Geko a prezentat tehnologiile anului la Pack Show 2022

Geko – Master Dealer Mimaki în România, Bulgaria și Moldova – s-a numărat printre expozanții de marcă ai târgului Pack Show 2022, organizat în incinta centrului expozițional Romexpo din București și dedicat industriei de packaging. Lazăr Panov, directorul general al companiei Geko, ne-a oferit informații valoroase despre piața de print a prezentului, influențată masiv de situația politicii globale.

În primul an de pandemie Geko a înregistrat o ușoară scădere a vânzărilor, urmată de o revenire în 2021. Au existat suișuri și coborâșuri în funcție de restricțiile date de guvern, însă dacă anul 2020 a fost bun, 2021 a fost unul peste așteptări la nivelul vânzărilor de echipamente. „N-am avut probleme mari din cauza situației provocate de pandemia de Covid, chiar ne-a ajutat într-un fel pentru că am putut să ne regrupăm puțin, am putut să ne reorganizăm ușor, lucru care ne-a ajutat în 2021”, a precizat Lazăr Panov. Acesta a oferit și o imagine de ansamblu asupra piețelor de print din țările în care activează Geko, anunțând evoluții pozitive în Bulgaria și Moldova: „Bulgaria a mers foarte bine, au existat probabil ajutoare de stat și credite cu dobândă foarte mică sau zero, care au ajutat pe partea de achiziții de utilaje noi. Chiar și în 2021 Bulgaria a avut o creștere, iar în primul trimestru din 2022 a fost aproape la nivelul României în privința achizițiilor de echipamente noi. În același timp a început să se dezvolte bine și Moldova, unde au apărut un fel de granturi favorabile, plus o serie de reduceri de taxe. Totul a venit cumva prin Uniunea Europeană, mai exact prin bănci ale UE, cu dobânzi și cu taxe mai mici de import pentru produse care provin din acest spațiu”.

Potrivit directorului general al Geko, în România situația este neclară și se anunță o stagnare în ceea ce privește granturile noi destinate întreprinderilor. Echipamentele vândute în ultima perioadă au fost achiziționate în regim de leasing sau prin fonduri proprii, dată fiind penuria de finanțări și granturi noi. Atât Măsura 411 (linie de finanțare pentru IMM-uri cu buget de 385 milioane de euro) cât și Start Up Nation 2022 (fonduri nerambursabile pentru IMM-uri) au fost amânate. Deși în primele patru luni ale anului 2022 Geko a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 10% în comparație cu 2021, stagnarea amenință să se extindă, mai ales către lunile de vară. „Sper să fie peste așteptări, dar și de la furnizori avem un feedback de scădere a așteptărilor pentru anul 2022. Nu neapărat din cauza creșterii prețurilor, mai mult din cauza situației politice globale, a războiului și a problemelor de livrare”, ne-a mărturisit reprezentantul Geko.

Printre noutățile Mimaki prezente la standul Geko de la Pack Show s-a numărat și imprimanta UV LED flatbed UJF 6042 MkII e, un upgrade al generației anterioare 6042 MkII, cu rezoluție mai bună, viteză ușor îmbunătățită și multe actualizări pe partea de hardware și electronică, noul model fiind mai fiabil și mai rezistent: „A crescut fiabilitatea, a crescut și calitatea, avem rezoluție mai mare care ajunge până la 1800 dpi, față de 1200 la varianta anterioară”. Cu această ocazie Lazăr Panov a anunțat că începând din luna iunie 2022 vor fi disponibile pe piața românească noile echipamente eco-solvent CJV330 (print&cut) și JV330 (print), care ating viteze maxime de 100 mp/oră. Printre cele mai mari avantaje ale echipamentului CJV330 se numără și trimmerul XY încorporat, dar și capacitatea de alimentare cu 3 role simultan: „Vor avea ca noutate și un trimmer XY încorporat pe mașină pentru aplicații de tipul posterelor, spre exemplu. Atunci când clientul are nevoie să facă postere nu va mai avea nevoie să le taie separat pe trimmer, ci va folosi trimmerul deja încorporat pe mașină. Plus că putem pune trei role de material în spatele mașinii, deci putem avea un material lucios, unul mat, materiale diferite între care schimbarea se va putea face foarte ușor, cu ajutorul unei manete. Operatorul nu trebuie să depună efort la schimbarea rolelor și la alimentarea mașinii, astfel se poate trece foarte ușor de la un tip de produs la altul”.

Noutățile Mimaki includ și imprimanta flatbed de productivitate mare JFX600 – 2513, cu o zonă de imprimare de 2,5 x 1,3 metri și viteză de până la 200 mp/oră. Echipamentul este compatibil cu cerneluri UV și poate fi configurat cu cerneală albă, lac și primer sau doar cu CMYK pentru viteză maximă. Potrivit lui Lazăr Panov, un echipament JFX600 a fost deja instalat în România: „Avem deja un astfel de echipament instalat, merge perfect, viteza este conform așteptărilor clientului. În afară de echipamentul deja instalat, celelalte noutăți vor veni în curând în România, deja am comandat echipamentele demo JV 330 și CJV 330, urmând să ajungă la începutul lunii iunie în București”.

Geko îi invită pe toți cei interesați de echipamentele de ultimă generație ale Mimaki – lider global în producția de imprimante inkjet și sisteme de tăiere – la târgul Print & Sign 2022 (Romexpo, 4-7 octombrie 2022), acolo unde distribuitorul va avea la dispoziție un spațiu generos de 140 mp pentru a familiariza publicul românesc cu tehnologia de calitate japoneză.

www.geko.ro

COMPANII MENȚIONATE ÎN ACEST ARTICOL:

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide