 1024i) pe orice material, flexibil sau rigid, fie carton ondulat sau metal, sticlă, ceramică, forex, foam, plexiglas, policarbonat, lemn și orice alt material plan cu o greutate maximă de 50 kg/mp și o grosime de până la 100 mm. Echipamentul din gama Flora PP prezintă o construcție solidă destinată lucrului non-stop, iar printre caracteristicile sale se numără măsurarea automată a grosimii materialului de imprimat, calibrarea automată a înălțimii carului de printare, sistemul automat cu pini pentru potrivirea materialului și lăcuirea selectivă cu lac. În plus, cerneala albă permite imprimarea și pe substraturi închise la culoare, opace sau transparente, la costuri mici de producție și cu sistem dublu de lămpi UV reglabile în intensitate.
Cartonul ondulat este exemplul perfect de material care suține economia circulară. Metodele sale de reciclare sunt tot mai specializate, iar cele mai recente inovații în tehnologiile de imprimare și tăiere transformă acest material în instrumentul prin care un brand le poate comunica clienților cele mai importante informații despre produsele sale. Cartonul ondulat începe să fie utilizat pe scară tot mai largă datorită faptului că se descompune rapid și poate fi reciclat în medie de până la 7-10 ori. Adline Solutions înțelege nevoia pieței din România de a se alinia sistemelor de economie circulare și le oferă clienților săi cele mai eficiente soluții de prelucrare a cartonului ondulat, pentru un viitor sustenabil.