Comitetul tehnic ISO 130, Grupul comun de lucru 7 (TC130/JWG7) care a dezvoltat acest standard internațional colaborează îndeaproape cu bine-cunoscutul Consorțiu Internațional al Culorilor (ICC) pentru standardele axate pe gestionarea culorilor. Asociația pentru tehnologiile de PRINT (APTech) administrează TC130/JWG7 și coordonează activitățile reprezentanților din S.U.A. care sunt membri ai acestui grup. În plus, APTech acționează ca Secretariat pentru ICC.
Deși structura actuală îndeplinește majoritatea cerințelor utilizatorilor, apar noi aplicații care necesită un sistem mai flexibil. ISO 20677 se adresează acestor cerințe noi.
Documentul are la bază standardul ISO 15076-1 și face trecerea de la profilul cu etalon colorimetric D50 spre un cadru mult mai flexibil, permițând atât conexiunile PCS spectrale cât și multiplex. De asemenea definește cerințele structurale și operaționale minime pentru scrierea și citirea profilurilor ICC. Astfel utilizatorii vor putea să realizeze o serie de activități care până acum nu au fost posibile fără ajutorul unui software specializat.
„Cu toate că display-urile disponibile astăzi se bazează pe diverse tehnologii, încă există anumite probleme în ceea ce privește redarea culorilor, cauzate de lățimea de bandă. Din fericire, odată cu publicarea standardului ISO 20677 va fi disponibilă o metodă mai performantă de a aborda problema reproducerii culorilor”, a declarat Chris Bai, vicepreședinte al grupului de lucru din cadrul ICC Display și expert senior în tehnologia culorii la BenQ Corporation.