Imprimarea de securitate, o oportunitate de luat în calcul

Imprimarea de securitate este sectorul industriei tipografice care se ocupă cu tipărirea anumitor articole precum bancnotele, cecurile, pașapoartele, etichetele cu elemente de siguranță contra falsificării, benzile adezive de securitate, acțiunile, timbrele poștale precum și cărțile de identitate. Deoarece aceste articole au o valoare de piață ridicată, ele oferă oportunități semnificative pentru furnizorii de servicii de imprimare care caută aplicații ce îi pot ajuta să iasă din zona bunurilor de larg consum și să se îndrepte către o zonă care produce marje de profit mai mari și produse cu beneficii substanțiale pentru clienți

Imprimarea de securitate necesită abilități specifice. Este vorba în primul rând despre abilitatea de a tipări la un nivel de calitate foarte ridicat. Aceste documente conțin caracteristici de securitate care necesită inscripționarea și suprapunerea perfectă, dar și capacitatea de a reda elemente foarte mici precum cele de microprint. Documentele de securitate folosesc deseori și cerneluri speciale care devin fluorescente sub lumina UV sau infraroșie, se șterg parțial dacă se încearcă modificări utilizând apă sau solvenți ori își schimbă culoarea și chiar dispar atunci când sunt supuse căldurii.

Multe documente de securitate sunt tipărite pe substraturi costisitoare, cum ar fi materialele plastice. Atunci când costul substraturilor este combinat cu cel al cernelurilor speciale, excesul de deșeuri ce rezultă în urma procesului de producție poate însemna un risc în ceea ce privește obținerea profitului. Așadar și volumul de deșeuri joacă un rol important în sectorul imprimării de securitate.

 

În Cehia majoritatea documentelor de securitate sunt produse de Imprimeria Statului. „Pentru multe dintre documentele de securitate imprimate de noi am utilizat tiparul offset waterless, în special în cazul celor tipărite pe materiale plastice. Printre acestea se numără cărțile de identitate, permisele de ședere, cartelele pentru transportul public, permisele de conducere etc. Cred cu tărie că tiparul offset waterless poate oferi beneficii și pentru produsele din hârtie. Tehnologia waterless va fi folosită în viitor pentru majoritatea aplicațiilor care vizează securitatea documentelor. Este o tehnologie ușor de utilizat și ne permite să tipărim produse la o calitate înaltă, în timp ce volumul de deșeuri este minim. Acest lucru e important deoarece substraturile din plastic și cernelurile speciale sunt costisitoare. Tiparul offset waterless este cheia pentru a rămâne competitivi și sper ca pe viitor să reușim să extindem baza noastră de clienți”, a declarat Ondřej Hyršl, directorul de producție de la Imprimeria Statului.

Două aplicații cheie în care Ondřej Hyršl experimentează imprimarea offset waterless sunt pașapoartele și bancnotele, mai ales că Cehia a introdus anul acesta o bancnotă comemorativă. „Pentru cărțile de identitate și pașapoarte, ciclul normal de viață este de cinci până la șapte ani. În privința bancnotelor cred că putem face cu ușurință trecerea la offset waterless și să beneficiem de rezoluția foarte înaltă pe care o oferă această tehnologie folosind plăci de imprimare IMPRIMA™ SD de la Toray, care sunt capabile să genereze o rezoluție de până la 10 000 dpi”, a adăugat Hyršl.

 

Pentru furnizorii de servicii de imprimare, trecerea de la offset convențional la offset waterless necesită doar ajustări minime în cadrul procesului de producție. În plus față de imprimarea de securitate, linia versatilă Toray de plăci termale waterless este potrivită și pentru realizarea de etichete, CD/DVD-uri, reproduceri de artă și ziare. 

Imprimarea offset waterless este ideală și pentru liniile de producție care utilizează cerneluri UV pentru imprimarea ambalajelor din materiale neabsorbante, precum și pentru aplicațiile care necesită o calitate excepțională a imaginii.

Plăcile IMPRIMA™ SD au fost proiectate special pentru a răspunde nevoilor imprimării de securitate. Acestea conțin o peliculă de silicon care se aplică pe suprafața sensibilă la căldură a plăcii și sunt inscripționate utilizând un fascicul laser.

Multe dintre documentele de securitate sunt produse utilizând tehnologii precum flexografia sau gravura, unde pregătirea formei poate fi costisitoare, iar tirajele medii și mici nu sunt profitabile. Cu plăcile Toray IMPRIMA™ SD pentru imprimare waterless de înaltă rezoluție, documentele de securitate pot fi tipărite utilizând o metodă mult mai eficientă, folosită în mod obișnuit pentru a produce printuri comerciale de înaltă calitate. 

Prin trecerea la tiparul offset waterless, companiile nu numai că oferă o soluție de imprimare mai prietenoasă cu mediul înconjurător, dar sunt capabile și să scurteze timpii de producție și să reducă semnificativ cantitatea de deșeuri datorită faptului că se elimină problemele cauzate de raportul apă/cerneală. 

Pentru Ondřej Hyršl, colaborarea dintre Toray și Imprimeria Statului – care a început în urmă cu cinci ani – a reprezentat un aspect important al capacității organizației de a oferi sprijin clienților guvernamentali. „Noile plăci IMPRIMA™ SD ne vor ajuta să creștem calitatea imprimării în așa fel încât să putem răspunde mai bine cerințelor pentru noile pașapoarte și cărți de identitate emise în Cehia. Este bine să știm că avem un furnizor foarte puternic de partea noastră. Sprijinul pe care Toray ni l-a oferit a fost excelent, iar imprimarea offset waterless cu plăci IMPRIMA™ SD înseamnă printuri cu o calitate ridicată și un volum redus de deșeuri. Acestea sunt motivele pentru care preferăm să folosim aceste plăci și tiparul waterless în vederea producerii cât mai multor aplicații posibile”, a încheiat Ondřej Hyršl.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide