„PIF on Air” a prezentat ultimele tendințe în materie de packaging sustenabil

Cea mai recentă ediție a Packaging Inspiration Forum (PIF) a avut loc pe 26 ianuarie 2021. Organizat încă din 2013 de PrintCity Alliance, seminarul s-a derulat pentru prima dată în mediul online anul acesta și a avut ca temă sectorul ambalajelor premium sustenabile.

PrintCity este o alianță strategică din care fac parte companii importante ce activează în cadrul lanțului valoric al industriilor de printing, packaging și publishing la nivel european și al cărei obiectiv este promovarea și dezvoltarea valorii tiparului. Prezentările companiilor participante s-au bazat pe aportul lor la proiectul PrintCity numit „Better Human” ce își propune să demonstreze modul în care excelența în industria de packaging este posibilă și atunci când sunt respectate obiective de mediu clare precum folosirea de materiale sustenabile și reciclabile sau crearea de ambalaje care nu au în componența lor plastic.

Nadine Hoffman, reprezentanta companiei germane Zeller+Gmelin – specializată pe producția de cerneluri destinate industriei tipografice, cu peste 40 de ani de experiență în domeniul sistemelor de imprimare UV – a abordat subiectul tehnologiei LED UV, menționând că aceasta poate fi utilizată în producția de ambalaje reciclabile pentru industria alimentară. Contribuția Zeller+Gmelin la proiectul Better Human a constat în imprimarea unui ambalaj utilizând cernelurile UVALUX FCM LED U581, o gamă cu rezistență mecanică mare ce poate fi uscată rapid cu tehnologia LED – ceea ce oferă și o serie de avantaje ecologice și economice. Cernelurile UVALUX sunt potrivite pentru ambalajele destinate contactului indirect cu alimentele, fiind totodată compatibile cu aplicații H-UV (tehnologie de imprimare UV hibridă, introdusă pe piață de Komori). Hoffman a oferit și câteva informații de bază despre tehnologia LED: procesul de polimerizare într-un sistem LED este identic cu cel al tehnologiei UV, cu diferența că lămpile LED funcționează pe o singură lungime de undă (între 365 și 405 nanometri, cele mai comune sisteme funcționând la 385-395 nm), reducând semnificativ emisiile de ozon, cantitatea de căldură generată și consumul de energie. Tehnologia LED este în special utilă companiilor cu o abordare ecologică, dar și în cazul imprimării pe substraturi termosensibile. Zeller+Gmelin îi încurajează pe cei care se gândesc să facă trecerea de la tehnologia de imprimare UV la un sistem LED, adăugând că acesta din urmă poate fi configurat rapid iar lămpile LED pot fi folosite imediat deoarece nu au nevoie de încălzire. Aceste lămpi pot fi închise pe timpul pauzelor contribuind la economisirea de energie și au o durată de viață mai mare în comparație cu lămpile UV. De asemenea sunt ușor de întreținut și nu își diminuează performanțele nici după utilizarea timp de 20 000 de ore.

Markus von Beyer, director de sustenabilitate în cadrul companiei germane KURZ – cunoscută mai ales drept furnizor de soluții pentru sectorul de inscripționare cu folio / laminare la cald și la rece – a contribuit la proiectul Better Human în zona de finisare prin furnizarea foliilor de transfer la rece LIGHT LINE Infinity, cu efecte holografice. Foliile LIGHT LINE asigură efecte vizuale speciale, ceea ce face ca ambalajul să fie foarte atractiv pentru cumpărător. Markus von Beyer a menționat că aplicarea folio nu contrazice principiile de sustenabilitate, deoarece ambalajele înnobilate cu soluțiile de la KURZ sunt complet reciclabile. Foliile de transfer utilizate sunt extrem de subțiri – 15 nanometri – iar filmul purtător din polietilenă este colectat pentru a nu ajunge în mediul înconjurător. Reprezentantul producătorului german a prezentat pe scurt și un nou proces de reciclare a plasticului, dezvoltat de departamentele sale. Compania colectează filmele din polietilenă purtătoare ale foliilor de transfer comercializate, care sunt transportate către fabricile de procesare deținute de KURZ unde proprietățile polimerului sunt modificate pentru a transforma acele resturi într-un material reciclat de înaltă calitate.

Adam Tabor, manager de vânzări în cadrul companiei Epple Druckfarben – furnizor global de cerneluri offset și lacuri, cu o istorie de peste 150 de ani în domeniu – a prezentat câteva soluții de protecție pentru carton, dar și cerneluri destinate imprimării ambalajelor, printre care și gama BoFood Organic. Soluția Organic Varnish 2100 permite imprimarea pe partea interioară a ambalajelor, fiind potrivită pentru contactul direct cu alimentele de tipul ciocolatei sau cafelei, cărora nu le schimbă proprietățile. Reprezentantul Epple a oferit totodată și informații despre gama de produse Microbe Protect, formată din lacuri pe bază de apă dezvoltate prin tehnologie Nanosilver care folosește ioni de argint încărcați pozitiv, cu proprietăți antivirale și antimicrobiene dovedite – potrivit ISO 22196. Tehnologia Nanosilver poate fi integrată în formula oricărui tip de cerneală sau lac pe bază de apă, fără a-i modifica proprietățile anterioare. Nanoparticulele de argint sunt activate la contactul cu umezeala din aer sau la atingere, ionii încărcați pozitiv distrugând învelișul protector al bacteriilor și virusurilor.

Peter Clauter, director de marketing în cadrul Merck – companie cunoscută mai ales în industria farmaceutică, totodată producătoare a pigmenților de tipul Iriodin ce reproduc efecte întâlnite doar în natură – a prezentat o serie de ambalaje pe care finisajele au fost aplicate în două moduri: lăcuire folosind produsul Iriodin 6123 cu particule de mărimi cuprinse între 5-25 microni și embosare virtuală prin tehnologia VE3D, care poate fi combinată și cu tehnologia de embosare tradițională. O altă tehnologie dezvoltată de Merck alături de partenerii săi este cea numită RGB – Additive Color Mix, care folosește pigmenți precum Spectraval sau Luximir pentru o cromatică unică și efecte vizuale care adaugă adâncime.

Arno Dür, director de vânzări în cadrul companiei germane Weilburger – producător de lacuri destinate în special industriilor alimentare și farmaceutice – a prezentat noua gamă de lacuri pe bază de apă – SENOLITH – cu proprietăți de barieră. Dür a vorbit și despre inaugurarea unei noi unități de producție care utilizează energie fotovoltaică în proporție de 20% în operațiunile sale. Weilburger este din iulie 2020 o companie neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon și gaze de seră.

Dennis Grotian, director tehnic în cadrul companiei Metsä Board – producător de carton folosind materii prime de înaltă calitate – a oferit o scurtă prezentare a structurii grupului Metsä, format din 5 departamente de sine stătătoare: Metsä Forest, Fibre, Wood, Board și Tissue, menționând că în procesele sale nicio parte componentă a lemnului nu este irosită. Contribuția Metsä în cadrul proiectului Better Human a constat în furnizarea materialului MetsäBoard Prime FBB Bright, potrivit pentru imprimarea digitală, offset și flexo. Acest material reprezintă varianta oferită de companie ca urmare a restricțiilor de utilizare a plasticului în Europa și este un carton cretat, ușor, cu proprietăți de barieră împotriva umezelii și grăsimii, reciclabil și compostabil, care nu conține agenți de înălbire de tipul OBA, fiind potrivit pentru contactul direct de intensitate medie cu produsele alimentare. În plus, Metsä oferă și o excelentă trasabilitate a materiilor prime, astfel compania poate demonstra că folosește doar materiale obținute prin defrișări controlate.

Pe baza conceptului cuprinzător Better Human, membrii PrintCity Alliance au avut ocazia de a le demonstra participanților virtuali că metodele de finisare high-end a ambalajelor pot respecta politicile de mediu. Totul începe cu înlăturarea plasticului, continuă cu utilizarea produselor sustenabile – substraturi, cerneluri, lacuri, pigmenți, folii – și se termină cu reciclarea.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide