Pergamo – furnizorul român pentru etichetele pe care „le vrei ieri”

Pergamo Agency este un producător român de etichete autoadezive și neadezive personalizate, cu sediul în Ploiești, care a pornit de la un cutter și o riglă, ajungând în prezent la investiții în echipamente de imprimare digitală în valoare de 350 de mii de euro. Evoluția firmei se datorează calității serviciilor și respectării cu strictețe a termenelor de livrare. Pergamo a fost expozant în cadrul târgului Pack Show 2022, unde directorul general Irinel Alexandrescu ne-a oferit mai multe informații despre principiile de la temelia unei afaceri care pune clientul pe primul loc.

Pergamo este prezent pe piața de producție publicitară încă din 2006, iar cu ajutorul unui credit bancar a reușit să își achiziționeze la vremea respectivă primul echipament de imprimare digitală, marca Xerox: „Am început cu un echipament Xerox, însă după aceea am preferat să rămânem la Konica Minolta, avem deja nouă și așteptăm să vină al zecelea echipament, deoarece suntem într-o continuă upgradare a tehnologiei. Suntem o firmă cu tradiție în Ploiești și în țară, iar anul acesta este ultimul în ceea ce privește implementarea fondurilor europene”.

Producătorul realizează etichete autoadezive personalizate, color sau alb-negru, în rolă și coală, chiar și în tiraje foarte mici, cu finisaje lucioase/mate, de orice formă și dimensiune, pe hârtie (mată și lucioasă) și PVC (transparent mat sau lucios, auriu, argintiu sau în policromie). Pergamo produce etichete pentru borcanele de miere, sticlele de sucuri și produsele de panificație. Directorul companiei ne-a oferit mai multe informații despre portofoliul acesteia: „De jumătate de an suntem prezenți și în producția de cutii pentru medicamente, fursecuri, torturi, deci pentru tot ceea ce înseamnă produse de cofetărie, dar și pentru industria cosmetică. Livrăm prin curier în toată țara, fără nicio problemă”. Printre cele mai noi produse din portofoliul Pergamo se numără și sigiliile pentru cutiile de pizza, etichetele autoadezive pentru capace și pentru partea laterală a produselor comercializate la borcan, dar și etichete pentru industria alimentară în general, destinate mediilor cu temperaturi cuprinse între -20 și +60 de grade Celsius.

Producătorul este un susținător declarat al tehnologiei de imprimare digitală: „De un an de zile promovăm mai ales etichetele în rolă imprimate digital, cu tăiere pe contur. Tehnologia digitală elimină acei timpi de așteptare și costurile, comparativ cu flexografia. Nu sunt matrițe, nu sunt ștanțe. Orice lucrare se livrează în aceeași zi sau în maximum cinci zile. Dacă am bătut palma cu un client, el este prioritar. Dacă am spus cuiva că terminăm comanda marți la ora 12:00, la 11:30 materialele trebuie să fie gata”.

Pergamo produce la cerere și ambalaje ștanțate, fără inscripționare, iar reprezentantul companiei a amintit că printre planurile de viitor ale afacerii se numără și achiziționarea unui nou utilaj de finisare cu microperfor, care să permită inclusiv tiparul pe alb și cu folio pentru industria vinului.

Finisajele oferite de Pergamo sunt plastifierea, ștanțarea, tăierea la ghilotină și tăierea pe contur, iar cu ajutorul echipamentelor digitale flatbed tipărește tiraje care de obicei pornesc de la 20 de coli în format A4 în cazul etichetelor, respectiv 500 de bucăți în cazul ambalajelor: „Avem clienți care dau comandă de 1000, 3000, 15000 de bucăți, dar au nevoie și de câte 100, normal că servim clientul, nu se pune problema”.

În ceea ce privește atitudinea față de clienți, aceasta a fost rezumată excelent de Irinel Alexandrescu: „Pentru a oferi prețurile avem nevoie de dimensiuni și tiraj. În aceeași zi trimitem prețurile și termenul de livrare. Întotdeauna rezolvăm urgențele. Clienții ne spun «le vreau ieri» – și reușim să le oferim acest lucru, ceea ce înseamnă foarte mult”.

Producătorul reușește să își respecte termenele de livrare, chiar și în perioade pline de provocări, plătindu-și furnizorii în avans și asigurându-și stocuri-tampon: „Încercăm întotdeauna să plătim furnizorii mai devreme de termenul de plată sau în avans, în așa fel încât să fim acoperiți. Întotdeauna avem un stoc destul de mare de carton și hârtie, astfel încât să avem asigurată toată producția pe două luni de zile. La etichete ne-am asigurat un stoc-tampon care ne-ar ajunge pentru 4-5 luni”.

Pergamo pune cele mai noi generații de echipamente în slujba clienților săi, utilizează materiale de cea mai bună calitate și respectă cu strictețe datele de livrare. Politica sa în materie de producție a etichetelor include etapa de verificare a culorilor prin trimiterea către client a mostrelor gratuite. Reprezentantul companiei explică succesul acestei strategii: „În primele luni ale acestui an am facturat cât tot anul trecut până în decembrie, acest lucru confirmă încrederea pe care o au clienții în noi, altfel ar fi plecat instantaneu”.

Feedback-ul clienților este cea mai bună recomandare: „Cel mai mult ne bucură când un client ne recomandă altui client, chiar dacă activează în același domeniu. Că dacă noi între noi nu ne ajutăm, nu ne ajută nimeni”.

www.pergamo.ro
www.etichete-personalizate.com

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide