Profit anual de 18,7 milioane lei pentru un producător român de ambalaje ecologice

Promateris – producător român de ambalaje biodegradabile și compostabile – a anunțat un profit de 18,7 milioane de lei (aproximativ 3,8 milioane de euro) și o cifră de afaceri consolidată (totalul vânzărilor realizate/facturate) de 187,5 milioane de lei în anul 2021, cu 62% mai mult în comparație cu anul precedent.

Activitatea Promateris este distribuită pe trei linii de business: bio-based și compostabile (ambalaje produse pe bază de resurse regenerabile, cu amprentă mică de carbon), reciclare bioplastic (reciclarea deșeurilor reziduale și refolosirea lor în producție) dar și compound-uri tehnice care concentrează activitatea pe producția granulelor pentru fabricarea cablurilor electrice. Grupul Promateris include și compania de distribuție Biodeck, care a înregistrat o valoare EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare) de peste 30 de milioane de lei, în creștere cu 129% față de anul 2020. Estimările grupului pentru anul 2022, ținând cont de bugetul de venituri și cheltuieli, arată la fel de bine: venituri de 236,1 milioane de lei, EBITDA de 36,2 milioane de lei și profit net de 21,5 milioane.

Tudor Georgescu, CEO Promateris, a declarat: „Avem în plan ca și în 2022 să continuăm creșterea accelerată din ultimii ani. Prin urmare, avem în vedere investiții în biomateriale pentru a ne consolida poziția de lider în regiunea Europei Centrale și de Est prin dezvoltarea de capacități de producție pentru ambalajele biodegradabile și compostabile în fabrica din Buftea. Totodată, ne propunem începerea producției de materie primă pe bază de amidon de porumb, destinată producției de ambalaje compostabile. Odată cu demararea acestei linii de business, Promateris va fi prima companie din Europa de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb. Având în vedere contextul de tranziție către o economie verde, obiectivul nostru principal este să ne dezvoltăm pe piețele din regiune și să atingem o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro până în 2025”.

Promateris a realizat deja investiții majore în creșterea capacității de producție a ambalajelor biodegradabile și compostabile prin achiziționarea de echipamente de ultimă generație – în 2021 capacitatea de producție a fost crescută cu 36% în comparație cu 2020. Grupul și-a redus amprenta de carbon prin reciclarea a peste 1000 de tone de deșeuri industriale rezultate din producția de ambalaje biodegradabile cu ajutorul unei linii de reciclare speciale. Compania dorește ca în 2022 să investească în dezvoltarea capacității de bioplastice pentru consolidarea poziției de lider regional, precum și pentru dezvoltarea producției de granule ecologice, bio-based. Totodată, Promateris își propune ca în 2022 să își consolideze poziția pe piețele cheie din Comunitatea Economică Europeană (CEE). Anul curent va însemna și o diversificare a portofoliului de produse și servicii sustenabile și de economie circulară al companiei, mai ales pe segmentul de retail. În prezent, majoritatea retailerilor locali și internaționali folosesc produsele Promateris. Compania se va concentra în 2022 și pe intensificarea activității de tip M&A (fuziuni și achiziții) pentru dezvoltarea portofoliului de companii care alcătuiesc grupul. Această abordare va presupune achiziționarea de companii locale sau regionale care respectă principii ecologice și care pot genera valoare adăugată considerabilă inclusiv prin sprijinirea creării de sinergii în cadrul grupului.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide