Mitsubishi anunță un nou ambalaj secundar din hârtie reciclabilă cu proprietăți de barieră

Mitsubishi HiTec Paper – filiala germană a Mitsubishi Paper Mills Japonia, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de hârtie de specialitate – și-a diversificat gama de filme din hârtie cu proprietăți de barieră incluzând în portofoliul său și noua variantă barricote LINER MG destinată ambalajelor secundare ale produselor alimentare.

Mitsubishi HiTec Paper dezvoltă încă din 2016 hârtii cu proprietăți de barieră, 100% reciclabile, destinate producției de ambalaje flexibile alimentare și non-alimentare. Hârtiile din gama barricote sunt rezultatul cooperării cu mari producători din industria alimentară, producători de echipamente de ambalare și procesatori de ambalaje. Hârtiile sunt complet reciclabile, pot fi folosite atât ca ambalaj primar cât și secundar, sub formă de pungi, hârtie de împachetat sau liner și protejează împotriva migrației vaporilor de apă, a grăsimii și uleiului, a oxigenului și aromelor.

Astfel Mitsubishi își aduce contribuția la economia circulară, susținând reducerea risipei de alimente și refolosirea materiilor prime valoroase. Strategia Mitsubishi corespunde cu cea a celor mai importanți producători din industria alimentară care își doresc ca noile lor ambalaje să fie 100% reciclabile, bazându-se deci tot mai mult pe hârtie ca materie primă pentru ambalaje. Cea mai recentă cooperare dintre Mitsubishi și un important producător din industria alimentară a dus la producerea unui nou ambalaj secundar pentru bomboane de ciocolată, realizat din hârtie barricote Liner MG. Aceasta este o hârtie de ușor de procesat ce acționează ca o barieră deosebit de eficientă împotriva migrației uleiului și grăsimilor, fiind totodată și complet reciclabilă.

Dr. Dieter Becker, director de dezvoltare în cadrul Mitsubishi HiTec Paper, a oferit mai multe informații: „Hârtiile noastre barricote nu oferă doar proprietăți de barieră excelente, ci sunt și 100% reciclabile. Producând hârtii barricote contribuim la un viitor fără deșeuri. Mizăm pe soluții de cretare pe bază de apă și pe ingrediente biodegradabile. Totodată, hârtiile noastre cu proprietăți de barieră nu conțin plastic, fluorocarburi, hidrocarburi clorurate și înălbitori optici (substanțe chimice de înălbire a hârtiei). Suntem mândri că putem colabora cu echipele de dezvoltare ale marilor branduri la proiecte importante de transformare a ambalajelor din plastic în ambalaje din hârtie, aducând astfel o contribuție valoroasă la soluțiile de ambalare sustenabile și ecologice ale viitorului”.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on telegram
Share on skype
Share on whatsapp
Share on email
Vizualizari:

Companii promovate in apropiere

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide