Piața europeană a ambalajelor compostabile suferă schimbări majore

Cererea pentru ambalaje compostabile crește rapid, însă este nevoie de o mai bună infrastructură în ceea ce privește colectarea și reciclarea și de o etichetare mai clară a produselor pentru a sprijini expansiunea pieței. Ambalajele compostabile asigură atât reciclabilitate cât și compostabilitate, descompunându-se în mod natural în timp dacă sunt aruncate necorespunzător. În plus, ele pot fi o soluție la problema contaminării cu reziduuri alimentare, care poate face ca ambalajele convenționale din plastic să fie dificil sau imposibil de reciclat.

Potrivit Innova Market Insights, lansările de produse alimentare și băuturi cu ambalaje compostabile au crescut în medie cu 49% din 2018, iar 28% dintre consumatorii globali percep ambalajele biodegradabile sau compostabile drept cea mai sustenabilă opțiune de ambalare din punct de vedere ecologic, urmată de ambalajele reutilizabile (22%) și reciclabile (21%). Ambalajele compostabile imită proprietățile ambalajelor convenționale din plastic, precum bariera la umiditate și oxigen, durata de depozitare, designul ușor și flexibilitatea, însă potențialul lor este limitat de lipsa infrastructurii de colectare și reciclare.

Channing Nuss – director al departamentului responsabil de afacerile corporative ale companiei europene producătoare de ambalaje sustenabile Transcend Packaging – a oferit informații valoroase cu privire la acest subiect: „Am observat o mare creștere a cererii pentru soluțiile noastre de ambalaje compostabile și vom continua să ne creștem capacitatea de producție pentru a răspunde acestei cereri. Cu toate acestea, una dintre principalele bariere cu care se confruntă industria este necesitatea de a vedea modificări în infrastructura generală de colectare din Marea Britanie și UE pentru a ne asigura că soluțiile compostabile există într-un ecosistem în care pot fi descompuse la scară largă. În Marea Britanie și în UE există diferențe mari în ceea ce privește modul în care sunt colectate și procesate articolele în diferite jurisdicții. Va trebui să apară un anumit element de armonizare a infrastructurilor de colectare pentru a atinge niveluri mai ridicate de utilizare pentru ambalajele compostabile”. Transcend Packaging produce ambalaje reciclabile și compostabile pe bază de fibre, inclusiv cutii din carton, ambalaje pentru mâncarea la pachet, pahare, capace și paie, lucrând cu numeroase branduri de profil.

Investițiile în infrastructura de colectare și reciclare a ambalajelor compostabile ar putea crește dacă ar beneficia de un sprijin mai clar din punct de vedere al reglementării. Se așteaptă ca legislația în curs de elaborare sau de punere în aplicare în Marea Britanie și în UE – în special taxa pe ambalajele din plastic din Regatul Unit, responsabilitatea extinsă a producătorului și revizuirile Directivei UE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje – să determine schimbări semnificative în ceea ce privește modul în care sunt ambalate, colectate, reciclate sau compostate aceste articole. Merav Koren, director de marketing în cadrul Tipa – producător de ambalaje biodegradabile complet compostabile – consideră că toate autoritățile de reglementare sunt obligate să legifereze și să reglementeze problema deșeurilor din plastic, inclusiv în domeniul ambalajelor: „Din nefericire, nu există o soluție magică și este necesară câte o soluție specifică pentru fiecare produs din plastic în parte. Atunci când nu se găsește o soluție de reciclare validă, există loc pentru o soluție compostabilă pe care autoritățile de reglementare încearcă să o integreze. Fiecare țară tratează problema ambalajelor compostabile cu o toleranță diferită și nu există nicio îndoială că mai este un drum lung de parcurs atunci când vine vorba despre reglementare”. O componentă importantă care trebuie încorporată în noile cadre de reglementare este recunoașterea avantajelor compostabilității, împreună cu investițiile adecvate în infrastructură pentru a sprijini extinderea acesteia. Potrivit lui Nuss, „în Europa există mari divergențe între diferitele state membre în ceea ce privește infrastructura, iar acest lucru va trebui rezolvat pentru a se putea realiza care sunt avantajele compostabilității în structura unui cadru de reglementare comun”.

În plus etichetarea produselor trebuie îmbunătățită, astfel încât consumatorii și serviciile de colectare să poată identifica mai ușor care articole sunt compostabile și la ce standarde. Potrivit lui Channing Nuss, „etichetarea poate contribui la deblocarea potențialului inovației în materie de lacuri cu proprietăți de barieră, astfel încât să fie posibil să se știe că un produs este compostabil, chiar dacă poate fi similar din punct de vedere al aspectului și al performanței cu un produs care nu este compostabil”. Și educația consumatorilor rămâne importantă, deoarece încă există cunoștințe limitate în rândul publicului cu privire la avantajele potențiale și la eliminarea corectă a ambalajelor compostabile. „Educarea publicului larg, a brandurilor și a guvernelor cu privire la soluțiile valide și la produsele înșelătoare sau chiar dăunătoare oferite de diverse părți este esențială pentru industria ambalajelor compostabile. Ca în cazul oricărei tehnologii revoluționare, prețul ambalajelor compostabile este mai scump comparativ cu cel al ambalajelor convenționale din plastic. Creșterea dramatică a costurilor materiilor prime afectează industria noastră. La fel ca în orice domeniu în creștere și în evoluție, aceste costuri vor scădea în cele din urmă și vor ajunge în echilibru cu piața”, subliniază Koren.

În ceea ce privește inovațiile în domeniul ambalajelor compostabile, ambalajele inovatoare ale Tipa oferă aceeași durabilitate, transparență și durată de depozitare pe care consumatorii și brandurile le așteaptă de la plasticul convențional. Filmele Tipa cu un singur strat și materialele multistrat pentru laminare, disponibile sub formă de role sau ca ambalaje personalizate la comandă, deservesc numeroase segmente de piață, de la produse alimentare proaspete și gustări până la modă și vestimentație. Reprezentantul Tipa a oferit mai multe informații: „Considerăm că este important ca soluțiile noastre de ambalare compostabile să fie create pentru a se potrivi cu utilajele și sistemele existente din lanțul de aprovizionare, iar acest lucru ne permite să utilizăm o tehnologie aplicabilă în orice colț al lumii. Ne asociem cu producători din întreaga lume pentru a oferi pieței soluții complet compostabile”. Produsele companiei sunt certificate ca fiind complet compostabile la domiciliu sau la nivel industrial și se descompun în decurs de 180 de zile, ca orice altă materie organică. Ambalajele Tipa sunt fabricate din amestecuri brevetate de polimeri complet compostabili, care includ atât biomasă (între 20-80%), cât și polimeri fosili complet compostabili.

Transcend Packaging intenționează la rândul său să își îmbunătățească portofoliul de produse compostabile și să lucreze la o nouă tehnologie de lăcuire împreună cu partenerii săi. Channing Nuss conchide: „Am văzut deja ce poate face acest lucru la scară largă, deoarece am reușit să înlocuim miliarde de paie din plastic cu o alternativă din hârtie, ilustrând și mai mult natura schimbării care este posibilă. Convergența opțiunilor brandurilor în ceea ce privește sustenabilitatea mediului, preferințele consumatorilor și inițiativa de reglementare va conduce la o inovație semnificativă în domeniul ambalajelor în anii următori”.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide