Există multe motive pentru care oamenii pun sub semnul întrebării utilitatea anumitor tipuri de ambalaje, iar acest scepticism se bazează adesea pe mitul legat de ceea ce face sau nu face ambalajul. Un astfel de exemplu este și indignarea legată de ambalarea castraveților în plastic termocontractabil, deși știința arată că un castravete împachetat în acest fel rezistă de până la cinci ori mai mult decât unul neîmpachetat. În ciuda acestor informații dovedite, trăim într-o lume în care miturile sunt adesea mai ușor de crezut decât realitatea. Ambalajul este în prezent văzut în general ca fiind rău sau dăunător – indiferent dacă își face sau nu treaba așa cum trebuie.
Potrivit Consiliului European de Informare Alimentară (EUFIC), o treime din totalul alimentelor produse în lume pentru consumul uman (1,3 miliarde de tone pe an) se pierd sau se irosesc, ceea ce reprezintă 8-10% din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Dacă pierderea și risipa de alimente ar fi generate de o țară, aceasta ar fi a treia cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră. Numai în UE, 88 de milioane de tone de alimente sunt aruncate în fiecare an, iar un cetățean al UE risipește în medie aproximativ 173 kg de alimente anual.
Cum putem reduce această cantitate de deșeuri? Ambalajele inteligente pot transmite mesaje sau informații consumatorului, pot urmări și raporta starea produselor de-a lungul lanțului de aprovizionare, pot menține alimentele perisabile mai proaspete pentru mai mult timp și pot ajuta la identificarea bunurilor contrafăcute și potențial periculoase. Toate acestea sunt beneficii reale, care ar putea avea un impact direct. Este recunoscut faptul că cea mai mare risipă alimentară are loc în casa consumatorului. De ani de zile se discută despre confuzia și risipa inutilă cauzată de exprimările „A se consuma de preferință înainte de” și „A se consuma până la” de pe ambalajele alimentelor perisabile. Recent, multe lanțuri de magazine au început să elimine aceste elemente de pe sute de articole. Dar care este următorul pas? Trebuie ca oamenii să ghicească ce se întâmplă cu alimentele? De ce să nu li se ofere clienților ceva care să îi ajute?
Acest ajutor poate fi foarte simplu: o etichetă care își schimbă culoarea – atașată pe ambalaj – și care reacționează la deteriorarea produsului sau un dispozitiv de alertă care poate trimite mesaje pe telefon (sau către frigider), anunțându-l pe consumator când este timpul să consume anumite alimente. Astfel de soluții există și pot fi folosite chiar înainte ca un produs să ajungă pe rafturile de retail – ambalajele inteligente pot comunica dacă un anumit aliment a fost transportat la temperatura corectă înainte de a ajunge la magazin.
Ambalajul ca forță a binelui se află la o distanță de câțiva pași, cu simpla condiție ca oamenii să accepte noile tehnologii și să înceteze să îl mai demonizeze. De fapt, ambalajul a fost întotdeauna o forță a binelui, dar acum s-ar putea să avem și mijloacele de a schimba opiniile oamenilor și de a-i reinventa imaginea.
