Viitorul sună bine în domeniul sacoșelor biodegradabile fabricate din hârtie!

Exonia, unul dintre producătorii de top în materie de sacoșe și pungi personalizate din hârtie, materiale biodegradabile și polietilenă, este o companie românească aflată într-un proces continuu de evoluție, care privește mereu către viitor și pregătește clienților surprize spectaculoase începând cu primăvara anului 2020. În cadrul expoziției Pack Show 2019, reporterii Afaceri Poligrafice au avut ocazia să afle chiar de la domnul Tiberiu Stoian - director general al companiei – informații despre noua linie de producție de ultimă generație ce va fi instalată în fabrica Exonia peste doar câteva luni, ce are la bază o tehnologie inovatoare pentru industria producătoare a ambalajelor fabricate din hârtie. Un pas mare pentru România, un pas chibzuit pentru Exonia.

Istoria companiei Exonia a început încă din anul 2003 când domnul Stoian, în calitate de antreprenor și proprietar al unui lanț de magazine de IT, avea nevoie de sacoșe personalizate – un ambalaj banal acum, dar pentru care pe atunci existau foarte puțini producători în țară. „Eu dețineam magazine de IT și de birotică în 17 județe la acel moment. Foloseam multe sacoșe pe care le doream a fi și personalizate, însă mi-a fost relativ dificil să identific un producător care să le personalizeze la un nivel calitativ superior. Eu și echipa mea suntem atenți la detalii și considerăm că materialele care reprezintă companiile noastre trebuie să fie bine elaborate. Nu ne-am propus neapărat să utilizăm materiale luxoase, dar să fie calitative și făcute cu responsabilitate”, a declarat domnul Stoian. Fiind nevoit inițial să comande ambalajele din Turcia, a întâmpinat multe probleme legate de logistică, însă a reușit să identifice un producător serios pe piața românească: FoliPlast – o firmă relativ mică ce avea 12 angajați coordonați de un inginer serios și implicat. Aceștia i-au devenit pe loc furnizori, iar după o perioadă chiar angajați.
„A fost o fuziune prin absorbție, astfel încât nu am cumpărat doar parcul de utilaje, ci am cumpărat afacerea în ansamblu. Contravaloarea achiziției a fost convertită în părți sociale din capitalul noii divizii de producție Exonia, astfel că inginerul coordonator al fostei companii FoliPlast, domnul Adrian Ivan, a devenit asociatul meu pe divizia de producție, fiind în același timp și directorul tehnic al Fabricii de Ambalaje Exonia. Am considerat oportun să beneficiem și de faptul că cel mai mare combinat de mase plastice din România, respectiv Moldoplast Iași, intrase în insolvență la momentul acela și am decis să achiziționăm și acel parc de utilaje”. Astfel și-au făcut intrarea în domeniul ambalajelor și au început să crească în mod constant capacitatea de producție. În timp au existat și alte investiții care au dus la cifra de afaceri din prezent, cumulată pe grup: aprox. 4,7 milioane de euro.

Retehnologizarea parcului de utilaje continuă, astfel că începând cu primăvara anului viitor va fi instalată în România cea mai nouă și performantă linie de producție a sacoșelor și a ambalajelor din hârtie la nivel mondial. Furnizarea tehnologiei ce va fi implementată la Exonia prin intermediul programului de cofinanțare cu fonduri europene POR2.2 a fost atribuită prin licitație liderului mondial în producția de echipamente pentru fabricarea ambalajelor biodegradabile din hârtie: compania Windmöller & Hölscher din Germania. Per ansamblu, noul proiect valorează aproximativ 3 milioane de euro, în pachet fiind inclusă linia tehnologică în valoare de 2 milioane de euro fabricată de nemții de la Windmöller & Hölscher, precum programe software pentru monitorizarea producției, extinderea spațiilor de producție și depozitare etc. Acest proiect va funcționa prin implementarea unui sistem software ERP/CRM extrem de performant care va ajuta la optimizarea relațiilor cu clienții, a fluxului operațional, va duce la mărirea capacității de producție și la reducerea timpilor de așteptare și de setare a comenzilor la numai 3 minute – comparativ cu vechea tehnologie, în cazul căreia era nevoie de 4 ore pentru schimbarea comenzilor. Exonia plănuiește totodată și mărirea capacității de export: „Avem programate participarea la două evenimente internaționale importante de profil, respectiv târgul european de ambalaje All4Pack de la Paris din primăvara anului 2020 și târgul național al Marii Britanii din Londra, iar acum analizăm în ce măsură ar fi oportun să participăm și la târgul de producție alimentară organizat în Germania. Acolo vom avea oportunitatea de a ne întâlni cu potențiali clienți care utilizează pe scară largă ambalaje fabricate din hârtie și materiale biodegradabile”, a punctat domnul Stoian, făcând referire și la foliile biodegradabile și ambalajele fabricate din hârtie aflate deja în portofoliul de produse al companiei.

Tiberiu Stoian la standul Exonia de la Pack Show 2019
Tiberiu Stoian la standul Exonia de la Pack Show 2019

 

Exonia se adaptează în acest fel la legislația de mediu care a devenit destul de restrictivă pentru anumite categorii de ambalaje. Sacoșele, personalizate sau nu, dar fabricate din materiale non-biodegradabile precum masele plastice, sunt taxate suplimentar. Taxa de mediu – cunoscută în România sub denumirea de Ecotaxă – are un cuantum destul de consistent raportat la valoarea produsului. Pentru o sacoșă, indiferent de dimensiunea ei, cuantumul ecotaxei în prezent este de 0,15 RON. Costul de fabricație al unei sacoșe de dimensiuni mai mici în fabrica Exonia este de maximum 0,1 RON/bucată, drept urmare cuantumul ecotaxei depășește valoarea produsului. Tocmai de aceea mulți clienți decid restrângerea utilizării acestor categorii de ambalaje, fiind forțați de costurile suplimentare – o tendință vizibilă în toate statele membre ale Uniunii Europene. În ceea ce privește ambalajele comercializate partenerilor din afara țării, Exonia exportă între 8 și 10% din produse în zone precum Europa, Rusia, ocazional Dubai și Qatar. Directorul companiei a declarat că procentele destinate exportului vor crește semnificativ din primăvara anului viitor datorită noii linii de producție. „Prin intermediul noii linii tehnologice vom beneficia de multe funcții extrem de performante și de ultimele inovații tehnologice în domeniul automatizării echipamentelor de producție a sacoșelor biodegradabile din hârtie. Acestea ne vor permite să livrăm lunar peste 7,5 milioane de sacoșe din hârtie la cel mai înalt nivel calitativ.”

Domnul Tiberiu Stoian încadrează toate aceste evoluții și dezvoltări pregătite pentru anul 2020 în imaginea de ansamblu a pieței românești, concluzionând: „Vom avea un număr mai mare de angajați, vom plăti mai multe taxe și impozite statului român care sperăm să le și folosească în mod chibzuit pentru a dezvolta diverse proiecte. O investiție cu adevărat inteligentă ar fi în domeniul reciclării materialelor, întrucât în România nu există tehnologii de ultimă oră și nici investiții serioase pentru o reciclare eficientă. Statul ar trebui să stimuleze prin intermediul parteneriatului cu instituțiile europene, antreprenori care să dezvolte afaceri pe această zonă de reciclare, un domeniu care din punctul meu de vedere ar trebui să fie prioritar pentru Guvern.”

www.exonia.ro

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

This Post Has 2 Comments

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide