Proiectul BeonNAT își propune să creeze ambalaje active pe bază de biomasă din arbuști

AIMPLAS – membru al Asociației pentru Industria Ambalajelor Active și Inteligente (AIPIA) - lucrează la dezvoltarea bioplasticului pentru ambalaje active destinate produselor cosmetice în cadrul Proiectului European BeonNAT. Conform reprezentanților Institutului Tehnologic al Materialelor Plastice din Valencia, acesta este doar unul dintre produsele inovatoare care vor fi dezvoltate în cadrul proiectului, obiectivul fiind acela de a promova crearea de lanțuri valorice în care să se utilizeze arbori și arbuști cultivați pe terenuri marginale ca sursă de biomasă pentru bio-industrii.

Domeniul de aplicare al BeonNAT acoperă cultivarea și recoltarea speciilor selectate, extracția și purificarea uleiurilor esențiale și a extractelor de plante și fabricarea hârtiei, cărbunelui activ, ambalajelor din bioplastice pentru cosmetice, precum și a materialelor lignocelulozice.

Mai exact, ca parte a proiectului, AIMPLAS va produce PLA pe bază de acid lactic obținut din zaharuri fermentabile provenite de la deșeurile din biomasă vegetală, care va fi utilizat ca bioplastic pentru fabricarea ambalajelor destinate produselor cosmetice. Acestui tip de ambalaj îi vor fi adăugate uleiuri esențiale cu proprietăți active diferite, precum puterea antimicrobiană.

AIMPLAS colaborează cu Laboratorios Maverick pentru a produce ambalajele și cu IDOASIS ca furnizor de substanțe active într-un lanț valoric care include CIEMAT – Centrul de Cercetări Energetice, Tehnologice și de Protecție a Mediului – precum și alte organizații de cercetare.

Unul dintre obiectivele principale ale acestui proiect este crearea unor produse inovatoare din această biomasă subutilizată, cu o compoziție chimică adecvată și în conformitate cu normele și cerințele ecologice stricte. De asemenea, se studiază modul în care terenurile marginale și neutilizate pot fi valorificate, precum și capacitatea speciilor selectate de a crește pe acele terenuri. În cadrul proiectului sunt analizate și cele mai bune tehnici de cultivare, factorii care ar putea să afecteze calitatea și numărul recoltelor, precum și caracteristicile biochimice și ecologice ale biomasei recoltate și potențialul acesteia ca materie primă în procesele industriale. În plus, în timpul procesării biomasei post-recoltare vor fi analizate modalități de optimizare a rafinării.

Proiectului European BeonNAT este susținut de programul de cercetare și inovare Orizont 2020 al Uniunii Europene și de Consorțiul Bio-industriilor.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide